Daca ti-ai pune simpla intrebare: ”Ce este Cerul” si ai putea trece de sentimentul iluzoriu ca el este cupola senina, or aceea plina de nori, care-ti ofera sentimentul stabilitatii, ai observa ca Cerul contine cu totul si cu totul alta „dimensiune”.
Ti-ai putea imagina apoi ca te afli pe luna si acolo ti-ai pune iarasi intrebarea:”Ce este Cerul?” Ai constata stupefiat ca-n Cer este Pamantul, si-n cer este Luna, si-n Cer esti tu insuti, oricine ai fi..Tu insuti, cu Pamant cu tot, esti agatat de Cer, in Cer, parte a Cerului si esti pe Cer un mic punct sau un semn de mirare, or o biata liniuta, azvarlita intr-un univers caruia nu-i poti gasi capete. Si, pentru ca ai cunoaste mai bine „cerul”, cand ai spune „Tatal Nostru”, si cand ai ajunge la propozitia „Precum in cer, asa si pe pamant”, ai intelege dintr-o data ca Cerul nu-i despartit de pamant, tu nu esti despartit de Cer, iar Cerul te contine pe tine, cu rugaciunea ta cu tot, cu emotiile, cu intamplarile tale..
Ai deveni, poate, credincios dintr-un foc. Ai deveni smerit si inocent, aproape fara picatura de vanitate, or de egoism atunci cand vei simti minuscula ta existenta in acest vast ocean al Cerului. In mintea ta va straluci dintr-o data intelegerea, constiinta, sufletul si bucuria rugaciunii pe care o spui, poate, zi de zi: ”Tatal nostru, care esti in Ceruri”! Sufletul se simte cuprins de Dumnezeu si ferecat in el, ca o minunata savarsire a luminii, ca un suras infinit atunci cand imbratiseaza sentimentul existentei sale in oglinda adevarului. In acest minunat Cer au loc razboaiele, violurile, rugaciunile si iubirile, frica si seninatatea, furtunile si miscarile gandurilor tale, emotiile tale si intamplarile vietii tale.
Daca vei cunoaste definitia simpla a Cerului, te vei trezi din somnul in care te-a scufundat stiinta, intelectul, ignoranta, or necredinta ta si ai rade in fata tuturor lucrurilor pe care le-ai crezut importante. Vei zambi pe sub mustati la gandul ca, in fata adevarului ce se ascunde in Cer, tu esti mult mai micut decat o libelula, dar mult mai mare decat ti-a putut dezvalui mintea intr-o viata intreaga.
Daca existi in „cerul” acesta, inseamna ca esti important. Esti un element de legatura, o conexiune, o mica veriga, care leaga atomii intre ei, pentru a constitui un intreg. Prin tine se desfasoara lucrarea intregului, a carei taina ramane, inca, ascunsa in inima si-n desavarsirea Cerului. Ai datoria si responsabilitatea de a intra in armonie cu Cerul, atat vreme cat esti parte din el. Nu prin lucrurile tale pastrezi armonia, legatura si taina divina in care existi, ci prin sufletul tau. El este particica ascunsa a Cerului, ce pulseaza in tine si ramane dupa ce vei fi dezbracat haina omeneasca.
Pe cerul inimii apar nori si apar seninuri fantastice, fulgere si sclipiri de soare, dar numai acela ce cunoaste taina cerului si traieste in adevarul lui poate visa si poate intelege graiul misterios al visului. Caci viata este un vis, dar Cerul ramane pentru totdeauna o Realitate. Cerul iti cere sa te trezesti din visul tau si sa cunosti adevarul care pulseaza in tine in ritmuri absolute. Tu esti parte a Cerului, tu, ca si Tatal, esti locuitor al Cerului, dar nu stii asta, nu vezi asta, esti tintuit in iluzia ca Cerul e un loc indepartat, pe care-l privesti doar de pe Pamant. Poate ca cineva care traieste pe luna poate simti ca tu, oricine ai fi, esti o fiinta care traieste in cer, la fel ca Tatal si se gandeste la tine ca la ”omul din cer”.
”Tatal nostru, care esti in Ceruri”, iata rugaciunea – singura pe care ne-a lasat-o insusi Hristos – ne dezvaluie chiar de la inceput ca Tatal este aici, unde suntem si noi. In acest Cer, Cerul insusi, e Creatorul care ne contine pe noi si care transcende toate formele, toate planetele, toate universurile, cel ce a fost, este si va fi, cel in care visam existenta, cel prin care traim si cel din care percepem ca luceafarul sade uneori la doi pasi de luna, ca cerul se uneste cu Pamantul, ca stam nemiscati cand Pamantul calatoreste ca o nava de mare viteaza prin univers.
Daca aceste iluzii ne populeaza existenta atat de clar, oare cat de aproape de realitate suntem in alte privinte? Cum putem sa-l vedem pe Dumnezeu daca noi nu vedem nici macar ca ..locuim in Cer? Iata, nu doar ingerii locuiesc in Cer, ci si oamenii. Nu-i asa ca-i ciudat sa constientizam asta?
de Maria Timuc
