Daca iti doresti fericirea trebuie sa faci cate ceva si pentru sufletul tau

Publicitate

Lumea bunastarii este inundata de informatii despre deplinatate mentala. Ni se spune cum ar trebui sa fim completi mental, si ce sa constientizam. Esential este despre cum si unde sa ne plasam atentia. Practicile de constientizare, de deplinatate mentala subliniaza acordarea atentiei fata de orice, cu o acceptare fara a judeca lucrurile. Prin contrast, abordarile psihologiei pozitive tind sa sublinieze focalizarea asupra pozitivului si amplificarea acestui aspect. Deci cum stau lucrurile?

Acceptarea fara a judeca in mod critic

In calitate de persoane care mediteaza, ni se spune adesea sa acordam atentie oricarui lucru: celui bun, celui rau si celui lumesc. Ni se spune sa facem asa fara judecata critica, si cu acceptare catre ceea ce este. De fapt, ne antrenam sa recunoastem propriul nostru dialog launtric (acele judecati, evaluari si inclinatii partinitoare) si ne antrenam pentru a vedea acest dialog ca ceea ce este el (doar chestii mentale trecatoare).

Cat despre experientele dureroase si clar negative… invatam sa le acceptam ca ceea ce sunt ele (doar chestii trecatoare de viata). Aceasta este total evidenta in definitiile moderne ale deplinatatii mentale: un fel de constientizare concentrata asupra prezentului in care fiecare gand, sentiment sau senzatie ce apare in campul atentiei este recunoscuta si acceptata ca ceea ce este.

Concentrarea pe pozitiv

De la psihologia pozitiva invatam o multime de strategii bine studiate si adesea ni se spune sa ne focalizam asupra pozitivului – sa avem grija la ceea ce este bun in vietile noastre si sa ascutim perceptiile asupra a ceea ce declanseaza emotii pozitive (si asupra multelor beneficii bio-comportamentale care vin odata cu acestea).

Mai suntem incurajati sa reevaluam negativul. Daca experimentam amintiri nedorite sau negative, se sugereaza sa gasim semnificatii provenind de la aceste amintiri, si, prin aceasta actiune, sa ne focalizam asupra traseelor pozitive prin care ne-am maturizat datorita acestor experiente. Nu trebuie sa acceptam durerea – putem (si facem asta) sa o transformam. O enigma?

Este de inteles ca multi dintre noi ne-am minunat despre cum (sau daca) se intalnesc aceste trasee.

Suntem lasati sa ne minunam cum ar trebui sa acordam atentie detaliilor vietilor noastre. Ar trebui sa facem asta fara judecati critice – antrenandu-ne pentru a observa impartial binele si raul? Sau ar trebui sa cautam doar binele, sa ne afundam in el si sa reevaluam lucrurile rele pentru a ne concentra asupra celor pozitive?

Pentru a rezolva acest paradox, avem nevoie sa capatam o mai larga perspectiva. Mai avem nevoie sa ne abtinem de a vedea aceste abordari ca poli opusi (ah, nevoia occidentala de sisteme liniare!) si sa le vedem ca procese complementare prin care trecem ciclic, din nou si din nou, prin vietile noastre. Pe scurt, ele sunt complementare.

Emotiile pozitive stimuleaza deplinatatea mentala

Emotiile pozitive ne ajuta sa ne concentram mai bine (in dialectul academic, ele „largesc cognitia”) si deci amplifica probabilitatea ca noi sa acordam atentie si sa fim intr-o stare de completa constientizare. Aveti nevoie de dovada? Cercetatorii au pus oameni in stari emotionale pozitive prin diferite mijloace, si apoi au utilizat o gama de masuratori pentru a evalua abilitatea lor de a sta concentrati asupra unei sarcini.

