Cum sa iti dai seama de ce are nevoie sufletul tau pentru a fi fericit

Unul dintre cei patru Parinti ai Bisericii Apusene, alaturi de Sfantul Ambrozie, Sfantul Ieronim si de Sfantul Grigore cel Mare, Fericitul Augustin este considerat a fi cel mai important ganditor crestin dupa Sfantul Apostol Pavel. Citind scrierile sale nu putem sa nu remarcam ascutimea mintii sale si lucrarea harului in inima sa. La mai mult de o 1500 de ani de la moartea sa, scrierile sale raman in continuare izvoare vii de intelepciune, iar personalitatea sa o influenta puternica in lumea crestina de pretutindeni. Iata care sunt cele 24 de sfaturi si cugetari oferite de Fericitul Augustin: #1. “E in noi ceva mai adanc decat noi insine.” #2. “Omul nu poate spune nimic din ceea ce nu poate simti, dar poate simti ceea ce nu poate sa spuna.” #3. “Ce are bogatul daca n-are iubire? Ce-i lipseste saracului daca are iubire?” #4. “Canta si mergi mai departe, la capatul drumului te asteapta Dumnezeu.” #5. “A spune cuiva „te iubesc” inseamna de fapt „tu nu vei muri niciodata.” #6. “Suferi de pe urma nedreptatii unui om rau? Iarta-l, ca sa nu fiti astfel doi oameni rai!” #7. “Omul bun este liber, chiar daca e sclav. Omul rau este sclav, chiar daca e rege.” #8. “A da cu placere valoreaza mai mult decat ceea ce dai.” #9. “Invata sa iti scrii durerile pe nisip si bucuriile pe stanca.” #10. “Iubeste si fa ce vrei.” #11. “Pentru cine vrea sa creada, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea sa creada, n-am nici unul.” #12. “Cine pierde nadejdea in mila lui Dumnezeu, il necinsteste la fel cu cel care se indoieste de existenta Lui.” #13. “Unii oameni isi aleg mancarea cu multa luare aminte si nu ingaduie sa intre in gura lor anumite alimente, dar ei nu sunt atenti si nu isi aleg cuvintele care ies din gura lor.” #14. “Daca ma intrebi ce este rugaciunea, nu stiu; daca nu ma intrebi, ştiu.” #15. “Fericirea e sa stii sa iti doresti ceea ce ai deja.” #16. “Cunoaste-te. Accepta-te. Depaseste-te.” #17. “Ceea ce ii diferentiaza in mod decisiv pe oameni este caracterul vointei lor si al iubirii lor predominante.” #18. “A avea credinta inseamna a crede in ceea ce nu vezi, iar rasplata pentru aceasta credinta va fi sa vezi ceea ce crezi.” #19. “Adevarul este ca un leu. Nu trebuie sa-l aperi. Lasa-l liber! Se va apara singur.” #20. “Ne indreptam spre Dumnezeu nu mergand, ci iubind!” #21. “Rugaciunea este liman pentru cei invaluiti de vifor, ancora pentru cei asupriti de valuri, toiag pentru cei osteniti, comoara pentru cei saraci, adapost pentru cei bogati, ajutor contra bolilor pentru cei slabi si aparare a sanatatii pentru cei tari.” #22. “Mandria este iubirea de sine pana la dispretuirea lui Dumnezeu, smerenia este iubirea lui Dumnezeu pana la dispretuirea de sine.” #23. ,,Daca pastrezi tacerea, sa fie din iubire; daca strigi sa fie din iubire; daca indrepti, indreapta din iubire; daca ierti, iarta din iubire. Radacina interioara sa fie cea a iubirii, din aceasta radacina nu poate iesi decat bine.” #24. “Tristetea este gandul la mine, bucuria este gandul la Tine.”

Fericitul Augustin: “Iubeste si fa ce vrei!”

