Ai observat vreodată că atunci când trebuie să faci un lucru sau să iei o decizie, ceva te încetinește din interior, nu te lasă să continui? Uneori dăm vina pe lene. Dar în spatele procrastinării (care este, de obicei, denumită lene) există ceva mai mult – frica.
Frica este cea care ne împiedică să arătăm lumii cine suntem cu adevărat și de ce suntem capabili să facem. E ca și cum ar fi un critic în interiorul nostru care ne spune constant că nu suntem suficient de buni pentru a ne duce treaba la bun sfârșit.
Aceasta este frica de respingere – frica de a nu face lucrurile suficient de bine, frica de a nu te ridica la așteptările oamenilor, frica de a fi criticat. Tocmai această frică ne ține pe loc de la multe lucruri pe care le-am putea face. De ce se întâmplă asta?
Rădăcinile acestui fenomen încep încă din copilărie, când copilul, ca răspuns la acțiunile sale, nu primea aprobarea de la părinți sau profesori că ceea ce a făcut este bine. Ba chiar, de multe ori primea o palmă peste față sau o afirmație devalorizantă de genul: „Ce e cu prostia asta?”
De foarte multe ori puteți observa și pe stradă situații în care copilul îi spune mamei “Uită-te la mine, uite ce pot să fac!”, iar mama nici măcar nu îi răspunde sau nu se uită, iar când se uită, îi răspunde cu fraze de genul „Nu poți face asta”, ,,Nu te urca acolo”.
Sau situații de la școală când profesorii puneau o întrebare și tu ridicai mâna ca să răspunzi, iar dacă răspundeai greșit, aceștia se uitau urât la tine sau te certau. Aceste reacții fac copiii să își piardă dorința de a răspunde, ei se vor gândi astfel: ,,Decât să răspund greșit și să mă fac de râs, mai bine nu spun nimic”. Ați avut vreodată acest gând?
Profesorii ar trebui să aibă o reacție mai gentilă și să încurajeze copiii să continue să încerce: ,,Apreciez că ai vrut să răspunzi, dar din păcate acesta nu este răspunsul corect. Sunt sigur că data viitoare te vei descurca mai bine”.
Pe măsură ce îmbătrânim, aceste modele externe ale răspunsului disprețuitor sau derogatoriu al adulților semnificativi la acțiunile noastre devin, cu timpul, o obișnuință pe care o preluăm și noi în interiorul nostru.
Așadar, când vrem să facem ceva, criticul interior ne poate încetini complet, fără să ne dăm seama. Acest lucru se divide în 2 părți: fie evităm situațiile în care trebuie să dovedim că suntem buni, ceea ce duce la și mai multă nesiguranță și autodepreciere, fie îi criticăm pe ceilalți, încercând astfel să ne confirmăm că nu suntem atât de răi.
Mai mult, criticul interior așteaptă constant un truc murdar de la ceilalți și tinde să distorsioneze involuntar sensul cuvintelor altora:
Soțul a spus că este obosit. – „S-a săturat de mine, eu m-am săturat de el”.
Colegii s-au uitat unul la altul când am trecut pe lângă ei. — ,,Ceva nu este în regulă cu mine”.
Cu cât criticul interior este mai dur, cu atât este mai scăzută stima de sine, cu atât fricile și anxietatea persoanei sunt mai mari.
Ce să faci în această privință?
Dacă, citind această postare, ți-ai dat seama că ai un critic interior, acesta este deja un pas semnificativ pentru a începe să interacționezi cu el. Cum se face asta? – deja am postat un articol despre asta acum câteva zile. Acolo vei afla exact cum să îți controlezi criticul interior.
