Legile Universale ne ghidează și ne ajută să percepem într-un mod diferit energiile venite chiar din Univers. Ele sunt cele care ne permit să ne ghidăm după vocea divinității.
Universul reprezintă un mister. Așa cum spunea Deepak Chopra, “Universul nu este construit din lucruri, ci din posibilități care duc la formarea anumitor lucruri.”
Nu trăim în Univers, ci facem parte din Univers și tot ceea ce ne înconjoară, formează vibrația Universului. Cu toții ajutăm la crearea Universului, însă trebuie să fim conștienți de legile sale.
Iată care sunt cele mai importante legi ale Universului, de care trebuie să ții cont, pentru a trăi viața pe care ți-o dorești.
1. Legea potențialului
Tu ești o pură conștiință, manifestată sub o formă fizică. Această conștiință deține un potențial incredibil, care duce la creație. Această lege trebuie simțită, tu ai puterea asupra propriei conștiințe! De fapt, cu cât te axezi mai mult asupra conștiinței, cu atât vei putea înțelege mai mult care îți este potențialul real.
Cum o poți folosi: simte acest potențial cu ajutorul meditației și activităților creative.
2. Legea frecvenței și reflexiei
Tot ceea ce există în Univers conține frecvență, iar această frecvență pornește chiar din gândurile, acțiunile și emoțiile tale. Această frecvență atrage experiențe și circumstanțe care îți vor ridica vibrația energetică. Putem spune că gândurile, sentimentele și acțiunile tale se reflectă asupra ta. Ceea ce emani în Univers se va întoarce la tine. Astfel, putem spune că fiecare experineță din viața ta te ajută să înveți o lecție și să descoperi cine ești cu adevărat.
Cum o poți folosi: gândește și acționează pozitiv, pentru a-ți crește nivelul de vibrație.
3. Legea atracției
Este probabil cea mai cunoscută lege din Univers și transmite faptul că pentru a atrage anumite lucruri, trebuie să te concentrezi pe energia emisă. Cu cât te vei concentra mai mult asupra unui anumit aspect, cu atât este mai posibil să atragi. Deci, dacă vei reuși să aliniezi vibrația și dorința de a atrage, vei vedea schimbări imediate în viața ta. În momentul în care conștientizezi potențialul și conștiința, vei putea crește nivelul de vibrație.
Cum o poți folosi: vizualizează ceea ce vrei să creezi în viață și crezi în potențialul tău!
4. Legea Karmei
Sufletul tău este pe pământ pentru a învăța anumite lecții, experimentând. Aceste experiențe te însoțesc dintr-o viață anterioară și reprezintă karma ta. Legea karmei pleacă de la principiul că în această viață înveți în permanență și plătești polițe din vieți anterioare. Fără expansiunea Universului, acesta nu ar putea exista.
Cum o poți folosi: acceptă fiecare întâmplare din viața ta ca pe o lecție învățată.
5. Legea unității
Ne aflăm cu toții într-o conexiune, ceea ce înseamnă că dacă lezăm o persoană, vom fi lezați la rândul nostru. Atunci când ajungi să înțelegi acest aspect, vei percepe faptul că nu există nicio competiție. Deci, nu trebuie să îți fie teamă că dacă cineva câștigă mai mult, tu vei avea mai puțin de câștigat. Trebuie să conștientizezi cât de important este rolul tău pe pământ.
Există în jur de 12 legi ale Universului, însă acestea cinci sunt cele mai importante!
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!