„Daca vrem o definitie scurta si exacta, noi vom spune ca virtutea este ordinea iubirii.” „Adevarata iubire consta in a ne atasa de adevar pentru a trai in dreptate; sa dispretuim deci toate lucrurile pieritoare din iubire fata de oameni, iubire care ne face sa dorim ca ei sa traiasca in dreptate.” „Intr-un cuvant, primeste aceasta scurta porunca: iubeste si fa ce vrei! Daca pastrezi tacerea, sa fie din iubire; daca strigi sa fie din iubire; daca indrepti, indreapta din iubire; daca ierti, iarta din iubire. Radacina interioara sa fie cea a iubirii, din aceasta radacina nu poate iesi decat bine.” “Nimeni nu traieste fara a iubi; dar, in general, ce se iubeste? Dumnezeu nu ne opreste de a iubi, dar e vorba de a alege obiectul iubirii noastre. Or, daca putem alege, este pentru ca noi insine am fost iubiti mai intai… Noi iubim, dar de unde ne vine acest privilegiu? De acolo ca El ne-a iubit primul. De unde vine deci ca omul poate iubi pe Dumnezeu? Cautati si nu veti gasi alt motiv decat acesta: El ne-a iubit mai intai. Acela pe care-L iubim ni S-a dat noua si El ne-a dat, in acelasi timp, ceea ce face ca noi sa-L iubim.” “Doua iubiri au facut doua cetati: iubirea de sine dusa pana la dispretul lui Dumnezeu a produs cetatea pamanteasca; iubirea lui Dumnezeu, impinsa pana la dispretul de sine a produs cetatea cereasca.” „(…) Doamne, Tu, Cel Care singur domnesti fara trufie, pentru ca Tu esti singurul Dumnezeu adevarat, Tu, Care nu ai stapan, (…) Tu Te impotrivesti celor mandri si numai celor smeriti le dai har si tuni impotriva dorintelor de inaltare ale veacului acesta si temeliile muntilor se cutremura. Si, intrucat pentru unele indatoriri ale societatii umane este necesar sa fii iubit si temut de oameni, de aceea dusmanul adevaratei noastre fericiri ne urmareste peste tot si arunca in capcanele lui vorbe ca acestea: „bravo, bravo!”, „da-i inainte”, pentru ca noi, in timp ce culegem laudele cu lacomie, sa fim luati pe nepregatite si sa ducem bucuria noastra departe de adevarul Tau, s-o punem in rand cu viclenia oamenilor, sa ne placa sa fim iubiti si temuti, nu din cauza Ta, ci in locul Tau; si, in felul acesta, sa ne faca asemanatori lui si nu pentru armonia iubirii, ci pentru participarea la chinul lui, el, care a hotarat sa-si puna lacasul sau pe vijelie, pentru ca ei, reci si intunecati, pe o cale vicleana si intortocheata sa-i slujeasca celui care Te imita pe Tine. Noi insa, o, Doamne, biata Ta turma mica – iata ce santem, ia-ne Tu sub ocrotirea Ta. Intinde-Ti aripile Tale, pentru ca sub ele sa ne gasim salvarea. Tu sa fii slava noastra; de dragul Tau sa fim noi iubiti, si in noi sa fie temut Cuvantul Tau.” „Nu fi desert, o, suflete al meu, si nu deveni surd de urechea inimii din cauza zgomotului desertaciunii tale. Asculta si tu: Cuvantul insusi iti striga sa te intorci la tine insuti, caci locul linistii tale netulburate va fi acolo unde nu este parasita dragostea, daca nici ea nu paraseste. Priveste si tu cum se retrag unele, pentru ca altele sa le ia locul, si pentru ca intregul in cea mai mica dimensiune a lui sa se poata alcatui din toate aceste parti ale sale. „Dar Eu ma voi retrage oare undeva”?, zice Cuvantul lui Dumnezeu. Acolo sa-ti stabilesti salasul, acolo sa-ti incredintezi tot ceea ce ai de aici, o, suflete al meu, tu, care ai fost fie si numai obosit de inselaciuni; incredinteaza Adevarului tot ceea ce ai de la Adevar si nu vei pierde nimic, si vor inflori din nou cele putrede ale tale, se vor insanatosi slabiciunile tale, vor capata din nou forma si se vor reinnoi si se vor aduna la tine si nu te vor parasi acolo unde dispar toate, ci vor sta neclintite si vor ramane impreuna cu tine pentru totdeauna la Dumnezeu, Cel Care sta neclintit si ramane in veci.” „Daca iti sunt dragi sufletele, atunci ele sa fie iubite intru Dumnezeu, fiindca si ele sant schimbatoare si doar intru El ajung sa-si dobandeasca stabilitatea: altminteri, ele s-ar putea duce fara intoarcere si ar putea sa piara. Prin urmare, intru El sa fie iubite, iar atunci cand pleci din lumea aceasta, ia cu tine la El tot ceea ce poti, si spune-le tuturor: pe Acesta sa-L iubim; El este Cel Care le-a faurit si nu se afla departe de noi. Caci nu le-a intocmit si s-a retras, ci toate sunt dintru El si intru El. Iata unde se afla: acolo unde se simte gustul adevarului, in adancul inimii se afla, dar inima s-a indepartat de El. O, voi, tradatori ai cauzei celei bune, intoarceti-va la inima voastra si lipiti-va cu sufletul de Cel Care v-a facut! Stati acum impreuna cu El si veti sta apoi de-a pururi! Odihniti-va intru El si va veti afla odihna, incotro va purtati pasii spre cele abrupte, incotro va indreptati? Binele pe care voi il iubiti numai de la El vine, insa acesta este bun si suav doar atata timp cat se afla la El; dar, pentru ca este iubit cu intentii nedrepte, pe drept va fi amar ceea ce este iubit in mod nedrept, dupa ce a fost parasit ceea ce este de la El. De unde va vin voua mereu si mereu caile cele grele si anevoioase? Linistea nu se afla acolo unde o cautati voi. Voi cautati viata fericita intru imparatia mortii? Ea nu este acolo. Caci, in ce fel ar putea sa existe viata fericita acolo unde nici macar viata nu este? Dar El, Care este insasi Viata noastra, a coborat aici, intru imparatia mortii, si a luat asupra-si moartea noastra si a biruit-o cu bogatia Vietii Sale, si a tunat strigand sa ne intoarcem de aici la El, in acel loc tainic, din care El a purces la noi, venind pentru prima data in insusi pantecele Fecioarei, acolo unde firea umana s-a unit cu El, pentru ca trupul cel muritor sa nu mai fie mereu muritor; si de aici, asemenea unui mire care iese din camera sa de nunta, s-a bucurat ca un atlet pentru cursa pe care trebuia sa o strabata. Caci n-a mai zabovit, ci a alergat strigand: cu vorbele, cu faptele, cu moartea, cu viata, cu coborarea si cu inaltarea Sa, strigand catre noi sa ne reintoarcem la El. Si s-a facut nevazut pentru ochii nostri, pentru ca noi sa ne reantoarcem la inima noastra si acolo sa-L aflam pe El. Caci s-a retras de la noi, dar iata ca El este aici. (…) O, voi, fii ai oamenilor, pana cand veti fi tot grei la inima? Oare nici dupa coborarea vietii la noi nu voiti sa urcati spre ea si sa traiti? Dar in ce loc va urcati, atunci cand sunteti in inalt si cand ati dus pana la cer gura voastra? Coborati, daca vreti sa urcati la Dumnezeu. Fiindca, urcand impotriva lui Dumnezeu, ati cazut”.
Publicitate

