Viața de cuplu are 7 etape. Dacă am ști de ele, divorțurile ar fi cu 80% mai putine!
Daca toti oamrenii ar cunoaste aceste 7 etape de cuplu, rata de divort ar fi mult mai mica. Kathlyn şi Gay Hendricks, autorii lucrării The Conscious Heart (Inima conştientă), au identificat, în îndelungata lor experienţă de viaţă şi profesională, şapte astfel de etape, şapte niveluri de aprofundare şi creştere spirituală într-o relaţie de cuplu.
Acestea par a fi universale, nu sunt influenţate de factori ca rasă, religie, cultură, nici măcar de faptul că suntem conştienţi de ele sau nu. Reprezintă un model arhetipal de aprofundare şi conştientizare a intimităţii.
Şapte etape în relaţia de cuplu
Etapele prin care trece o relaţie de cuplu se pot compara cu valurile: pe de o parte sunt previzibile, dar pe de altă parte, ele sunt totodată extrem de variabile. În ceea ce ne priveşte, putem învăţa ce atitudine să avem în faţa lor şi astfel să progresăm sau putem să le întoarcem spatele, evitându-le şi bătând pasul pe loc.
1. Începutul. Prima etapă este chiar momentul magic al începutului: revelaţia descoperirii celuilalt, a esenţei sale divine, a potenţialului extraordinar de fericire care există în acea relaţie. Uneori totul începe cu o atracţie erotică foarte mare, alteori este ca o recunoaştere în plan mental, emoţional sau spiritual.
Oricum ar apărea însă, ne trezeşte către noi posibilităţi în noi înşine ori în celălalt. Ne simţim iubiţi, acceptaţi şi susţinuţi aşa cum suntem, ne simţim în siguranţă. Este o sărbătoare. E ca şi cum totul în fiinţa noastră se rearanjează şi devine conştient. Este etapa romantică, cea care îi inspiră pe poeţi şi pe muzicieni.
Singura problemă este că acest val trece repede şi cei mai mulţi oameni nu ştiu cum să-l menţină ori cum să-l aducă înapoi. Conform statisticilor, durează în medie cam şase luni (de la câteva minute până la un an) şi trece probabil pentru că, în acelaşi timp, sunt scoase la suprafaţă obişnuinţe din subconştient şi apoi…relaţia ne „ia pe sus”.
2. Somnul. Este etapa în care uităm revelaţia pe care am avut-o la început, ca şi cum ar fi apărut o ceaţă care ascunde realitatea. Primele simptome sunt subtile şi pot fi uşor trecute cu vederea. Poate începe atunci când, de exemplu, evităm să spunem ce anume ne dorim noi înşine şi facem doar ceea ce credem noi că i-ar face plăcere celuilalt. Sau poate începe atunci când celălalt face ceva ce nu ne place, iar noi evităm să-i spunem adevărul.
Versiunea fiecăruia asupra realităţii tinde să devină dominantă şi, în această luptă pentru putere, pierdem legătura cu ceea ce este cu adevărat important pentru noi şi cu ceea ce este esenţial în fiinţele noastre. De fapt, în această perioadă ne adâncim într-o stare de transă relaţională, în care repetăm inconştient drame trăite de-a lungul vieţii, începând cu copilăria. De exemplu, dacă în copilărie obişnuiam să ne contractăm la anumite situaţii exterioare, la fel vom face şi ca adult. În această etapă ies la iveală şi obişnuinţe moştenite din familie.
Ne surprindem făcând lucruri pe care de fapt nu le dorim şi ne simţim uneori de parcă ne-am privi de undeva dinafară, nerecunoscându-ne. De asemenea, obişnuinţele non-verbale (gesturi, grimase etc.) produc acest „somn” al conştiinţei mai rapid decât cele verbale, ele comunică aprobarea sau dezaprobarea atât de direct, încât trec de bariera raţiunii şi a logicii. Transa se repetă de fiecare dată la fel, amnezia fiind una din trăsăturile acesteia. Obişnuinţele se repetă de fiecare dată, ca şi cum ar fi noi. Suntem surprinşi de fiecare dată de acelaşi lucru, care de fapt se repetă. Suntem chinuiţi de drame pe care, fără să ne dăm seama, le creăm noi înşine. După ce drama se încheie uităm ce anume a provocat-o. Până data viitoare.
Mulţi oameni cred că această ceaţă este firească şi că aşa este viaţa. Soluţia este ieşirea din acest fel de transă şi aceasta se poate face prin conştientizarea momentului prezent şi a fiinţei noastre profunde, de dincolo de personalitatea superficială pe care ne-am creat-o. Apoi trecem mai departe, pentru că, în timpul acestui somn, începe etapa următoare.
3. Visul. Este o fază şi mai inconştientă, în care lupta pentru control devine şi mai puternică. Fiecare pare să observe la celălalt doar genul de comportament care îl deranjează şi tensiunea este tot mai mare. Acum obişnuinţele tind să se polarizeze, iar ceaţa devine atât de densă încât se transformă în măşti.
