Cum se va schimba viata ta dupa varsta de 40 de ani

Ma intristeaza de cele mai multe ori, parerile ce sustin ca sunt pe cale de disparitie o mare parte a virtutiilor cu care ar trebui sa fie inzestrata societatea in care traim. Observam adesea cu totii ca nu pasim pe calea cea dreapta; dar asta nu ar trebui sa ne faca critici la adresa altuia, ci sa fie un semnal de alarma in a schimba comportamentul nostru. Fie recunoastem - fie nu, avem si noi o mare responsabilitate in fata celorlalti, deoarece suntem si noi membri ai acestei societati in care traim. Ar fi frumos sa fim in comuniune intre noi, dar lipsesc dragostea si Adevarul… Nadajduiesc ca cei mai multi dintre noi nu raman la aplicarea unor comportamente ce trebuie sa arate celorlalti cat de buni crestini suntem; ci incercam mai de graba sa patrundem adancul tainei si sa traim in esenta bucuriei. Chiar daca una dintre virtutiile pe cale de disparitie este sinceritatea, cred si marturisesc ca fiecare din noi se lupta sa o pastreze vie. Deoarece este poate cea mai necesara calitate a unui om pentru a fi bineplacut Lui, caci asta reiese si din discutia Mantuitorului cu Femeia Samarineanca. Sinceritatea cu care raspunde Mantuitorului- cel ce cunostea adevarul despre viata ei- care vazand si ravna ei, Il determina sa faca aceste descoperiri despre Taina Intruparii si credinta pe care trebuie sa o avem. Poate ca cei mai multi dintre noi nu am fi discutat cu femeia aflata la al saselea barbat… Sinceritatea este parte integrala a Adevarului, iar impreuna cu frumusetea alcatuiesc modul in care este infatisat noua Adevarul si felul in care trebuie sa comunicam pentru a fi in Adevar. Prin sinceritate cred ca putem definii exprimarea curata agandurilor, sentimentelor sau chiar a faptelor facute ce sunt greu de perceput celor de langa noi. Nu numai intr-o relatie de prietenie este necesara, ci si in casatorie; in relatia de iubire dintre doi oameni. Daca imi permiteti asemanarea: si casnicia si prietenia sunt relatii care au nevoie de doua picioare pentru a pasi (paseste si cu unul, dar schiopateaza) si acestea sunt: sinceritatea si increderea. Si poate se naste intrebarea : Ce este adevarul? Tot ceea ce corespunde asemanarii dintre fapta si gand, dintre cele vazute si cele nevazute, dintre cele spuse si cele facute, dintre cele traite si cele dorite... Ar putea fi reformulata : Cine este Adevarul? Este Hristos! El spune: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata…" Iar eu pentru a ma pastra in Adevar trebuie sa fac ceea ce m-a invatat El. Orice lucru facut care nu este in conformitate cu invatatura Lui devine minciuna, pacat, indepartatare…Si oricat de dureros ar fi adevarul pentru cel de langa noi, sa nu uitam ca "De buna credinta sunt ranile pricinuite de un prieten" (Intelepciunea lui Iisus Sirah27, 6)! Suntem tentati sa evitam a fi sinceri chiar si cu noi, nu numai cu ceilalti; insa ne facem rau si noua, si lor. Este ca si cum am purta o haina frumoasa la vedere, dar sub ea se ascune o rana plina de infectie… Poate ca vi s-a intamplat si voua sa va sangereze inima spunand cuiva adevarul despre el sau comportamentul lui, dar o facem pentru ca ii vrem binele. Nu este pacat sa spui adevarul, ci sa-l tii ascuns!! Eu sunt dator sa-l spun si impreuna cu rugaciunea pe care o fac pentru fratele meu, ajut ca Harul Sfantului Duh sa lucreze si in inima lui. Fericiti vom fi daca vom trai si noi cuvantul Pr. Galeriu: "Pe mine adevarul ma odihneste, nu perna sau somnul". Fiti sinceri! iar Hristos va purta si cu noi discutii pline de intelesuri adanc provenite din bucuria intalnirii cu noi…
Publicitate

E ciudat să faci 40 de ani. Încă te simţi tânără. Te simţi puţin ciudat, pentru că parcă ieri erai încă la facultate. Dar mâinile cu care scrii la calculator sunt îmbătrânite, nu mai sunt mâini de puştoaică. Chiar dacă arăţi bine încă, ele sunt dovada că ai împlinit 40 de ani. Iată 6 lucruri care se împlâmpă când ajungi la această vârstă. Vestea bună e că nu toate sunt lucruri rele.

1. Nu mai poţi să slăbeşti doar dacă renunţi la pâine o săptămână.

Când erai mai tânără, puteai să scapi de nişte kilograme în plus dacă ieşeai de câteva ori la alergat sau nu te mai atingeai de pâine o săptămână. La 40 de ani, dacă ai făcut rabat de la regim o zi, te îngraşi 10 kilograme, conform huffingtonpost.com.