Din ce in ce mai multi oameni sunt preocupati de sensul vietii lor, de drumul lor in viata, de a gasi raspunsul “de ce am venit eu aici pe pamant, totusi?”. Traim vremuri specialedin punct de vedere evolutiv si le simtim pe pielea noastra, chiar daca cel mai acut sentiment este acela al confuziei, al separarii de ceea ce stiam ca ne defineste, ca inseamna viata. Unii dintre noi trecem prin crize spirituale, altii sunt aruncati de viata in provocari pe care nu si le-ar fi dorit, fie pe plan de sanatate, fie pe plan de prosperitate sau pe cel relational. Scenarii care nici nu ne-ar fi trecut vreodata prin cap ca se pot intampla, totusi se intampla. Ne ravasesc, ne debusoleaza, ne sterg fara mila orice credeam ca stim despre lume, oameni si modul de a trai sau despre ce este cu adevarat mai important pe lume.

In haosul pe care fie il vedem in jur fie il traim la diverse cote de intensitate fiecare dintre noi, rasar diverse intrebari, parca uitate intr-un colt dintr-o odaie a carei cheie a fost ratacita prin cine stie ce sertar al unui dulap pe langa care nu am mai trecut demult…

Si totusi, eu de ce ma agit? Ce ma face cu adevarat fericit? Oare goana dupa bani sau dupa un concediu mai smecher ca cel precedent chiar ma implinesc? Oare este normal sa fiu asa de devastat(a) daca partenerul sau parintele sau copilul imi spun ceva ce ma ranesc sau chiar aleg sa imi intoarca spatele intr-o forma sau alta?