Cel mai puternic dintre cei doi devine dominator, cel mai timid devine singuratic. Frici neconştientizate creează distanţă, înstrăinare şi nedumerirea de a fi făcut o alegere ce, în acele momente, pare atât de proastă. Pentru că mulţi dintre noi nu ştiu cum să treacă de la teamă la iubire, primele firicele de teamă care apar cresc tot mai mult şi, prin perdeaua lor, e greu să-l mai vezi clar pe celălalt.
Visele în general sunt veridice şi pline de viaţă. Putem uşor lua drept realitate ceea ce am creat noi înşine. În această stare, aşteptările noastre scad, iar rutina şi comportamentul mecanic nu mai lasă loc pentru surprize plăcute. Cultura în care trăim are şi ea tendinţa de a susţine această etapă, spunând că în viaţă e necesar să facem compromisuri,
că romantismul este trecător şi că trebuie să ne mulţumim cu puţin. Însă, dacă suntem perseverenţi, vom descoperi că realitatea se află dincolo de toate acestea: acolo unde suntem noi înşine şi de unde porneşte de fapt totul.
4. Trezirea din vis. Pe măsură ce alegem iubirea, aceasta devine fundalul pe care se desfăşoară evenimentele vieţii noastre, inclusiv, în cadrul relaţiei, conflictele. Începem să vedem totul cu ochi de spectator, iar conflictele nu ne mai pot domina. Realizăm că noi le-am creat şi astfel ne putem asuma responsabilitatea lor şi, în acelaşi timp, responsabilitatea de a alege ceea ce vrem cu adevărat.
Alegând curajos armonia relaţiei în locul nevoii de a avea mereu dreptate şi repetând această alegere de fiecare dată, până când ea devine o a doua natură, iubirea va deveni predominantă. În această etapă apar treceri bruşte între starea de confllict şi starea ce calm şi luciditate, în care vezi lucrurile aşa cum sunt în realitate. Într-un moment vezi în celălalt inamicul, iar în următorul moment vezi esenţa lui reală, îţi aminteşti de ce l-ai ales, iar porţile iubirii se deschid din nou.
Oamenii care au relaţii fericite de lungă durată îşi dezvoltă abilitatea de a renunţa la nevoia de a avea mereu dreptate, nu mai sunt ataşaţi de punctul lor de vedere, văd că viaţa este dincolo de această nevoie. Ei devin aliaţi din duşmani şi învaţă unul de la celălalt.
Un exerciţiu foarte folositor în această etapă este acela de a întrerupe rutina prin alegeri noi şi constructive. Uneori sunt suficiente unele acţiuni simple, cum ar fi scoaterea televizorului din priză pentru o săptămână sau înscrierea împreună la un curs de dans. Alteori e necesar ceva mai complicat, cum ar fi stoparea unei discuţii asupra unui subiect care tinde să se repete. Important este ieşim cumva din limitele obişnuinţelor repetitive.
5. Iubirea devine permanentă. În această etapă nu mai luăm conflictele atât de în serios ca până acum, pentru că ne identificăm mai mult cu esenţa fiinţelor noastre şi cu iubirea care ne uneşte, decât cu personalităţile noastre dependente de lupta pentru putere. Conflictele încă nu au dispărut, însă ele sunt cuprinse într-o viziune mai largă. Îl putem vedea pe celălalt în profunzimea fiinţei sale, pe care o iubim chiar şi atunci când suntem în conflict. Acum trecem mai uşor de la teamă la iubire, apare compasiunea, începem să-l vedem pe celălalt chiar şi prin mecanismele de protecţie pe care şi le-a creat.
6. Apare cooperarea. Acum apare o adevărată stare de colaborare între cei doi, pentru că ei au ajuns să fie conectaţi mai mult prin esenţa fiinţelor lor şi prin iubire, decât prin personalităţile lor superficiale. Acum ei, eliberaţi de tensiuni şi conflicte, pot privi împreună către ţelurile lor comune, pot alege să fie fericiţi, să comunice cu adevărat şi să-şi fie cei mai buni prieteni.
7. Armonizarea profundă. O dată depăşite etapele de conflict şi dramă, de lupte pentru putere şi pentru satisfacerea nevoii de a avea dreptate, apare o stare de cooperare între cei doi, de potenţare reciprocă şi de continuă împrospătare a relaţiei. Noua etapă este caracterizată de creativitate, apreciere reciprocă, împlinire şi romantism renăscut. Cei doi se bucură de numeroase sincronicităţi, orice au nevoie apare la momentul potrivit, iar sarcinile zilnice sunt îndeplinite cu uşurinţă şi în mod armonios. Timpul pare expansionat, astfel încât toate acţiunile se pot petrece fără constrângeri.
Relaţia este tot mai prosperă, în continuă dezvoltare.
Un studiu la care au participat peste 3000 de cupluri a arătat că doar 5% din acestea atinseseră etapa a şaptea.