Image

Cum să îți dai seama dacă ai moștenit un păcat și cum să nu îl transmiți copiilor tăi

Publicat de Patricia Esca pe 14 February 2021 in Dezvoltare PersonalaLecții de viațăPersonalitatePsihologieSpiritualitate

Știința a dovedi din nou că ceea ce spune Biblia este adevărat. Păcatele se moștenesc din neam în neam, sau o altă exprimare „părinții mănâncă aguridă, iar copiilor li se treflegesc dinții”.

Unul dintre cele mai grave obstacole în calea depășirii traumei emoționale este că sursa sa originală rămâne adesea ascunsă. Și fără un context care să ne arate cum să ne interpretăm sentimentele, de multe ori nu știm ce să facem. Dar există modalități de a găsi rădăcina traumei pentru a nu mai repeta inconștient trecutul.

Aceasta este părerea lui Mark Wallin, un terapeut personal și de grup cu mai mult de 20 de ani de experiență, unul dintre pionierii în domeniul traumei ereditare și autorul cărții „Nu totul începe cu tine”. Iată unul dintre articolele de pe blogul lui Mark Wallin despre :

De unde știi dacă ai moștenit un traumatism emoțional și cum să rupi tiparul dăunător?

Odată cu apariția noilor descoperiri în epigenetică, mulți dintre noi ne punem întrebări importante precum:

  • Ce moștenesc de fapt copiii mei?
  • Este posibil ca bagajul meu emoțional, treaba neterminată pe care nu o pot rezolva, să fie transmisă copiilor mei?
  • Îi pot răni în felul acesta fără să știu?

Pentru a răspunde în mod cuprinzător, trebuie să privim știința. Cele mai recente cercetări în epigenetică arată că toți putem moșteni modificări genetice din traumele pe care le-au experimentat părinții, bunicii, străbunicii noștri.

Acest lucru se întâmplă astfel: atunci când apare o traumă, are loc o schimbare fiziologică în corpurile noastre pentru a face față stresului mai eficient. Această schimbare poate fi apoi transmisă copiilor și nepoților noștri, pregătindu-i biologic pentru a face față unei astfel de traume.

Această acțiune poate fi un lucru bun, cu excepția cazului în care modificările moștenite creează și mai mult stres. De exemplu, dacă bunicii noștri ar fi fost traumatizați de faptul că trăiesc într-o țară devastată de război, cu explozii, masacre, vuietul de focuri de armă din apropiere, ne-ar putea învăța abilități de supraviețuire – vigilență extremă, reflexe rapide la zgomote puternice și alte reacții de protecție similare.

Acest set de abilități ar fi util dacă am trăi și noi într-un timp de război. Dar într-un mediu sigur în care aceste reflexe nu sunt de ajutor, supra-vigilența constantă poate crea haos în corpul nostru.

Iată veștile rele: durerea părinților, bunicilor noștri – temerile, furia, supărarea, introversiunea lor – pot deveni, din greșeală, moștenirea noastră, pe care o putem transmite copiilor noștri.

Puțini dintre noi realizăm legătura dintre propriile noastre probleme – frica inexplicabilă, anxietatea și depresia – și ce s-a întâmplat cu strămoșii noștri. În schimb, credem că noi suntem sursa problemei, că ceva din noi trebuie să fi greșit pentru a ne simți așa.

Și ce ar putea fi mai dureros decât să ne vedem copiii suferind știind că continuă să experimenteze dureri ereditare pe care noi nu le-am procesat? Există câteva măsuri pe care le putem lua pentru a sparge ciclul.

Iată o scurtă listă de lucruri pe care le puteți face:

1. Vindecă-ți propria durere

Îmbunătățește relația cu părinții tăi, precum și cu celălalt părinte al copilului tău. Când constatăm că, comportamentul cuiva este problematic, este bine să ne uităm la evenimentele traumatice din istoria familiei lor. Amintiți-vă că o parte din durere poate trece la generația următoare.

Și datorită inocenței și loialității lor, copiii sunt ținte ușoare. Ei pot transporta inconștient ceea ce nu este rezolvat între părinți și îl reflectă în propriile lor relații. Sau (după cum înțelegem din epigenetică) să o experimenteze din nou.

2. Scuturați arborele genealogic și vedeți ce cade

Ce secrete de familie sunt ascunse? Ce povești nu s-au spus? Ce răni nu au fost niciodată complet vindecate? Poate fi important să cunoaștem aceste lucruri, mai ales dacă experimentăm inconștient elemente de traume care nu ne aparțin.

3. Spune-le copiilor tăi ce știi despre traumele din familia ta

Spune-le despre lucrurile cumplite care ți s-au întâmplat și despre ceea ce știi despre viața părinților, bunicilor. Copiii pot fi beneficiari involuntari de sentimente dureroase din trecut. Când le spui ce tragedii mocnesc în istoria familiei, poate fi o mare ușurare – mai ales dacă descoperă că au purtat ceea ce îți aparține ție sau părinților tăi.

Am lucrat odată cu un bărbat care încerca, fără să știe, să ispășească o crimă comisă de bunicul său. Clientul meu încercase să se sinucidă de trei ori. Încă în viață după a treia încercare, a căutat ajutor.

Când am aflat că încearcă să plătească prețul final pentru crimele pe care nu le comisese niciodată, s-a întors spre mine și mi-a spus: „Să nu mor? Vrei să spui că nu ar trebui să mor?”

Am constatat că, dacă ignorăm trecutul, acesta poate reveni pentru a ne bântui. Când îl studiem, putem să nu îl repetăm . Putem rupe ciclul suferinței, astfel încât copiii noștri să fie liberi de nevoia de a ne trăi durerea.


Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Facebook Distribuie pe Telefon

Despre Patricia Esca

Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Patricia, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!