Cum sa te bucuri de fericirea unei relatii

"Oricare se oprește din a învăța este bătrân. Nu contează dacă ai 20 sau 80 de ani. Oricare continuă să învețe, rămâne tânăr. Cel mai bun lucru în viața pe care poți să-l faci este să îți menții mintea mereu tânără." – Henry Ford. Cu timpul înveți că a sta alături de cineva pentru că îți oferă un viitor bun înseamnă că, mai devreme sau mai târziu, vei vrea să te întorci la trecut. Cu timpul înțelegi că doar cel care e capabil sa te iubească cu defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, îți poate aduce toată fericirea pe care ți-o dorești. Îți dai seama cu timpul că dacă ești alături de această persoana doar pentru a-ți întovărăși singurătatea, în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi. Ajungi cu timpul să înțelegi că adevărații prieteni sunt numărați și că acela care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii. Cu timpul înveți că vorbele spuse într-un moment de mânie pot continua pentru tot restul vieții să facă rău celui rănit. Cu timpul înveți că a scuza poate oricine, dar că a ierta doar sufletele cu adevărat mari pot. Cu timpul înțelegi că dacă ai rănit grav un prieten e foarte probabil ca prietenia să nu mai fie niciodată la aceeași intensitate. Cu timpul îți dai seama că, deși poți fi fericit cu prietenii tăi, într-o buna zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece. Cu timpul îți dai seama că fiecare experiență, trăită alături de fiecare ființă, nu se va mai repeta niciodată. Cu timpul îți dai seama că acela care umilește sau disprețuiește o ființă umana mai devreme sau mai târziu va suferi aceleași umilințe și dispreț, dar multiplicate, ridicate la pătrat. Cu timpul înveți că grăbind sau forțând lucrurile să se petreacă va determina ca, în final, acestea să nu mai fie așa cum sperai. Cu timpul îți dai seama că, în realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai în exact acea clipă. Cu timpul vei vedea că, deși te simți fericit cu cei care-ți sunt împrejur, iți vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine și acum s-au dus și nu mai sunt… Cu timpul vei învăța că încercând să ierți sau să ceri iertare, să spui că iubești, să spui că ți-e dor, sa spui că ai nevoie, să spui că vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are niciun sens. Dar, din păcate, se învață doar cu timpul… Totul este temporar Momentele bun sunt temporare, la fel ca şi cele rele. Deci, atunci când eşti sus, bucură-te de asta şi fii recunoscător pentru asta. Şi când eşti jos, fii conştient că vei trece peste asta. Gândeşte că nu este sfârşitul şi că este doar un o perioadă grea. Viaţa este plină de cotituri şi răsturnări de situaţii, urcâşuri, coborâşuri şi surprize. Uităm că este vorba despre călătorie şi nu despre destinaţie. Există o lecţie în tot. Poate fi greu pentru mulţi oameni - în special pentru tineri - să aprecieze viaţa. Recunoaşterea valorii dificultăţilor şi a greşelilor tale este cheia pentru preţuirea călătoriei. Este la fel de important să rămâi umil şi recunoscător pentru bucuriile pe care ţi le aduce viaţa. Totul este temporar, aşa că profită din plin de toate. Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare articole de la noi, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Publicitate

Frustrarea emotionala in relatie… oare cati dintre noi o traim? Ne indragostim, pornim la drum alaturi de o persoana, facem tot ceea ce putem ca sa-i creem confortul afectiv si emotional, daruim, uneori nu cerem nimic in schimb, desi asteptam in sufletul nostru o recunoastere a eforturilor noastre. Nu intelegem ce se intampla, de ce nu primim in mod firesc o reciprocitate, o recompensa fireasca pentru eforturile noastre orientate catre fericirea celuilalt, cu toate ca, in fiecare zi, daruim din ce in ce mai mult si il inconjuram cu toata dragostea noastra. Suna cunoscut?

Am intalnit si intalnesc multe relatii in care este vorba despre faptul ca unul dintre ei daruieste neconditionat, o face din toata inima si da, probabil ca se asteapta ca la un moment dat partenerul sa simta sa-i ofere la randul lui, confort emotional, afectiv si relational. Dar asta nu se intampla intotdeauna… ci ceea ce se petrece este ca partenerul care a beneficiat de atentia, acceptarea si dragostea neconditionata din partea celuilalt se transforma intr-o persoana pasiva si dezangajata.