Publicitate

A reiesit ca simtirea sentimentelor pozitive imbunatateste capacitatea noastra de concentrare si de urmarire a unui obiect cu ochii si de a rezolva creativ probleme. De asemenea exista mai multe sanse de a ne simti mai aproape de altii si mai increzatori, fapt ce la randul lui sporeste sansele noastre de a stabili sau aprofunda conexiuni sociale: bine pentru noi si bine pentru ceilalti.

Deplinatatea mentala stimuleaza emotiile pozitive

Deplinatatea mentala amplifica posibilitatea emotiilor pozitive prin sporirea capacitatii noastre de a ne directiona atentia si a ne reorienta focalizarea. William James a nimerit-o in 1890, cand a remarcat: „Experienta mea este lucrul de care sunt eu de acord sa ma preocup”. Daca vrem sa ne afundam in aspectele pozitive ale unei experiente, va trebui sa ne flexam muschii atentiei si focalizarii… insasi muschii pe care noi ii construim cu antrenamentul deplinatatii mentale.

Cercetarea a mai aratat ca deplinatatea mentala ne sporeste flexibilitatea cognitiva, insemnand ca putem sa ne gandim la lucruri din multiple perspective, mai degraba decat sa fim limitati de perspectiva noastra obisnuita asupra lumii. Cand acordam atentie intentionat, cand ne indreptam atentia si adoptam o mai larga perspectiva, perturbam reteaua implicita focalizata negativ care adesea opereaza in mintea noastra. Ne deschidem la posibilitatea pozitivitatii. Putem vedea elementele complementare ale deplinatatii mentale si ne putem focaliza asupra pozitivului si il putem stimula, asa cum este el interpretat in contextele traditionale ale practicilor de meditatie.

In literatura budista se intelege ca insasi urmarirea placerii duce inevitabil la suferinta. Totusi se mai incurajeaza si cultivarea bunatatii iubitoare, compasiunii si bucuriei impartasite (toate stari de emotie placuta).

Meditatia bunatatii iubitoare, prin insasi natura ei, induce emotii pozitive. Nu este surprinzator faptul ca oamenii care o practica tind sa raporteze o stare de spirit imbunatatita si tind sa isi demonstreze fericirea si sentimentul de dragoste prin actiuni reale in moduri iubitoare si pline de compasiune.

Deci este bine pentru cel ce mediteaza si bine pentru ceilalti… dar ce impiedica asta de a se transforma intr-o forma de suferinta? Pentru practicantii budisti, urmarirea acestor emotii pozitive este tinuta sub control prin aplicarea detasarii – o stare mentala puternica, primordiala si atotcuprinzatoare, si echilibrata, capabila sa se mentina echilibrata chiar in stari de mare placere (sau mare suferinta).

Abordarile observatiei fara judecati critice si ale psihologiei pozitive sunt complementare (si au fost asa inca din timpurile lui Buddha). Ele sunt interdependente: un scenariu clasic gaina/ou in care raspunsul poate fi gasit doar printr-un pas inapoi si privirea imaginii in ansamblul ei. Deci putem continua sa mergem inainte si sa calatorim pe ambele poteci.

Ne putem reduce reactivitatea – si astfel putem amplifica starile mentale pozitive si comportamentele precum rabdarea, perspectiva si dragostea – prin antrenarea in observare fara judecati critice si echilibru detasat. Mai putem de asemenea sa luam simultan calea directa in starile mentale, emotiile si comportamentele pozitive prin scufundarea in ceea ce este bine. Aceste trasee se intalnesc la un moment dat intr-o calatorie catre o pace mai mareata – pacea pentru noi insine si pacea pentru ceilalti. Iar aceasta, in mod esential, este esenta drumului.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
Lecții de viață
Sfaturi
Viata