De ce nu stiu cum sa gasesc centrarea si echilibrul interior si sunt atat de dominat si influentat de toate circumstantele exterioare care imi sufoca pacea si binele?

De ce ma simt asa de rau la corp, cu diverse dureri sau blocaje, in paralel cu sentimentul ca nu ma regasesc, sunt trist, sunt furios, sunt debusolat, confuz, ratacit?

Intre toti acesti nori mai mult sau mai putin grei ce apar pe cerul vietii noastre, parca mai mult de un an de zile incoace decat inainte, apare cand si cand timid o raza de soare, parca de undeva cunoscut, dintr-un loc de care am uitat. In mijlocul furtunii emotionale sau de situatii traite, simti o sustinere, simti ca totusi nu cazi si ca o forta, o mana divina, o raza te tine pe linia de plutire si te fac sa iti gasesti in interiorul tau ceea ce nu credeai ca exista in tine. Incepi sa iti intaresti credinta ca totusi nu esti asa de singur si debusolat precum credeai si ca poate e real ca nu poti sa te bucuri de un curcubeu daca nu ai trecut intai prin trairile furtunii si vijeliei anterioare.

Astfel, incet incet, descoperi ca sufletul te striga. Sigur ca stiai ca ai un suflet, sigur ca aveai informatia teoretica unde se gaseste el amplasat in corp, insa iata ca el nu mai vrea sa stea cuminte, sa te lase pe tine si pe mintea ta sa detina controlul si conducerea si incepe sa dea semne ce ii face bine si ce ii face rau.

Publicitate

Fa un exercitiu de imaginatie. Priveste-ti sufletul ca avand un chip, cu cei mai frumosi ochi pe care i-ai vazut sau admirat vreodata, cu cel mai incantator zambet pe care l-ai privit candva la cineva. Sufletul tau are zugravirea cea mai sensibila si frumoasa pe care imaginatia ta o poate crea atunci cand stai cu ochii inchisi sau poate chiar si deschisi.

Construieste aceasta imagine. Indragosteste-te de acest chip. Simte bucurie si admiratie cand il privesti. Apoi realizeaza, constientizeaza ca acesta este chipul sufletului tau. Aceasta notiune vaga, abstracta dar atat de des folosita de oamenii mai spirituali – suflet – are un chip concret pentru tine. El este unic si este al tau.

El este cine esti tu.

Tu nu esti corpul tau. Tu nu esti suma problemelor tale sau al posesiunilor tale. Tu esti cosul de bucurii pe care il poti aduna atunci cand reusesti sa faci acest chip al sufletului tau sa zambeasca, sa straluceasca si sa fie fericit.

Ori de cate ori te simti cufundat in sentimente triste, furioase, fricoase, negative, oricat de multa dreptate ai avea, ca asa iti zice mintea ta sa ai dreptate, tine minte ca acea clipa cand iti dai voie sa simti acest lucru este o clipa in care ochii acelui chip al sufletului lacrimeaza, zambetul dispare iar el se chirceste trist intr-un colt.

Ori de cate ori permiti sa lasi sa se adune multe momente dureroase unele dupa altele, iti semnezi singur declaratia de ne-iubire pentru acel chip. Este ca si cum ii spui direct in fata: “stiu ca esti acolo dar nu imi pasa de tine. Durerea mea logica si corecta e mai importanta decat stralucirea ochilor tai sau zambetul tau de bucurie ca primesti iubirea mea”.

Ce se intampla cu un suflet care este sufocat si chinuit de trairi negative si de lipsa de respect a proprietarului corpului in care el locuieste? Nu infloreste, nu isi poate urma drumul pentru care a venit, nu te poate ghida spre evolutie pentru ca el este ca intr-o inchisoare.

Un suflet trist care se simte ca intr-o inchisoare va face tot ce ii sta in putinta sa restabileasca contactul cu lumina divina din care este alcatuit si care il hraneste. Asa iti pot aparea schimbari bruste de destin venite printr-o concediere, o despartire, o boala, o pierdere, o ratacire si lipsa de sens. Incet incet contactul se restabileste pentru ca suntem esenta divina si intunericul se retrage atunci cand ne trezim.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!


Publicitate


Alte Articole