Uneori, daca partenerul sau intrerupe acest aflux de energie pozitiva si cere ceva si pentru el, cel obisnuit cu tratamentul frumos primit pana in acel moment, are accese de rautate sau de nepasare in care afirma “daca nu-ti convine, pleaca”!

Deci nici vorba de o “recompensa” pentru faptul ca a beneficiat de atatea momente frumoase ci, din contra, transmite mesajul ca daca nu primeste in continuare aceleasi lucruri (sau mai multe), evident fara ca sa ridice vreun deget, atunci il pedepseste pe partener, scotandu-l din viata sa. Mesajul este “daca refuzi sa-mi oferi neconditionat si ai pretentii, atunci nu mai am nevoie de tine”…

Cred ca un astfel de mesaj ne duce cu gandul la un fel de “sclavagism emotional” in care asupritorul cere si nu da inapoi decat firimituri, iar cel care ofera din prea plinul sufletului, ramane pustiit, cu sentimente de neputinta, tristete, dezamagire, furie, si toate acestea doar pentru ca a dorit sa ofere frumosul…

Ce se intampla de fapt? De ce, noi oamenii, nu putem sa apreciem (decat dupa ce pierdem eventual) si sa rasplatim dragostea neconditionata? Care este motivul pentru care atunci cand primim nu stim sa fim recunoscatori pentru asta, ci credem ca ni se cuvine si eventual, prindem incredere si ne transformam in mici tirani: “ma iubesti, deci fa cum vreau eu, daca nu, pleaca”!

Publicitate

Suntem atrasi de persoane cu care relatiile sunt dificile, nesatisfacatoare si care uneori ne pun in pericol sanatatea psihica si fizica. Avem nevoie sa simtim ca luptam pentru cineva, apreciem o persoana doar daca am trecut prin multe suferinte emotionale ca sa ramanem langa ea, valoarea omului de langa noi consta tocmai in costurile implicate pentru a-l mentine in viata noastra. Despre ce vorbim aici?

Dragostea se presupune ca este un lucru frumos, insa apreciem pe cineva doar daca ne face sa suferim, nu daca ne iubeste si ne arata asta. Cu ce ramanem in final este un gust amar, deoarece lucrurile urate, care ne-au cauzat suferinta, nu se uita usor, asa ca, dupa tot efortul depus, tot singuri si neimpliniti ne simtim…

Una dintre explicatiile posibile ale faptului ca nu apreciem bunatatea si dragostea neconditionata este propria imaturitate emotionala, alaturi de iresponsabilitatea relationala. Nu putem aprecia ceva atat de frumos, daca nu avem maturitatea necesara ca sa percepem si sa primim in locul potrivit din sufletul nostru aceste lucruri. Poate ca avem o credinta conform careia partenerul intra in viata noastra si este dator prin faptul ca este indragostit sa se poarte frumos, ca asta este alegerea lui si ca pe noi nu ne obliga asta cu nimic. Este corect ca nu este vorba de “obligatii”, ci este vorba de apreciere si recunostiinta, date de maturitatea emotionala a fiecaruia.

Astfel, in loc sa ne trasformam in fiinte pasive, egocentrice si egoiste, receptori si consumatori de dragoste, sa incepem sa ne orientam si noi catre cel care ne ofera atatea lucruri minunate si sa incepem la randul nostru sa daruim neconditionat. Am citit undeva ca in relatie este minunat daca reusesti sa oferi 70% si sa ceri 30% si ma intreb oare cum ar arata viata fiecaruia dintre noi, viata in cuplurile si in familiile noastre, viata tuturor oamenilor, daca am incepe fiecare dintre noi, in mod constient si matur, sa ne responsabilizam si sa invatam sa daruim?

Suntem co-creatorii propriei vieti precum si a relatiilor noastre, asa ca oricand putem alege fericirea proprie si acelui de langa noi si evitarea suferintei proprii si a celui care ne sta alaturi in viata…

Daruieste!

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!


Publicitate


Alte Articole