Image

Cel mai bun psiholog este comunicarea. Prin tacere nu faceti decat sa creasca radacini adanci problemelor dintre voi!

Publicat de Patricia Esca pe 13 December 2019 in Relatii

“Poți vorbi cu cineva ani la rândul, în fiecare zi, și totuși, nu va însemna atât de mult că ceea ce poți avea când stai în fața cuiva, fără să spui nimic cu vorbele, totuși să simți acea persoană cu inima ta, să simți că cunoști acea persoană dintotdeauna…conexiunile sunt făcute cu inima, nu cu limba.” – C. JoyBell C.

Dialogurile rezolva neintelegerile dintre noi. Fie ele marunte, fie grele, acute sau persistente. Dojenile, certurile, reprosurile, explicatiile dor. Insa tacerile sfasie.

Inca nu stiu sa fac fata tacerilor. Inca nu am invatat sa trec usor sau mai usor peste scrisorile fara raspuns, peste indoielile nespulberate, peste plansul neimpartasit, ascuns bine dupa masca mincinoasa a nepasarii. Cateodata a voiosiei autoimpuse.

Inca vreau explicatii. Vrea sa stiu. Am nevoie de certitudini. Ca de aer curat, ca de izbaviri nesperate. Nu conteaza cat de greu de suportat sunt raspunsurile pe care le caut, pe care le astept, pe care chiar le cersesc cateodata. Vreau sa am sansa unei destainuiri, motivul invocat al indepartarilor, sa gasesc sursa tristetilor si abandonurilor, deznodamantul motivat al iubirilor, ca sa ma pot vindeca, ca sa pot intelege, dar mai ales ca sa pot ierta sau sa ma iert pe mine insami. Sa pot merge mai departe fara povara imensa a necunoscutului.

Tacerea ma sfasie brutal. Imi bantuie noptile cu prea multe ganduri carora nu pot sa le fac fata. Valul lasat peste fapte si vorbe ma impiedica sa vad adevarul. Ma face sa compun prea multe scenarii fara rost, cu algoritmi complicati si cu ecuatii nesfarsite a caror rezolvare nu o intrevad aproape niciodata de una singura, fara feed-back-ul asteptat. Solutiile pe care le intuiesc ma coplesesc si ma sperie prin numar, prin posibilitati nesfarsite de interpretare sau reinterpretare. Necunoscutele ma incoltesc din toate partile, ma imping nemilos sa retraiesc totul inca o data si sa recompun trecutul ca si cum ar fi prezent, chiar si viitor.

Nu stiu, nu pot sa inteleg tacerea. Nu imi e de ajuns sa ma agat de priviri, de gesturi, de sperante, de rutina. Eu nu pot pleca mai departe fara linistea pe care doar adevarata fata a adevarului mi-o poate garanta. De ce? De ce acum? De unde? Intrebari simple, cu care parca ne-am nascut pe buze dar pe care le rostesc din ce in ce mai greu, asteptand in zadar sa se subinteleaga setea uriasa de a sorbi un raspuns, de a mi se invoca un motiv. Vreau sa am sansa – chiar de e una singura si ultima – sa ma apar sau sa ma acuz, caci pana si condamnatul la moarte are sansa unei ultime dorinte.

Tacerea e fuga. Tacerea e mai mult decat spatele intors ostentativ. Tacerea e condamnare pe viata la intrebari care nu se vor sterge nicicand. Tacerea nu are nimic de a face cu adevarul, cu speranta, cu omul. Tacerea premeditata e lovitura fatala care ucide incet, dar sigur, condamnandu-ne pe viata sa rascolim cenusa unui foc la care odata ne-am incalzit impreuna inimile, vorbind …

“Suntem oameni, nu îngeri. Simţurile ne pun în comunicare cu lumea şi, simultan, ne închid în noi înşine: senzaţiile sunt subiective şi indicibile. Gândirea şi limbajul sunt punţi, dar, tocmai pentru că sunt punţi, nu suprimă distanţa dintre noi şi realitatea exterioară. Cu această excepţie, se poate spune că poezia, serbarea şi dragostea sunt forme de comunicare concretă, adică de comuniune. ” – Octavio Paz

Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Facebook Distribuie pe Telefon

Despre Patricia Esca

Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Patricia, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!