2. Îţi dai seama ce vrei cu adevărat de la viaţă.

Dacă ai împlinit 40 de ani, treci peste crizele existenţiale. Ştii exact la ce eşti bună, ce îţi place, ce valori ai, cum vrei să trăieşti. După ce o viaţă întreagă te ţin trează întrebări despre scopul şi traiectoria ta în viaţă, la 40 de ani, ai o siguranţă pe care nu ţi-o puteai imagina vreodată. Nu te mai scuzi nici în faţa ta, nici în faţa altora, ştii ce îţi place, nu te mai îndoieşte de locul tău într-un grup

3. Ceva ciudat se întâmplă cu creierul tău.

Creierul care ţi-a fost de ajutor atât de mult timp începe să facă figuri. Nu mai ţii minte pe unde să o iei, te plimbi cu telefonul în mână în timp ce îţi cauţi telefonul. E ciudat pentru că acum, dacă ai copii, ei sunt la vârsta la care au nevoie de ajutorul tău. Mai ales dacă sunt la şcoală şi trebuie să îi ajuţi cu diverse teme la matematică sau română.

4. Devii mai rezistentă.

În tinereţe, aveai obiceiul să cauţi aprobarea altora, iar criticile şi conflictele te speriau. Acum, la 40 de ani, ai încredere suficientă în tine încât nu îţi mai pasă de ce cred alţii despre relaţiile tale, despre felul în care te porţi cu copiii tăi, despre cariera ta şi despre felul în care te îmbraci. Dacă nu le place, e ok, nu te mai deranjează.

5. Pielea ta se schimbă.

Când vezi o poză cu tine te gândeşti: “Lumina e oribilă. Şi unghiul e complet nepotrivit. Plus că umbra îmi face gâtul să pară ciudat”. Corpul tău se schimbi şi pielea se lasă, dar nu ai de ce să te sperii, se întâmplă cu toată lumea.

6. Înveţi ce e cu adevărat important.

Copiii, soţul tău, viaţa ta, astea contează cu adevărat. După 40 de ani,e mai uşor să fii mulţumită cu ceea ce ai. Realizezi că nesiguranţa, gelozia şi faptul că te compari constant cu alţii

Publicitate

Pornind de la celebrul citat rostit de filozoful Carl Gustav Jung, am început și eu să filozofez în gând, în timp ce mă pregăteam să vin azi la birou. Așa o fi sau n-o fi oare?

Prima dată mi-am adus aminte de o discuție avută “în casă” pe tema speranței de viață. Domnul meu avocat trăiește cu impresia că toți ar trebui să murim pe la 65-70 de ani și că până și vârsta asta este înaintată. Eu sunt de părere că părerea lui e total deplasată și nici măcar nu vreau să mă gândesc la această posibilitate. Probabil că dacă aș face asta, aș porni să călătoresc chiar acum prin lume, deoarece înseamnă că mai am de trăit doar 40 de ani, adică încă pe atât și un pic față de cât am trăit. Puțin!

Dar lăsând la o parte speranța de viață, cred că ai dreptate, dragă filozofule.

Până în 40 de ani experimentezi tot ce se poate experimenta, trăiești și bune și rele, ești și corect și incorect pentru că de cele mai multe ori nu distingi între cele două, valorile de viață sunt inexistente iar tu de-abia auzi de concept. Îți schimbi stilul de viață de la o lună la alta, ba poate chiar le și îmbini, de ce nu. Excesele sunt la ele acasă, pentru că ți le permite și vârsta și lipsa responsabilităților.

Pe alocuri, încerci să fii responsabil dar constați că în ciuda eforturilor ceva nu se leagă pentru că lipsește fundamentul care nu poate fi decât introspecția, iar tu de cuvântul ăsta ai auzit vag, într-un film.

După 40 de ani e vremea când prelucrezi toată informația și experiența acumulata. După 40, este vremea când te uiți la marea de posibilități, cunoștințe, informații și alegi ceea ce ți se potrivește. Și pe cine ți se potrivește.

După 40 de ani îți vine natural să te aduni pe lângă casă și să rămâi acolo. Îți vine poftă să coci în cuptor plăcințele chiar dacă sunt semipreparate, luate de la supermarket. Fericirea vine din simplitatea unei după-amiezi de week-end petrecută în compania celui drag, pe canapea, cu un film vechi și un pahar de ceva bun. Poate chiar o ciocolată caldă.

Familia devine un cuvânt familiar. Îl înțelegi, îl cauți, îl prețuiești. Poate faci copii și atunci te dedici lor, poate nu faci și atunci te dedici persoanei cu care îți împarți viața. Oricum ar fi, dedicarea devine o mare parte din viața ta și culmea e că îți vine natural să faci un lucru de care cu zece ani în urmă fugeai ca dracul de tămâie.

E adevărat dragă filozofule că viața adevărată începe când realizezi care sunt valorile cu adevărat importante (pentru tine) iar asta nu ai cum să-ți dai seama decât după ce le experimentezi pe toate.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!


Publicitate


Alte Articole