Ce înseamnă să reușești cu adevărat în viață

Publicitate

Povestesc cu oamenii de langa mine, citesc povesti de viata, ma uit in jur si putin mai departe spre lume si vad cum se masoara reusitele: cariera de succes, averi cat mai mari, afaceri cat mai banoase, viata sociala cat mai sofosticata prin cercuri tot mai inalte, recunoastere pe plan national, international, intergalactic. O cunostinta imi spunea ca a avea succes in viata inseamna sa invarti lumea pe degete. Si vad cum se educa si copiii cu aceeasi mentalitate: sa dai din coate ca sa ajungi cel mai mare si cel mai tare din parcare (si nu, parcarea nu e goala ci plina de sufletele acestei lumi).

Cum se masoara succesul? Prin invidia altora: cu cat invidia este mai mare, cu atat succesul este mai garantat. Oameni de succes, oameni fericiti care se invart intr-o lume trista. Si tristetea este molipsitoare mai tare decat fericirea. Si-ajung la sfarsitul vietii (nu neaparat la batranete) si bifeaza dezamagiri dupa dzamagiri, pentru ca succesul lor nu le umple golul din suflet. Si-abia atunci isi pun intrebarea: la ce bun toate astea? Si probabil ca nu mai apuca sa-si raspunda. Cati oameni de succes nu vedem in depresie ori punandu-si capat zilelor? Cati oameni reusesc in viata dar nu si in relatii si sfarsesc singuri, inconjurati de faima care nu le mai tine de cald?

Publicitate

Pentru mine, sa reusesc in viata inseamna altceva: nu sa invart lumea pe degete, ci sa adun oameni in sufletul meu iar eu sa raman intr-al lor. Nu-mi doresc invidia oamenilor, ci dragostea lor. Imi doresc oameni simpli, buni si calzi cu care sa-mi impart sentimentele, experientele, viata. Atunci cand sunt trista vreau sa ma invart intr-o lume fericita si cand sunt fericita vreau sa imprastii fericire-n jurul meu. Vreau sa-mi pese de ceilalti si sa am langa mine oameni carora le pasa. Vreau sa conteze ceea ce sunt, ceea ce fac, ceea ce spun mult mai mult decat ceea ce am. Vreau sa conteze inima mea mai mult decat imaginea mea. Si prea putin ar conta ceea ce ramane in urma mea in lumea asta materiala, dar ceea ce-mi doresc sa se pastreze cu adevarat sunt amprentele mele in sufletele oamenilor. Si felul in care i-am iubit. Si felul in care ma vede Dumnezeu, pentru ca de iubit sigur ma iubeste.

Ce-as face daca as stii ca-mi traiesc ultimele clipe? M-as bucura mai mult de oamenii dragi. Si le-as spune cat de mult ii iubesc si de-as avea ragaz le-as povesti cat de mult au insemnat pentru mine de-a lungul vietii cu fiecare vorba buna pe care mi-au spus-o, cu fiecare mana intinsa, cu fiecare imbratisare, cu fiecare moment cand am ras si am plans impreuna, cu fiecare tacere in care doar mi-au stat alaturi, cu fiecare lupta pe care-am dus-o impreuna, cu fiecare traire impartasita, cu fiecare rana vindecata, cu fiecare vis implinit, cu fiecare bataie de inima simtita. Si-atunci da: as sti ca n-am trait degeaba si ca am reusit in viata.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
Viata

“Îmi doresc să fi avut curajul să trăiesc o viaţă mai mult pentru mine şi mai puţin pentru aşteptările altora de la mine” – Recunoastem sau nu toti avem regrete…

Publicitate

O asistentă care a lucrat cu pacienţi în fază terminală a observat că foarte mulţi oameni se schimbă, „cresc” foarte mult când sunt puşi faţă în faţă cu propria moarte. De altfel, femeia a recunoscut că au existat aceleaşi teme recurente printre cei mai mulţi dintre ei, la întrebarea „Ce regrete ai?”

Cele cinci regrete au fost publicate pe Arise India Forum:

1. Îmi doresc să fi avut curajul să trăiesc o viaţă mai mult pentru mine şi mai puţin pentru aşteptările altora de la mine

Aceasta a fost cea mai des întâlnită temă. Când oamenii îşi dau seama că vieţile lor sunt aproape de final şi se uită în urmă, deseori văd cum multe din visele şi dorinţele lor au rămas neîndeplinite. Cei mai mulţi dintre ei nu au onorat nici măcar jumătate din tot ce şi-au promis. Este foarte important să îţi onorezi promisiunile personale sau măcar o parte din ele. Din momentul în care pierzi sănătatea, este prea tărziu. Sănătatea aduce o libertate pe care foarte puţini o văd, până când o pierd de tot.

