Sunt oare oamenii capabili să ducă dorul cuiva? Sau pur și simplu ne e dor de memoriile generate de acea persoană?
Deși sună cam la fel, sunt 2 lucruri diferite.
În esență, noi nu suntem capabili să ducem dorul cuiva sau să iubim pe cineva exact pentru ceea ce acea persoană este. Noi ducem dorul sau iubim o persoană așa cum o percepem. Oamenii judecă alți oameni.
E ceva natural, ceva ce nu se va schimba în viitorul apropiat. Judecând, ne creăm un set de convingeri în legătură cu un individ. Și, odată cu relația noastră, acest set de convingeri despre partener crește și el.
Totuși, câteodată, interpretările noastre legate de o persoană sunt complet greșite, iar din acest motiv multe relații dispar peste noapte.
Relațiile dispar pentru că unul dintre parteneri s-a îndrăgostit de o persoană care nu coincide cu persoana reală, ba acele persoane sunt complet opuse.
Câteodată modul în care ne amintim de o persoană este foarte similar cu persoana în sine, sau, cel puțin, cu persoana care era înainte. Dar problema e că iubim să romantizăm. Ne place să ne concentrăm pe modul în care cineva ne-a făcut să ne simțim, decât pe modul în care ea sau el ne-a tratat.
Astfel, ne concentrăm asupra emoțiilor puternice și plăcute și le permitem să cuprindă întreaga memorie despre o persoană.
Ți-e dor de prezența cuiva în viața ta. E complet normal. Oamenii nu iubesc să fie singuri. Desigur, tuturor ne place să fim singuri câteodată, dar, inevitabil, devenim singuratici și vrem pe cineva cu care să ne putem împărți viața și visurile.
Totuși, dacă ți-e dor de cineva care te rănea în mod constant pentru că nu îi păsa, atunci trebuie să faci un pas înapoi și să privești la relația voastră dintr-o perspectivă obiectivă. Nu poți să-ți permiți să fii tratată fără respect și utilizată în mod constant. Pur și simplu nu poți.
Ți-e dor de o persoană doar când ești singuratic. Există, de fapt, un mod foarte simplu de a diferenția între dragostea adevărată și ceea ce noi confundăm cu dragostea. Oamenii duc dorul pentru cineva când sunt singuri sau triști.
Aceleași persoane caută în trecutul lor pe cineva pe care se pot sprijini, când nimeni nu e prin preajmă. Asta nu e dragoste, ci o încercare jalnică de a scăpa de singurătate. Când viața e dificilă, nimeni nu vrea să fie singur pentru că un partener face viața cu mult mai ușoară.
Și totuși, asta nu e dragoste. Este singurătatea care ne folosește imaginația pentru a modifica memorii și a le transforma în iluzii care sunt foarte departe de realitate.
Dacă ți-e dor de cineva doar când ți-e greu, atunci nu te mai minți că ți-e dor de el sau ea cu adevărat. Pe de altă parte, dacă ți-e dor de cineva în momentele fericite, atunci ai motive adevărate pentru a-ți fi dor de el sau ea.
Când privim în trecut și ne amintim de iubiți, de momentele petrecute împreună, de emoțiile pe care le aveam, amontirile create împreună.. nu ne amintim atât de mult de persoana cu care eram decât de persoana care noi eram în acele momente.
Nu ne e dor atât de mult de persoana dată, decât de gândul de a o avea în viața noastră. Ne e dor de modul în care ne simțeam și de persoanele care am devenit cât timp eram cu el sau ea. Ne e dor de persoana care eram pentru că acea persoană era mai bună decât cea de acum.
Oamenii sunt capabili să iubească același individ la infinit. Suntem capabili să ducem dorul unei persoane și să înțelegem la ce am renunțat sau ce am pierdut. Și totuși, asta se întâmplă rareori.
De cele mai multe ori, ne cheltuim energia emoțională pe indivizi care nu merită acest fapt.
Învață să faci diferența și viața ta va avea un aspect cu mult mai luminos.
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
