Pentru a răspunde la întrebarea „Cine este autorul Bibliei?”, trebuie să vedem prima dată ce înseamnă acest cuvânt. Tradusă din greaca veche „biblia” înseamnă „cărți”. Astfel, Biblia – Sfintele Scripturi ale Vechiului și Noului Testament – este formată din multe cărți scrise de oameni diferiți (și din păcate nu sunt toți enumerați).
Este de remarcat faptul că tradiția bisericească și știința modernă au uneori o viziune diferită asupra autorului anumitor cărți biblice. Cu toate acestea, trebuie să înțelegem că ideea dreptului de autor nu a existat în lumea antică. Același text putea fi repovestit sau rescris de mai multe ori până ajungea la forma sa finală. În același timp, fiecare carte a avut un autor original și a existat și Duhul Sfânt, care l-a inspirat atât pe acest autor, cât și pe alți cărturari și chiar pe traducători.
Cine este autorul Vechiului Testament?
Sunt 50 de cărți în Vechiul Testament care au fost scrise pe o durată de peste o mie de ani și, desigur, nu ar fi putut fi create de un singur autor.
Vechiul Testament povestește cum Dumnezeu îi pregătește pe oameni pentru venirea lui Mesia (Mântuitorul). Cărțile Vechiului Testament diferă unele de altele nu numai prin conținut, ci și prin genuri și stil literar. Aici putem întâlni o poveste, o cronică, o poezie, o pildă, o epopee, culegeri și chiar ghicitori. Personajul principal al istoriei Vechiului Testament este Israelul, poporul ales al Lui Dumnezeu.
Autorii cărților Vechiului Testament au fost reprezentanți de seamă ai poporului evreu – judecători, regi, preoți și profeți. Printre ei se numără și profetul Moise, care a scos poporul Israel din captivitatea egipteană, regii David și Solomon și alții.
Cine este autorul Noului Testament?
Noul Testament este format din 27 de cărți scrise în greacă veche (cu excepția Evangheliei după Matei, scrisă inițial în aramaică) în timpul primului secol după Hristos. Ei povestesc viața și învățăturile lui Isus Hristos, precum și soarta celor mai apropiați ucenici ai Săi. Autorii Noului Testament, conform Tradiției Bisericești, sunt ucenicii lui Isus Hristos, apostolii.
La fel ca și cărțile Vechiului Testament, cărțile Noului Testament diferă unele de altele prin trăsături literare. Sunt patru cărți legislative – Evangheliile, una istorică – Faptele Sfinților Apostoli, 21 cu învățături – Epistolele (adică scrisorile) sfinților Apostoli și una profetică – Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan Teologul.
Noul Testament este punctul culminant al poveștii biblice: Mântuitorul vine pe Pământ, devine om și creează Biserica. Biblia dezvăluie adevăruri importante despre lumea spirituală, lumea materială și relația lor.
Primul autor al Bibliei
Miezul Vechiului Testament – Legea sau Pentateuhul (Pentateuhul conține primele cinci cărți ale Vechiului Testament, pe care evreii îl numesc Tanah sau Mikrá.) – a fost creat de profetul Moise în jurul secolului al XV-lea. î.Hr. În cărțile sale (Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri și Deuteronom), Moise a descris istoria omenirii și a poporului evreu și a subliniat, de asemenea, normele religioase, morale și juridice care au stat la baza religiei Vechiului Testament. Profetul Moise este de obicei numit primul autor al Bibliei.
Câți autori are Biblia?
După cum am aflat mai sus, Biblia este o colecție de 77 de cărți.
Ce au în comun cărțile Bibliei? În primul rând, tema lor principală. Toate ne vorbesc despre Dumnezeu și cum lucrează El în această lume. Mai precis, nervul central al narațiunii biblice este povestea modului în care Domnul mântuiește omenirea, care, după căderea primilor oameni în păcat, a căzut toată omenirea în puterea păcatului și a morții.
Potrivit Tradiției Bisericești, câteva zeci de oameni au fost autorii cărților biblice, însă unii savanți cred că ar putea fi și mai mulți. Oricum ar fi, toți autorii Bibliei, conform învățăturii creștine, s-au inspirat dintr-o sursă comună. Domnul le-a descoperit ceea ce era ascuns de ochii altor oameni, i-a ajutat să vadă lumea aceasta și tot ce se întâmplă în ea prin ochii Săi. Din acest motiv, creștinii numesc Biblia – Sfânta Scriptură: ea a fost creată nu numai de oameni, ci și de Dumnezeu.
Prin cuvântul Lui Dumnezeu, Biblia ne spune cum să evităm păcatul și moartea spirituală și cum să obținem mântuirea. Cu toate acestea, aceste adevăruri înalte sunt îmbrăcate în concepte și cuvinte umane. Ele sunt exprimate în anumite limbi, cu ajutorul anumitor expresii literare, în opere de un anumit gen. În spatele fiecărei cărți se simte o persoană anume, educația, creșterea, epoca căreia i-a aparținut.
Cine este autorul Cântării Cântărilor din Biblie?
Cântarea Cântărilor este una dintre cărțile de învățătură (poetică) biblică împreună cu Cartea lui Iov, Psaltirea și Proverbe. Principalul lucru în aceste cărți este sensul lor moral, universal. Acestea sunt reflecții despre viață și moarte, dragoste și alte subiecte „eterne”.
Cântarea Cântărilor vorbește despre relația dintre miri, care se laudă unul altuia, vorbesc despre dragoste și fidelitate. Unii sfinți părinți au interpretat această carte în mod alegoric, arătând că mirele însemna Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, iar mireasa Biserica.
Autoritatea Cântării Cântărilor este atribuită regelui Solomon. În timpul domniei sale, Israelul a înflorit în domeniul culturii și artei. Puteți citi despre el în Cartea a treia a Regilor, Prima și a doua Carte a Cronicilor (toate fac parte din Vechiul Testament).
Părinții lui Solomon au fost regele israelian David (celebrul autor de psalmi) și Bat-Șeba (inițial soția lui Urie, unul dintre supușii lui David), mentorul a fost profetul Natan.
La începutul domniei sale, Solomon l-a văzut în vis pe Dumnezeu, care l-a invitat să ceară orice își dorește. Regele a cerut un motiv pentru a putea judeca și gestiona. Pentru aceasta, Dumnezeu i-a dat nu numai rațiune, ci „ bogăție și slavă ” (1 Regi 3 :12-15).
Interesant este că, Cântarea Cântărilor nu era cunoscută pe scară largă în vremurile Vechiului Testament. Nu este citată în alte cărți din Vechiul Testament, dar există referiri la ea în cărțile Noului Testament – Apocalipsa Apostolului Ioan Teologul și Epistola Apostolului Pavel către Efeseni.
