Cea mai tare scrisoare de demisie – “Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati. Eu vreau sa cresc MIC!”

Viata este bogata, este plina de momente frumoase dar si de clipe grele. Viata este o calatorie pe terenul dintre suisuri si coborâsuri, unde inveti sa iti gasesti locul sacru al multumirii. In acest spatiu al respiratiei si constientizarii, dai piept vietii cu o cunoastere factuala a realitatii ca orice s-ar intampla, un lucru ramane intotdeauna adevarat: esti puternic, esti intelept, esti iubit si esti o persoana frumoasa necesara lumii. Ai un scop mai inalt in viata. Ai putea acorda anumite calitati oricarui lucru il faci, calitati precum dragostea, speranta, credinta, linistea, abundenta, adevarul, claritatea, devotiunea, puterea, pasiunea, ingeniozitatea si multe altele. Daca scopul tau superior este de a intrupa iubirea in toate formele ei, acest scop larg poate fi realizat in multe moduri, de la dragostea pentru familie, la zambetul de acceptare adresat unui strain, sau prin a vorbi bland unui vanzator. Pentru a realiza scopul tau superior, nu ai nevoie de un anumit titlu universitar sau de afaceri, ori o diploma sau licenta pentru a face anumite lucruri. Ai nevoie doar sa fii cine esti tu: intruparea dragostei in toate formele ei. Prin faptul ca esti cine esti, iti traiesti scopul in fiecare moment, prin fiecare situatie pe care o intalnesti. Devii un scop viu, si fiecare experienta iti ofera ocazia pentru ca tu sa devii in mod mai autentic tu insuti. Aminteste-ti ca viata este un vechi prieten in calatoria vietii, unul cu care vom impartasi ultimele noastre cuvinte, ultimul sarut si ultima suflare pe pamant. Imbratiseaza moartea ca pe un prieten, las-o sa iti reaminteasca faptul ca tu trebuie sa traiesti mai din plin chiar acum, cu cei pe care ii iubesti. Pe cand parintii iti trec in nefiinta si tu devii matriarha sau patriarhul familiei, moartea iti reaminteste ca este OK sa lasi vechile poveri familiale si sa incepi noi traditii. Lasa cenusa trecutului sa hraneasca semintele noilor convingeri si ale noilor modalitati sanatoase de a trai. Onoreaza darurile de la cei ce au trecut dincolo prin eliberarea momentelor dureroase catre lumina. Moartea te impinge sa traiesti mai deplin, mai prezent in aceasta clipa, in apreciere fata de micile daruri ale vietii. Nu conteaza ce iti arunca viata in calea ta, vei descoperi ca atat rasul, cat si lacrimile, duc catre aceeasi senzatie necesara de eliberare. Fie ca razi sau plangi, inima ta simte o despovarare a greutatii lumii. Imbratiseaza sinele tau de nezdruncinat, gasind umorul in fiecare situatie. Rasul traieste pe terenul de mijloc al multumirii, unde iti amintesti ca esti destul de intelept ca sa nu iei viata atat de in serios. Din acest loc de multumire si acceptare a cine esti tu, devii o forta de rezistenta in lume. Taria ta calma iti calauzeste familia si prietenii, ajutandu-i sa ramana credinciosi lor insile. Fie ca apele sunt inalte sau joase, te misti inainte cu gratie, urmand cursul vietii cu acceptare si o vointa si dorinta de a creste si a te dezvolta in orice situatie. Fii credincios tie insuti si restul va urma natural. Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

Scrisoare de demisie! A ajuns virala!

Nu putine sunt zilele cand iti vine sa renunti, sa o lasi balta si sa o iei de la capat. Citeste scrisoarea lui Costica Paduraru iar daca ti-a placut nu ezita sa o distribui cu cineva care are aceleasi ganduri.

Subsemnatul, va aduc la cunostinta intentia irevocabila de a demisiona oficial din functia de adult pe care o detin acum abuziv.

Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta.

Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta.

Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma interseze cat costa asigurarea pe anul viitor.

Vreau sa cred sincer ca bomboanele Tic-tac sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca.

Vreau sa stau intins la umbra unui copac, cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-se cu uimire de ce adultii nu fac la fel.

Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla. Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame.

Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam.

Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la pahar.

M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare.

Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificarii etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, barfa.

Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate, care isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de ocazie.

Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade?

Publicitate

Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Menica repetentul, atunci cand jucam fotbal in spatele scolii?

Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara sex explicit si violenta implicita la fiecare zece secunde.

Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetii echipajului „Speranta”, navigand cu „Toate panzele sus” si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai.

Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit!

Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varului Cristi si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din ramuri si frunze de fag, in spatele gradinii.

Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini, asigurari de sanatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic.

Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebat: „Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?”, deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL.

Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic – Arap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si caderi de avioane.

Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduti, medicamente scumpe si dinti de portelan.

Gata, stop, cedez! Demisionez din functia de ADULT. Vreau sa cred in sinceritatea zambetelor, nobletea vorbelor, o lume a cuvantului dat si respectat, a dreptatii, a pacii, a viselor implinite, a imaginatiei innobilate, a ingerilor buni si a omului dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu.

Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate. Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati. Eu vreau sa cresc MIC!

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
Articole