Despre rătăcirile și suferințele propriului suflet – adică despre ispitele după finalizarea vieții pământești – probabil că fiecare dintre noi s-a gândit măcar o dată. Dar ce reprezintă în realitate aceste ispite?
Ispitele reprezintă o serie de obstacole și bariere pe care sufletul nostru va trebui să le depășească după moarte. Textele bisericești conțin multe mențiuni și răspunsuri la întrebările despre aceste încercări și trecerea sufletelor noastre.
În primul rând, să abordăm tema trecerii sufletului în funcție de ziua specifică. În credința ortodoxă există o poziție acceptată de Sinod – vorbim despre a treia, a noua și a patruzecea zil de la trecere în lumea cealaltă a celor adormiți.
În a treia zi de la moartea unei persoane, de obicei, se oficiază pomenirea. Motivul este că a treia zi are o semnificație simbolică – Însuși Iisus Hristos a înviat în a treia zi de la răstignire. Oamenii ortodocși obișnuiesc să creadă că sufletul unei persoane în acest interval trece într-o altă lume. În plus, cifra “trei” reprezintă și simbolul Sfintei Treimi – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Nu întâmplător, în timpul oficierii slujbei de pomenire, rudele și preotul se roagă pentru iertarea păcatelor și iertarea către Dumnezeu Cel Unul în Treime.
Creștinii dedică și a noua zi comemorării celor adormiți. Se consideră că în a noua zi trebuie să ne amintim de cele nouă cete îngerești – pentru ca sufletul celui adormit să se poate alătura lor. În această perioadă, sufletul își dă seama că a trecut într-o altă lume: el renunță la tot ce-l lega de existența pământească și face primii pași pe un nou drum.
Și cele patruzeci de zile au o semnificație simbolică. În ziua patruzeci, sufletul celui adormit se apropie de Dumnezeu – ca și Mântuitorul care s-a înfățișat în fața Lui în a patruzecea zi. După patruzeci de zile a fost înmormântat și profetul Moise, conducătorul Israelului. În această zi, preoții sfătuiesc rudele celor adormiți să roage pentru “mila sufletului” și să facă “pomana de patruzeci de zile”.
Dar ce se întâmplă cu sufletul celui adormit mai departe? După ce sufletul se ajunge înaintea Domnului, El ia o decizie cu privire la soarta sa. Nimeni din cei care trăiesc în prezent nu știu cu exactitate cum se desfășoară Judecata Cerească și ce îi este rezervat sufletului, dar fiecare persoană ortodoxă este sigură că Domnul ia o decizia privind fiecare suflet în mod drept și individual.
Decizia finală a Celui Preaînalt depinde de viața pământească și faptele fiecărei persoane în parte. Decizia Domnului este întotdeauna suverană – nimic nu o influențează. Dumnezeu, văzând un spirit drept, care în timpul vieții sale pământești a fost milos și bun, a făcut pocăință, probabil îl va lăsa în Împărăția Cerurilor, înconjurat de îngeri și de alți credincioși.
Cu toate acestea, în cazul în care o persoană a încălcat poruncile Domnului în timpul vieții și a trăit în păcat și răutate, Domnul o va trimite în Iad – acolo sufletul persoanei va rămâne împreună cu alți păcătoși și demoni.
Alte presupuneri despre Judecata Lui Dumnezeu sunt doar speculații fără temei. Acesta este un mister al Lui Dumnezeu. Putem fi siguri doar că sufletul nostru va trece într-o altă stare după moarte, va deveni un spirit nemuritor.
Revenind la întrebarea despre ispite, se poate spune că trecerea amintită anterior a sufletului este o încercare, o verificare a sufletului. În momentul încercării, demonii răutăcioși și vicleni împing sufletul să aducă în discuție încrederea față de credința sa, dacă este orientat spre mântuire, precum și în iubirea către Domnul, în respect și frică față de Jertfa Sa. Pentru a trece prin această încercare, este necesar ca sufletul să recunoască propriile greșeli, să le accepte și mai apoi să le lase în urmă.
În timpul ispitelor, este necesar să avem încredere și speranță în Hristos, să ne rugăm și să-i cerem mila. Cu toate acestea, nu există o descriere exactă a încercărilor sufletului – ispitele, împreună cu Judecata Lui Dumnezeu, sunt un mister.
Cu toate acestea, într-un fel sau altul, putem apela la literatura ortodoxă – de exemplu, în descrierea vieții Sfântului Vasile cel Nou există mențiune despre ispita fericitei Teodora.
Calea ei a constat într-o încercare care a inclus douăzeci de păcate. Aceste păcate au fost următoarele:
– Păcatul vorbelor – barfe, instigare, vorbe goale și vorbe necuviincioase;
– Păcatul minciunii și al înșelăciunii – mărturisire mincinoasă, încălcarea jurământului, participarea la un proces nedrept, depunerea de mărturii false;
– Păcatul de îndestulare a poftelor trupești – ridicarea hranei în slavă, obsesia dependenței;
– Păcatul lenei – lenea, lipsa de activitate;
– Păcatul furtului – folosirea bunurilor altora, înșelăciune în scopul îmbogățirii, furtul a ceva care aparține altcuiva;
– Păcatul zgârceniei – lăcomie, darea de mită, șantaj, refuzul de a da milostenie celor în nevoie;
– Păcatul invidiei – dorința mentală de a dobândi bunurile altora;
– Păcatul mândriei – exaltarea de sine deasupra Lui Dumnezeu;
– Păcatul omorului – împingerea altuia la suicid prin cuvinte, omorul în sine, avortul;
– Păcatul vrăjitoriei – contactarea vrăjitoarelor cu dorința de a afla despre propria soartă, trimite farmece asupra altei persoane sau să facă rău;
– Păcatul desfrânării – vizionarea videoclipurilor sau imaginilor, desfrânarea, săvârșirea de acțiuni necuviincioase;
– Păcatul adulterului – înșelăciunea soțului/soției mental sau în fapt.