Sinceritatea este intalnita din ce in ce mai rar…

Publicitate

Ma intristeaza de cele mai multe ori, parerile ce sustin ca sunt pe cale de disparitie o mare parte a virtutiilor cu care ar trebui sa fie inzestrata societatea in care traim. Observam adesea cu totii ca nu pasim pe calea cea dreapta; dar asta nu ar trebui sa ne faca critici la adresa altuia, ci sa fie un semnal de alarma in a schimba comportamentul nostru. Fie recunoastem – fie nu, avem si noi o mare responsabilitate in fata celorlalti, deoarece suntem si noi membri ai acestei societati in care traim. Ar fi frumos sa fim in comuniune intre noi, dar lipsesc dragostea si Adevarul…

Nadajduiesc ca cei mai multi dintre noi nu raman la aplicarea unor comportamente ce trebuie sa arate celorlalti cat de buni crestini suntem; ci incercam mai de graba sa patrundem adancul tainei si sa traim in esenta bucuriei.

Chiar daca una dintre virtutiile pe cale de disparitie este sinceritatea, cred si marturisesc ca fiecare din noi se lupta sa o pastreze vie. Deoarece este poate cea mai necesara calitate a unui om pentru a fi bineplacut Lui, caci asta reiese si din discutia Mantuitorului cu Femeia Samarineanca.

Sinceritatea cu care raspunde Mantuitorului- cel ce cunostea adevarul despre viata ei- care vazand si ravna ei, Il determina sa faca aceste descoperiri despre Taina Intruparii si credinta pe care trebuie sa o avem. Poate ca cei mai multi dintre noi nu am fi discutat cu femeia aflata la al saselea barbat…

Sinceritatea este parte integrala a Adevarului, iar impreuna cu frumusetea alcatuiesc modul in care este infatisat noua Adevarul si felul in care trebuie sa comunicam pentru a fi in Adevar. Prin sinceritate cred ca putem definii exprimarea curata agandurilor, sentimentelor sau chiar a faptelor facute ce sunt greu de perceput celor de langa noi.

Publicitate

Nu numai intr-o relatie de prietenie este necesara, ci si in casatorie; in relatia de iubire dintre doi oameni. Daca imi permiteti asemanarea: si casnicia si prietenia sunt relatii care au nevoie de doua picioare pentru a pasi (paseste si cu unul, dar schiopateaza) si acestea sunt: sinceritatea si increderea.

Si poate se naste intrebarea : Ce este adevarul? Tot ceea ce corespunde asemanarii dintre fapta si gand, dintre cele vazute si cele nevazute, dintre cele spuse si cele facute, dintre cele traite si cele dorite… Ar putea fi reformulata : Cine este Adevarul? Este Hristos! El spune: “Eu sunt Calea, Adevarul si Viata…”

Iar eu pentru a ma pastra in Adevar trebuie sa fac ceea ce m-a invatat El. Orice lucru facut care nu este in conformitate cu invatatura Lui devine minciuna, pacat, indepartatare…Si oricat de dureros ar fi adevarul pentru cel de langa noi, sa nu uitam ca “De buna credinta sunt ranile pricinuite de un prieten” (Intelepciunea lui Iisus Sirah27, 6)!

Suntem tentati sa evitam a fi sinceri chiar si cu noi, nu numai cu ceilalti; insa ne facem rau si noua, si lor. Este ca si cum am purta o haina frumoasa la vedere, dar sub ea se ascune o rana plina de infectie…

Poate ca vi s-a intamplat si voua sa va sangereze inima spunand cuiva adevarul despre el sau comportamentul lui, dar o facem pentru ca ii vrem binele. Nu este pacat sa spui adevarul, ci sa-l tii ascuns!! Eu sunt dator sa-l spun si impreuna cu rugaciunea pe care o fac pentru fratele meu, ajut ca Harul Sfantului Duh sa lucreze si in inima lui. Fericiti vom fi daca vom trai si noi cuvantul Pr. Galeriu: “Pe mine adevarul ma odihneste, nu perna sau somnul”.

Fiti sinceri! iar Hristos va purta si cu noi discutii pline de intelesuri adanc provenite din bucuria intalnirii cu noi…

Publicitate
Alte Articole
De Suflet