Dacă vrei să transformi lumea… iubeşte o femeie – iubeşte-o cu adevărat.

Dacă vrei să transformi lumea… iubeşte o femeie – iubeşte-o cu adevărat.

Publicat de Larisa Moldovan pe 21 March 2018 in De Suflet

Găseşte-o pe cea care îţi cheamă sufletul, nu opţiunea raţională.

Aruncă-ţi lista de preferinţe, doar aşează-ţi urechea pe inima ei şi ascultă.

Ascultă numele, rugăciunile, cântecele tuturor creaturilor – înaripate, cu blană sau fără,  de sub pământ sau din apă, înverzite sau înflorite, nenăscute încă sau pe moarte…

Ascultă cântecul lor nostalgic urcând înapoi spre Cel care le-a dat viaţă.

Dacă încă nu ai auzit şi numele tău, înseamnă că nu ai ascultat suficient.

Dacă ochii tăi nu s-au umplut de lacrimi, dacă nu te-ai închinat la picioarele ei,  nu te-ai întristat niciodată fiind aproape de a o pierde.

Dacă vrei să transformi lumea… iubeşte o femeie – o singură femeie , dincolo de tine însuţi, dincolo de dorinţă şi raţiune,  dincolo de preferinţele tale masculine pentru tinereţe, frumuseţe şi varietate, şi dincolo de conceptele tale superficiale despre libertate.

Ne-au fost date atâtea opţiuni , încât am uitat că adevărata eliberare , vine din verticalitatea în chiar centrul ardent al sufletului , şi din topirea rezistenţei noastre în faţa iubirii.

Nu există decât unica Zeiţă.

Priveşte în ochii ei şi vezi – vezi cu adevărat, dacă ea este cea care te străfulgeră din cap pînă-n picioare.

Dacă nu, pleacă. Chiar acum.

Nu pierde timpul “încercând”.

Să ştii că decizia ta nu e din cauza felului în care este ea , deoarece în esenţă nu este vorba despre “cu cine”,  ci “când” alegem să ne abandonăm.

Dacă vrei să transformi lumea… iubeşte o femeie.

Iubeşte-o pe viaţă – dincolo de frica ta de moarte, dincolo de frica de a fi manipulat de Mama din capul tău.

Nu-i spune că eşti gata să mori pentru ea, spune-i că eşti gata să TRĂIEŞTI cu ea, să plantezi copaci împreună cu ea şi să-i priviţi crescând.

Fii eroul ei spunându-i cât de frumoasă este în maiestuoasa ei vulnerabilitate, ajutând-o să-şi amintească în fiecare zi că ea ESTE Zeiţă,  prin adoraţia şi devoţiunea ta.

Dacă vrei să transformi lumea… iubeşte o femeie. în toate faţetele ei, prin toate anotimpurile ei, iar ea îţi va vindeca schizofrenia – dualitatea minţii şi jumătatea de inimă , care menţin separarea dintre Spiritul şi trupul tău – care te menţin un singuratic mereu căutând în afara ta Însuţi, ceva care să dea sens vieţii tale.

Mereu va fi o altă femeie.

Curând, cea nouă strălucitoare va deveni cea veche şi plictisitoare , şi vei deveni din nou neliniştit, schimbând femeile ca pe maşini, dând Zeiţa la schimb pentru ultimul obiect al dorinţei tale.

Bărbatul nu mai are nevoie de opţiuni.

Ceea ce bărbatul are cu adevărat nevoie este Femeia, Calea Femininului,
a Răbdării şi Compasiunii, a non-căutării, a non-acţiunii,
a respiraţiei într-un singur loc şi a cufundării în adânc a rădăcinilor
suficient de puternice pentru a ţine laolaltă Pământul
atunci când planeta albastră îşi scutură cimentul şi oţelul de pe suprafaţa sa.

Dacă vrei să transformi lumea… iubeşte o femeie, o singură femeie.

Iubeşte-o şi protejeaz-o ca şi cum ea ar fi ultimul potir sacru.

Iubeşte-o prin frica ei de abandon , pe care ea o întreţine pentru întreaga umanitate.

Nu, rana nu este doar a ei să o vindece.

Nu, ea nu este slabă în codependenţa ei.

Dacă vrei să transformi lumea… iubeşte o femeie , până la capăt , până când ea va crede în tine, până când instinctele ei, viziunile ei, vocea ei, arta ei, pasiunea ei, sălbăticia ei se reîntorc la ea – până când ea devine o adevărată forţă a iubirii, mai puternică decât toţi demonii mediei politice care urmăresc să o devalorizeze şi să o distrugă.

Dacă vrei să transformi lumea, renunţă la cauzele tale aparent măreţe, la armele şi semnele tale de protest.

Renunţă la războiul lăuntric, la mânia ta îndreptăţită, şi iubeşte o femeie, dincolo de străduinţa ta pentru măreţie, dincolo de căutarea tenace a iluminării.

Sfântul Graal se află chiar în faţa ta, dacă doar ai lua-o în braţe, şi ai renunţa la căutarea a altceva în afara acestei profunzimi a intimităţii, felicitare animata dragobete trandafiri

Dacă pacea este un vis care poate fi re-amintit , prin inima unei femei?

Dacă iubirea unui bărbat pentru Femeie, pentru Calea Femininului, este cheia care deschide inima Ei?

Dacă vrei să transformi lumea… iubeşte o femeie , până în profunzimile umbrei tale, până la cele mai înalte tarâmuri ale Fiinţei tale, înapoi la Grădina unde ai întâlnit-o prima oară, la poarta tărâmului de curcubeu , unde aţi pătruns împreună ca Lumină, ca Unul, până la punctul fără de întoarcere,  până la sfârşiturile şi începutul unui nou Pământ.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!