Se spune că mântuirea sufletului este cea mai importantă pentru un creștin, însă drumul până la puritatea absolută este de cele mai multe ori plin de obstacole, ispite și neputințe.
Conform dogmelor bisericești,omul vine pe lume încărcat cu păcatul strămoșesc,și,la rândul său,săvârșește păcate pe tot parcursul vieții,prin natura firii sale. Însă nu acestea sunt cele mai grave,ci păcatul pe care îl înfăptuiește cu bună știință. Sunt considerate capitale 7 păcate,cele care îngreunează cel mai mult calea credinței și apropierea de Dumnezeu.
Mândria
Omul care se prețuiește mai mult pe sine decât ar trebui cade cu ușurință în păcatul mândriei. Nu poate iubi cu inima curată,crezându-se vrednic de lauda celorlalți,indiferent de faptele sale. Dumnezeu îi ajută doar pe cei smeriți și cu sufletul curat. Însuși diavolul a fost izgonit din Rai din cauza mândriei,de aceea aceasta este considerată de Biserică un păcat capital.
Iubirea de arginți
Orice preot le explică credincioșilor că setea după lucrurile materiale împietrește inima omului,făcându-l nepăsător,zgârcit și crud față de suferințele altora. Așa cum Dumnezeu poate da din belșug,tot așa poate și lua,iar omul nu trebuie să cadă în ispita goanei după bani,care îl conduce doar către pierzanie.
Desfrânarea
Un alt păcatcapital,condamnat de Biserică,este desfrânarea sau venerarea plăcerilor trupului. Trupul omenesc este considerat „templul Duhului Sfânt“ iar necinstirea lui atrage după sine egoismul,înstrăinarea și dezumanizarea. Preoții îndeamnă ca acestă patimă să fie lecuită prin post și rugăciune,care ajută la înfrânarea inimii și a dorințelor necuviincioase.
Invidia
Se spune că invidia naște în inimă lipsa de iubire,căci nu poate avea nimic în comun cu dragostea. Atunci când omul poftește la un bun al aproapelui său,ajungând chiar să îi dorească răul,se îndepărtează de Dumnezeu. „Să îți iubești aproapele ca pe tine însuți“,îi îndeamnă Biserica tot timpul pe credincioși,iar invidia sau părerea de rău pentru fericirea altuia este cu atât mai periculoasă cu cât din ea iau naștere o serie de alte păcate,precum ura aproapelui,clevetirea,ocara,înșelăciunea și chiar uciderea. Invidiosul se distruge atât pe sine,lăsându-se devorat de viermele invidiei,cât și pe celălalt,căruia îi provoacă o stare de tulburare știind că cineva îți dorește ceea ce este al lui.
Citește continuarea pe pagina 2 >
