,,Copilul interior” este o parte a personalității umane care exprimă adevăratul “eu” al individului, sursa intuiției și sentimentelor sincere. El trăiește în fiecare persoană și vârsta sa depinde adesea de rănile suferite în copilărie. Uneori, în interiorul unei persoane există un întreg “serial”, plin de episoade traumatice. Haide să încercăm să vindecăm propriul nostru ,,Copil Interior”.
O persoană cu un “eu” sănătos – cu întregul său potențial de personalitate – trăiește în armonie cu sine și cu lumea din jur. Este vesel și se comportă fără constrângeri, râzând de propriile greșeli și abordând totul cu creativitate.
Asta se întâmplă atunci când a fost complet acceptat ca persoană în copilărie, când nevoile sale autentice au fost înțelese și când au fost conturate imagini pozitive despre sine și despre viitor.
Cum se formează “eu-ul interior”
Adesea, părinții își permit să râdă de copii, să le interzică să-și exprime sentimentele, să nu aibă încredere în ei, să-i izoleze și așa mai departe.
Ei le provoacă traume emoționale prin cuvintele și comportamentul lor – “Ești mare și prost!”, “Mai bine nu te făceam!”, “Noi ne sacrificăm pentru tine și tu…!” – și multe alte afirmații similare care fac copilul să creadă că este complet neimportant și inutil.
Cu timpul, acesta dezvoltă o respingere persistentă de sine. Mulți încep să se urască și să se neglijeze pe ei înșiși încă din copilărie, considerându-se copii inutili, pe care nimeni nu îl iubește, și, prin urmare, nu merită propria iubire și acceptare.
Astfel, contactul cu sine și cu propriile nevoi reale se întrerupe complet, oamenii încetând să mai asculte ceea ce au cu adevărat nevoie.
Proiecțiile părinților
Copiii care au suferit traume cresc, devin independenți și devin persoane mature. Cu toate acestea, în interior, ei rămân copii vulnerabili, ale căror răni încep să doară de fiecare dată când sunt atinse.
Mulți copii se jură că nu vor avea același comportament cu proprii lor copii, dar deseori își surprind propria lor voce repetând exact aceleași expresii și chiar copiind intonațiile părinților lor. De ce se întâmplă asta?
În afară de Copilul Interior, în psihicul fiecărei persoane există și Părintele Interior – o imagine a propriilor părinți – care continuă să funcționeze chiar și după ce părinții reali au murit.
Dar, rămânând o proiecție, această imagine interioară educă propriul său copil neascultător până la bătrânețe. Dacă acest cerc închis nu este întrerupt, această cruzime în educație se va perpetua. Terapia poate ajuta în acest sens.
Unele persoane își însușesc statutul de ,,victimă” toată viața
Unora le place foarte mult statutul de victimă, să rămână copii răniți și să-și aducă aminte chiar și la o vârstă înaintată de toate supărările și neplăcerile pe care părinții le-au cauzat.
Ei încearcă în mod infinit să dovedească ceva și, astfel, viața pare să capete un sens, și pot evita responsabilitățile pentru tot restul vieții – “pentru că am avut o copilărie grea”. Astfel de oameni aduc mereu aminte de părinții lor și îi acuză că din cauza lor nu au reușit în viață.
Poziția “veșnic victimă” aduce și beneficiile ei, dar în timp ce oamenii își rumină supărările și pretențiile, viața le scapă printre degete. Când colegii de aceeași vârstă își întemeiază familii și au copii, ei nici măcar nu încep să-și trăiască propria lor viață.
Adevărul este că nu știu să construiască relații, nu pot fi ei înșiși, se simt nefericiți și îi fac și pe copiii lor la fel de nefericiți. Pentru că ce poate fi mai ușor? Trebuie doar să acuzi părinții de toate necazurile tale, să-i faci vinovați și să nu încerci singur să-ți repari viața.
Vinovații au fost găsiți! Da, părinții au făcut ceva greșit, nu au oferit destulă susținere la timp, dar mai departe tu ești responsabil pentru viața ta. Viața în general este nedreaptă, deci va trebui să ai grijă de tine singur.
Ce poți face?
1. Ia o foaie de hârtie și scrie tot ce ai fi dorit să primești de la părinți, dar nu ai primit. Scrie toate dorințele tale, tot ceea ce ai nevoie. Exprimă tot ceea ce ai vrea să spui. Dacă nu ajunge o foaie, mai ia una. După ce te-ai descărcat, scrie deasupra „Eu pot face asta și singur/ă”. Apoi recitește.
2. Gândește-te la lecțiile pe care le-ai învățat de la părinți; poate vei găsi în ele resurse pentru viitor și chiar pentru un viitor obiectiv.
3. Încearcă să îți accepți părinții, cu toate neajunsurile lor. Da, nu au fost perfecți, dar cine poate să se mândrească cu asta? Cel mai probabil, și ei au avut propriile traume din copilărie și au suferit din lipsă de iubire de la propriii lor părinți.
4. Încetează să aștepți ca părinții să se schimbe. Acceptă situația așa cum este, pentru că va rămâne așa pentru totdeauna, chiar dacă e greu, chiar dacă te doare, trebuie să accepți. Lumea este mare și plină de posibilități, și vei găsi în ea ceva care va înlocui emoțiile pozitive și va aduce bucurie în viața ta.
5. Găsește ceva ce poți folosi pentru a-ți umple lipsa de atenție, deoarece lumea este plină de ceea ce ai nevoie. Mai mult decât atât, va fi suficient pentru toți și îți va rămâne și pentru tine.
6. Învață să ai grijă de tine singur/ă, chiar dacă va dura mult timp. Ceea ce le lipsește cel mai mult copiilor este dragostea, susținerea, acceptarea. Dar nu este necesar să le primești doar de la părinți, ci trebuie să le primești de la tine însuți.
Părinții ți-au oferit cel mai valoros lucru – propria ta viață. Mai departe, tu decizi cum vrei să o trăiești.
