“Viaţa îţi va plăti orice preţ îi vei cere. Trebuie să ştii să ceri inteligent.” – Anthony Robbins
Când am început să mă rog pentru soțul meu- prin adolescență- spuneam printre altele următorul lucru:
Doamne, te rog, să fie brunet.
Lucrurile s-au schimbat și eu m-am schimbat. Nu a fost cea mai inspirată cerere, de fapt, nu a fost deloc. Pentru liniștea unora, am încetat să mă rog acest lucru, deoarece a fost o copilărie.
Lucrul trist este că deși creștem, ne maturizăm, tot copilării cerem.
Dacă Domnul ar sta acum în fața ta și ți-ar spune că în acest moment îți dă un băiat așa cum vrei, ce i-ai cere?
- Ai vrea să fie blond sau brunet?
- Un băiat care are vreo două mașini, o casă mare și un cont frumușel?
- continuă tu
Da, din punct de vedere omenesc aceste lucruri sunt -am zice- normale.
Azi mi s-a schimbat complet perspectiva despre cum aș vrea să fie soțul meu. Da, îmi doream să fie un om după inima lui Dumnezeu. Acest om după inima lui Dumnezeu implică multe, dar Dumnezeu ne cere să venim în fața Lui cu lucruri concrete.
Azi a predicat fratele Ionică. V-am mai povestit despre el. Îl iubesc pe acest frate și pe soția dânsului. Sunt o familie de milioane. Predica despre rugăciune. Acesta mărturisea printre altele:
Fraților, nu vreau să mă laud, dar de când am fost prieteni (relația de prietenie dintre el și soția lui) am început să ne rugăm împreună. Ne-am rugat și după căsătorie. Nu am putea să trăim fără să ne rugăm împreună. Ne leagă. Nu știu cum, dar ne leagă.
După predică mi l-am imaginat pe Domnul întrebându-mă:
Doroteea, dacă ar fi să alegi o singură trăsătură a soțului tău care ar fi?
Am stat pe gânduri…
Să fie un bun cântăreț? Da, sună bine. Ar fi frumos să mă trezesc pe glasul său melodios.
Să fie predicator? Da, să fiu soție de pastor ar fi ceva minunat, dar parcă nu.
Să fie lider de închinare, de tineret, de fanfară, cor sau altceva? Da, și asta e tentant, dar nu.
Să fie un om care face vizite la bolnavi? Da, mi-ar plăcea să pregătesc diferite cadouri pentru bolnavi, dar parcă nu aș alege asta.
Cu respirația tăiată rostesc niște amărâte de cuvinte:
Om al rugăciunii.
Mai poți spune o dată?
Atunci am zis mai cu forță:
Doamne, aș vrea să fie un om al rugăciunii.
-Ești sigură? S-ar putea să nu fie în față. Să nu fie aplaudat. S-ar putea să fie considerat un nimeni. S-ar putea…
-Da, Doamne. S-ar putea. Dar va fi iubit de Tine. Va fi apreciat de tine. Știi, nu vreau să fie doar un om care se roagă. Vreau să fie un om al rugăciunii. Așa ca Samuel.
-Și rugăciunea pe care ai făcut-o în adolescență?
Doamne, dacă are genunchii bătătoriți și Biblia îngălbenită nu mai contează.
Frântura mea de conversație s-ar putea să îți ridice întrebări. Probabil nu consideri rugăciunea ca ceva esențial pentru viața ta. Probabil te uiți în jur și mai pleci urechea la sfaturile prietenei: Vezi, dacă nu îți aduce trandafiri la prima întâlnire înseamnă că nu îi pasă de tine. Dacă nu îți scrie ceva de noapte bună, înseamnă că îi ești indiferentă.
Și chiar simți că îi ești indiferentă dacă nu face lucrurile pe care ți le șoptește o fată sau alta, dar în ultimul timp am învățat că în timp ce tu te-ai aștepta să îți lase o groază de mesaje, el să se roage pentru tine, pentru a face pași în voia Lui. Pentru a nu te răni. Și la momentul potrivit or să vină și florile și mesajele, atunci când a primit undă verde de sus.
Draga mea, un băiat care se scaldă în prezența lui Dumnezeu te va iubi … ioai nu îmi găsesc cuvântul. Mult. Extraordinar de mult.
Și ce dacă e mai stângaci în ceea ce privește anumite lucruri? Îi dai cadou o carte și se rezolvă. Trandafirii nu vor face mare lucru când ești la muncă și treci prin încercare, dar rugăciunea înălțată dimineața în cămăruță de soțul tău te poate scoate mai mult decât biruitoare.
Dorește-ți un soț ca Avraam- care vorbea cu Dumnezeu orice intimitate. Mai bine spus, nu avea lucruri ascunse față de Domnul.
Dorește-ți un soț ca Samuel- care era un om care prin rugăciunea lui poate aduce victorie.
Dorește-ți un soț ca Pavel- care mijlocea necurmat pentru frații și surorile sale.
Dorește-ți un soț ca Noe-care și-a adunat întreaga familie la rugăciune.
Dorește-ți un soț ca Isus- care înainte de mari încercări petrecea nopți în rugăciune.
Mai presus de ceea ce are pe card, de marca mașinii pe care o are, de câte etaje are casa sa, de cât de talentat într-un domeniu sau altul este, mai presus de orice: DOREȘTE-ȚI UN SOȚ CARE ESTE UN OM AL RUGĂCIUNII.
Dacă ai în casă un bărbat care se roagă cu credință, te poți numi o femeie fericită!
Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!