2. Îmi doresc să nu fi muncit aşa de mult

Acest regret a venit de la aproape fiecare pacient bărbat. Aceştia au ratat momentele importante din vieţile copiilor lor dar şi companie partenerilor. Şi femeile au vorbit despre acest regret dar cele mai multe dintre ele erau dintr-o generaţie mai bătrână. Cei mai mulţi dintre bărbaţi au recunoscut că şi-au irosit foarte mare parte din viaţă alergând pe bandă, la sală, sau muncind prea mult. Prin simplificarea stilului de viaţă şi conştientizarea alegerilor pe care le faci, s-ar putea să îţi dai seama că nu ai nevoie de banii de care crezi că ai nevoie. Şi, prin crearea de mai mult spaţiu în viaţa ta, devii mai fericit şi mai deschis către oportunităţi.

3. Îmi doresc să fi avut curajul să îmi exprim sentimentele.

Foarte mulţi oameni şi-au reprimat sentimentele, pentru a face pace cu ceilalţi. Ca rezultat, s-au mulţumit cu o existenţă mediocră şi niciodată nu au exploatat potenţialul real. Foarte mulţi dintre ei au dezvoltat afecţiuni legate de amărăciunea şi resentimentele din timpul vieţii. Nu putem controla reacţiile altora. Totuşi, chiar dacă oamenii pot reacţiona într-un fel când începi să de vii sincer, acest lucru poate ridica relaţia la un alt nivel, mult mai sănătos. Ori asta, ori îţi eliberează existenţa de o relaţie bolnăvicioasă. În ambele variante, ai doar de câştigat.

Publicitate

4. Îmi doresc să fi stat în legătură cu prietenii mei

Deseori oamenii nu realizează importanţa prietenilor până în ultimele săptămâni de viaţă, când nu mai este aşa de uşor să dai de ei. Foarte mulţi dintre ei şi-au prins urechile cu vieţile lor încât au lăsat prietenii de aur să dispară în timp. Au fost foarte multe astfel de regrete neglijenţa faţă de prieteni. Toată lumea îşi aduce aminte de prieteni când sunt pe moarte.

5. Îmi doresc să îmi fi permis să fiu mai fericit

Acesta este un regret, surprinzător sau nu, destul de des întâlnit. Foarte mulţi pacienţi nu şi-au dat seama decât în ultimele clipe că fericirea este o alegere. Aceştia au rămas blocaţi în modele şi obiceiuri vechi. Aşa numitul „confort” şi „pătrăţica personală” au devenit adevărate stiluri de viaţă. Frica de schimbări deseori îi aducea pe oameni pe drumul plafonării. Când, de fapt, în interior, şi-ar fi dorit să râdă cu poftă şi să aducă din nou „prosteala” în vieţile lor. Când eşti pe patul de moarte, nu te mai interesează ce gândesc alţii despre tine.

Recunoastem sau nu toti avem regrete.

Unii mai mici, altii mai mari.

Regretam ca nu am spus la timp ce aveam de spus, iar cand ne-am facut curaj sa o spunem a fost prea tarziu.

Regretam ca nu ne-am straduit mai mult sa luptam pentru o iubire care s-a pierdut.

Regretam ca nu am descoperit la timp ce ne dorim, ce ne place, iar in momentul in care ne dam seama nu le mai putem implini.

Regretam ca am spus ceva atunci cand nu trebuia, iar acum nu mai putem repara raul facut.

Regretam ca am irosit timp facand ceva ce nu ne aducea fericire, in loc sa punem punct si sa o luam de la capat mult mai devreme.

Si tot asa, regretam.

Cu toate astea, nu trebuie sa lasam regretele sa ne copleseasca. Asta ar fi o greseala si mai mare decat cea pe care deja o regretam!

Unele lucruri, oricat de multe am face, nu le mai putem schimba. Raman asa. Iar noi trebuie sa invatam sa traim cu ele sau sa le depasim.

Neaparat!

Sursa: sfaturiutile.info

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet