Maiorul Harold Kushner a fost prizonier în Viet Cong pentru mai mult de 5 ani. Kushner povestește despre unul din colegii săi prizonieri americani, un pușcaș marin de 24 ani, care a făcut o înțelegere cu cei care l-au capturat. Comandantul închisorii a promis că îl va elibera dacă acesta va accepta să coopereze.
Tânărul a făcut tot ceea ce i s-a cerut, ba chiar a devenit un prizonier model. Dar, curând a realizat că liderul închisorii l-a mințit și că Viet Cong nu avea nicio intenție de a-l elibera. Harold Kushner descrie ce s-a întâmplat în continuare cu tânărul: ,,Când realizarea completă a realității a pus stăpânire pe el, a devenit un zombie. A refuzat să facă orice tip de muncă și a refuzat toate ocaziile în care i se oferea mâncare și încurajare. Zăcea pur și simplu în pat, cu degetul în gură. În câteva săptămâni, a murit.”
Cauza acestui prizonier poate fi descrisă într-un singur cuvânt: ,,Deznădejde.” Lipsa totală a speranței. Nu există nicio îndoială că deznădejdea ucide. În timpul celui de-al doilea război mondial, în Korea și Vietnam, mulți prizonieri au murit din cauza unei condiții pe care medicii au numit-o ,,give-up-itis” (renunțare).
Persoanele respective, înfruntând condiții extrem de grele și fără speranța că vor mai cunoaște libertatea, au devenit demoralizate sau au căzut în disperare. După puțin timp au devenit apatetice. Au refuzat să mănânce și să bea. Își petreceau timpul privind în gol. Secătuiți de speranță, aceste persoane s-au consumat încet până au decedat.
Fără îndoială, spiritul uman are nevoie de speranță pentru a supraviețui. Dr. Arnold Hutschnecker spunea: ,,Încă din primii mei ani ca medic am învățat că a lua speranța de la oameni este, pentru mulți, echivalentul pronunțării unei sentințe la moarte. Voința lor de a trăi, deja pusă la încercare, poate paraliza și pot ajunge să renunțe și să moară.” Însă e suficientă o speranță care te ajută să supraviețuiești? Unde poți găsi acea speranță care să supraviețuiască morții?
Oare am înțeles greșit semnificația expresiei “a avea speranță”?
În cartea sa, The Case for Hope, Lee Strobel subliniază că o mare parte din ceea ce noi numim ,,speranță” cade în una din următoarele trei categorii: dorințe repetate la nivel mental, optimism orb și visuri pline de speranță. Prima categorie se referă la situația când încercăm să schimbăm realitatea cu gândurile noastre. Strobel descrie această stare ca fiind un sentiment aproape superstițios că dorințele noastre sincere, cumva, vor schimba realitatea.
Optimismul orb tinde să vadă totul prin ochelari roz. Cei aflați în această situație ignoră constant problemele luându-și privirea de la aspectele urâte ale vieții, pretinzând că ele nu există. În categoria visurilor pline de speranță intră acele ținte îndrăznețe pe care ni le punem și pentru care ne luptăm. Nu e nimic rău în a face pași spre a obține ceea ce îți dorești. Însă problema apare atunci când intervin limitările noastre.
Speranța are o dimensiune relațională
Care este adevărata natură a speranței? Mulți dintre noi am înțeles greșit esența ei. A nădăjdui înseamnă mai mult decât a fi optimist în privința modului în care se pot desfășura anumite circumstanțe viitoare. Singura cale prin care speranța poate avea un impact real este să o ancorăm în Cel care are putere reală. Speranța este o calitate spirituală și are o dimensiune relațională.
Scriptura o definește ca pe o stare în care persoana are încredere în faptul că Dumnezeu vrea, poate și Își va ține promisiunile față de cei care și-au pus nădejdea în El. Dumnezeu ne-a creat cu nevoia de a avea o speranță care să supraviețuiască imposibilului. Sfânta Scriptură se referă la El numindu-l “Dumnezeul nădejdii” (Romani 15:13). Putem obține sau nu ceea ce ne dorim, însă speranța se bazează pe cunoașterea faptului că Cel în care crezi este gata să Se ofere pe El în schimb.
* * * * *
Așadar, unde găsești speranța care poate supraviețui morții? În Cel care a biruit El însuși moartea și care a făcut apoi o promisiune. Care este promisiunea? Te las pe tine să o descoperi, căutându-L.
Sursa: desuflet.ro
