Cînd picură ploaia, cînd simţi un cîntec bizar în tîmple… să ştii atunci că eşti… fericit!

Râgâitul, flatulenţa sau lipsa de punctualitate sunt doar câteva dintre obiceiurile deranjante cu care avem de-a face zilnic. Deşi există multe obiceiuri enervante, unele dintre ele sunt recunoscute la nivel mondial ca fiind de-a dreptul deranjante. Site-ul http://www.top-10-list.org a întocmit un clasament al celor mai enervante metehne ale oamenilor în societate. În cele mai multe dintre situaţiile descrise de autorii topului ne-am aflat cu siguranţă şi noi, cel puţin o dată. 1 Lipsa salutului Nu puţini sunt cei cărora li s-a întâmplat să se întâl­nea­s­că cu cineva cunoscut şi în loc de salut să primescă doar o privire fixată către ei. Salutul de întâmpinare este obligatoriu între oamenii care se cunosc şi se respectă, iar lipsa lui denotă proastă creştere şi, mai mult, jigneşte persoana care-l aşteaptă şi nu-l primeşte. 2 Râgâitul Să iei masa la un restaurant scump nu înseamnă obligatoriu să ai parte de câteva momente de linişte. De multe ori, aceste clipe sunt întrerupte de râgâitul unui individ aflat la o masă vecină. Singura ţară în care râgâitul este acceptat din punct de vedere social este Timorul de Est. În restul lumii, acest prost obicei, mai ales în timpul mesei, este condamnat. 3 Fără „te rog” şi mulţumesc” Precum salutul de întâmpinare, a spune „te rog” şi „mulţumesc” este un semn de bună creştere. Mulţi oameni, însă, cred că totul li se cuvine, aşa că uită adesea de aceste formule „magice”. 4 Discuţiile nepotrivite în timpul mesei Multe prietenii sau relaţii încep cu o cină în oraş. Discuţiile în timpul mesei sunt intime şi relaxante. Printre aceste conversaţii se strecoară de multe ori şi glumele porcoase şi aluziile nepotrivite. 5 Flatulenţa Cel mai rău este când se produce în spaţii închise. Dar, indiferent de loc şi de situaţie, flatulenţa este social inacceptabilă. 6 Lipsa de punctualitate Fiecare dintre noi cunoaştem măcar o persoană care întârzie de fiecare dată la întâlnire. În plus, nu anunţă şi uită şi de scuze. Nimănui nu-i place să aştepte, aşa că fii punctual! 7 Impoliteţea în mijloacele de transport în comun Astăzi, respectul faţă de persoanele în vârstă este din ce în ce mai rar. Din păcate, puştii de 16-17 ani, care ocupă scaune în tramvai sau în autobuz, sfidând pensionarii care stau în picioare, sunt mai mulţi în prezent decât cei care cedează locurile. 8 Dezordinea Mulţi trăiesc cu ideea greşită că cei din jurul lor n-au altă menire decât aceea de a-i servi pe ei. În consecinţă, acest tip de individ îşi lasă vasele nespălate după ce mănâncă, uită cu zilele să ducă gunoiul sau îşi împrăştie peste tot rufele murdare. 9 Picioarele pe masă Acasă sau la birou, când stai cu picioarele pe masă arăţi lipsă de respect şi de profesionalism. Moda, lansată de filmele americane cu gangsteri, a trecut de mult. 10 Mâncatul cu mâna Se practică în multe ţări orientale, dar aici este o impoliteţe. Iar cazurile în care un coleg vrea să guste din farfuria ta şi uită că are o furculiţă nu sunt puţine. În orice situaţie, acesta rămâne un obicei urât. Mai ales atunci când nu eşti singur la masă.
Publicitate

Cîteodată ai nevoie de un zîmbet ca să te simţi fericit. Sau, cine ştie cum, mergînd pe stradă, cu privirea azvîrlită spre trotuarul moleşit de căldură, simţi în tine brusc, un cîntec. Un refren tembel, care se zbenguie în mintea ta, se cîntă singur, aproape aiuritor. Şi nu vrei să înţelegi de ce se cîntă cîntecul, fiindcă simţi cum în tine creşte senzaţia de iubire, de bine, de linişte, de imponderabiliate.

