Baza concepției lui Jung despre fericire stă în faptul că trebuie să învățăm să privim în interiorul nostru. Doar atunci vom avea șansa să găsim fericirea supremă, pentru că motivul fericirii este diferit pentru fiecare persoană în parte.
Spre deosebire de alte concepte ale lui Jung, pline de metafore, de această dată vom auzi instrucțiuni concrete într-un limbaj simplu și practic.
5 chei către fericire, potrivit lui Jung:
Pentru a putea fi cu adevărat fericiți, trebuie să armonizăm în mod clar cele cinci elemente:
1. Buna sănătate fizică și mentală
Sănătatea fizică pare să fie un lucru logic, toată lumea dorește să fie sănătoasă. Dar, potrivit lui Jung, nu putem avea sănătate fizică fără sănătate mentală și viceversa.
Carl Jung a privit psihologia ca ceva mai mult decât un simplu tratament al tulburărilor emoționale. El a considerat-o ca pe o modalitate de a ne înțelege pe noi înșine ca oameni și de a afla cine suntem cu adevărat.
După cum a spus el, lipsa cunoașterii în acest domeniu va afecta în mod inevitabil sănătatea fizică. De ce? Pentru că, dacă suntem depresivi, nu ne va mai interesa de sănătatea noastră fizică.
Pentru Jung, sănătatea mentală era la fel de importantă precum sănătatea fizică, iar istoria a confirmat teoria sa. În ziua de azi este evident că dezechilibrul din sfera mentală este sursa problemelor de sănătate fizică, cum ar fi hipertensiunea arterială, insomniile, diabetul sau nivelul crescut de cortizol în organism.
2. Relații bune cu ceilalți oameni
Calitatea relațiilor cu ceilalți oameni este un lucru necesar pentru fericire. Fiecare dintre noi are nevoie de siguranță, prietenie și iubire. Dacă nu suntem deschiși la o viață socială și nu ne înțelegem bine cu nimeni din jurul nostru, atunci nu putem fi fericiți. Nimeni nu se simte bine atunci când este singur.
3. Capacitatea de a vedea frumusețea în orice
Această capacitate de a vedea și de a aprecia frumusețea se aplică atât pentru natura care ne înconjoară, cât și pentru artă, care este rezultatul muncii umane. Potrivit lui Jung, fiecare creație artistică, tablou, melodie, sculptură, poem conține esența umanității.
Capacitatea de a vedea această frumusețe, de a observa și admira creația umană și natura (creația Dumnezeiască), este una dintre căile către fericire deplină.
4. Credința în ceva mai mare decât tine însuți
Jung era convins că fără spiritualitate nu există fericire. Indiferent dacă crezi într-o anumită religie sau susții o anumită filosofie, credința în “ceva mai mare decât tine însuți” este un fundament important pentru bunăstare.
Credința în ceva mai mare oferă o înțelegere profundă a sensului și scopului vieții. Fără sens, viața nu are sens. Cum poți fi fericit dacă nu ai o direcție și în sens în viață? Eu cred că principalul scop în viață al oamenilor este să fie buni.
5. O muncă care aduce împlinire și satisfacție
Uimitor, dar muncă este ultima dintre cele cinci căi către fericire ale lui Jung. Dar numai o muncă care aduce împlinire și satisfacție sufletească ne poate face fericiți. Absența acestui singur element exclude posibilitatea atingerii fericirii autentice.