„Unii oameni, când văd o prăpastie, se gândesc la abis, iar alții își imaginează un pod peste el”.
Pe această parabolă este bine să v-o amintiți când sunteți disperat și credeți că soarta v-a închis toate ușile, când nu aveți puterea de a merge mai departe.
A fost odată un pustnic care trăia sus în munți. Printre oameni se auzea că are abilități speciale și că poate rezolva orice problemă. Bătrânul era singuratic și era considerat ciudat, iar majoritatea oamenilor se temeau de el, dar totuși îi cereau ajutorul atunci când aveau probleme.
În satul din apropiere locuia un bărbat care avea parte numai de lucruri rele în mod constant. Era atât de disperat încât într-o zi a decis să meargă la munte, să-l caute pe pustnic și să-i ceară ajutorul.
Când s-a dus la bătrân, bărbatul i-a spus:
– Am auzit multe despre tine. Te rog mult să mă ajuți.
– Ce vrei? Pustnicul îi răspunde cu încruntare.
Bărbatul și-a cerut scuze, l-a salutat respectuos și apoi a spus neliniștit:
Ajută-mă să scap de necazuri, te rog mult. Am o viață plină de probleme: soția mea a plecat, casa mea a luat foc, calul meu a fugit pe undeva, recolta mea s-a ofilit. Nu pot vedea lumina de la capătul tunelului, nu mă mai pot bucura de viață. Nu mai știu ce să fac.
– Bine, răspunse pustnicul, te voi ajuta. Vin-o cu mine.
Bărbatul s-a bucurat și l-a urmat pe bătrân. Acesta l-a dus într-o pădure mare și deasă și l-a lăsat acolo, după care a dispărut printre copaci.
Omul s-a panicat, simțindu-se blocat. Așadar, a început să meargă prin pădure și să caute o cale de ieșire. A căzut, s-a ridicat, s-a rătăcit, s-a învârtit în cerc și, în cele din urmă, abia seara, transpirat, obosit și cu mâinile zgâriate de tufișuri, a reușit să iasă din pădure.
A ieșit pe o frumoasă pajiște, din care se vedea satul său în depărtare. S-a așezat pe pământ pentru a se odihni și s-a uitat ușurat la cer, care era colorat datorită apusului.
În acel moment a simțit o bucurie și o recunoștință de nedescris pentru faptul că a reușit să scape viu și nevătămat. Pentru prima dată după mult timp, el s-a uitat la frumusețea naturii, și-a simțit pulsul inimii. Se simțea mai puternic și mai viu ca niciodată.
– Am reușit să scap! S-a gândit țăranul. – Am două brațe puternice și două picioare, am capul pe umeri și văd bine cu ochii mei. Așa că trebuie să mă apuc de treabă și să o iau de la capăt. Trebuie să ies din această disperare. Voi găsi o soție, voi construi o casă nouă și voi cumpăra un cal.
Așadar, înaripat și plin de speranță, bărbatul a plecat vesel spre sat. La un moment dat, ce să vezi, îl întâlnește pe pustnic. Bărbatul a înghețat pe loc, întrebându-se cum să reacționeze, iar bătrânul a zâmbit și a spus:
– Acum, sper să înțelegi că dacă destinul tău închide toate ușile, acesta deschide mereu o mică fereastră prin care poți găsi o cale de ieșire. Trebuie doar să cauți această fereastră la fel de insistent precum ai căutat azi o ieșire din pădure. Nu trebuie să renunți chiar dacă simți că nu-ți mai rămâne niciun strop de speranță. Pentru că, cel mai probabil, ieșirea este foarte aproape.