Pluteşti zburdalnic prin sufletul tău şi prin hăţişurile neînţelese ale lumii înconjurătoare, nimic nu te face să te simţi fericit, totuşi, o ciudată stare de bine te invadează. Fericirea fără motiv este ca şi clipa căreia nu-i trebuie motivaţie să fie, nici nu-i trebuie motivaţie să treacă. Este stare, închisă în necunoscutele grote ale inimii umane.

Este picurul de ploaie care aduce bucurie plantei prin simpla sa cădere din cer.
Nu-ţi trebuie palate să fii fericit, ci un suflet predispus spre fericire. Un suflet dipsus să guste mărunţişurile existenţei se surprinde pe sine însuşi învăluit în tainica izbîndă a bucuriei, în tainica trecere a timpului.

Fericirea nu este o ridicare absurdă a sufletului pe culmile înalte ale existenţei sociale, nici efectul unui surplus de endorfine, revărsate din creier în trup, nici urmarea suavă a unei poveşti de iubire.

Fericirea este simplă, iar naturaleţea ei are ceva din aerul diafan al picăturii de ploaie, ceva din misterul orbitor al nopţilor cu stele, ceva din zîmbetul inconştient al unui nou născut. A fi fericit înseamnă a fi predispus pentru fericire.

A fi nefericit înseamnă a găsi în nefericire ceea ce este fericirea. Între starea de fericire şi starea de nefericire se interpune o pauză îndelungă. Pauza dintre bucurie şi tristeţe este însăşi rutina. Este alergarea noastră continuă şi neobosită, alergarea inconştientă la un cros obligatoriu:crosul vieţii.

Publicitate

Ne nervează copiii noştri, apoi ne bucură: avem probleme la slujbă, apoi brusc totul intră în normal, avem de făcut cutare şi cutare lucru, de mers la piaţă, de spălat rufe, de gătit, de făcut un proiect pentru slujbă.

Toate acestea ne macină nervii şi nici nu ştim că nervii măcinaţi sînt plata noastră pentru dorinţa şi aspiraţia către fericire. Dar, înainte de asta, nervii măcinaţi sînt expresia alergării inconştiente pentru supravieţuire.

Dintr-o dată, ceva zvîcneşte în sufletele noastre, se zbate, rîvneşte departe, doreşte altceva. Dintr-o dată, lipsa unui vis te azvîrle în băltoaca nefericită a sufletului tău. Fără un vis, fără o dorinţă, fără un scop totul pare pierdut, prăbuşit, iar tu învinsul care nu mai găseşte scopul alergării sale.

Poţi fi nereficit pentru un cuvînt, cum prăbuşirea sufletească poate avea la bază o simplă frustrare, o simplă nevoie de afecţiune, încă neîmplinită sau, poate, refuzată. Între fericire şi nefericire, aşzate la capetele opuse ale sufletului nostru, rutina îşi înfierbîntă existenţa.

Fără rutină n-am şti, poate, că putem fi fericiţi atît de uşor. N-am putea simţi cît de uşor putem să ne fim nefericiţi. Nevoia de extreme şi de ponderare defineşte dimensiunea sufletului uman, care nu poate supravieţui în condiţii de fericire continuă, de nefericire continuă sau de rutină continuă. Alternarea este schimbare şi schimbarea este trăire.

Totul este să ştii cînd picură ploaia, cînd simţi un cîntec bizar în tîmple..să ştii atunci că eşti..fericit.

Un articol de Maria Timuc

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!


Publicitate


Alte Articole