Ce a fost, a fost. Ce este, este. Ce va fi, va fi… Răbdarea înseamnă să știi că iarba nu crește mai repede dacă tragi de ea.

"Iubeşti viaţa? Atunci nu risipi ca un nesăbuit timpul, căci din timp este făcută viaţa!" — Benjamin Franklin Suntem epuizaţi şi sorbiţi de energie din toate părţile: traficul ne omoară, jobul ne întinde nervii la maximum, oamenii de lângă sunt gata în orice clipă să ne facă o...nefăcută. Nu mai ai nicio siguranţă, îţi parcurgi zilele ca un roboţel care face fix acelaşi lucru. Zi de zi, oră de oră, minut cu minut. Oraşul ne soarbe de toate energiile, zilele ni se duc din ce în ce mai repede. Orele de muncă parcă nu se mai termină niciodată iar cheful de muncă este din ce în ce maimic. Nu mai aveam nici chef să răspundem la banalul “ce faci?”. Dăm din cap şi cu chiu cu vai scoatem pe gură un “binişor” sau “aşa şi aşa”. Ne trăim viaţa în weekend-uri şi supravieţuim în celelalte zile ale săptămânii. Ne tărâm până la birou în fiecare dimineaţă şi urâm ziua de luni. Apoi şi marţea, miercurea, joia…doar vineri pe la 5 începem să ne trezim la viaţă. Şi încercăm să profităm de weekend de parcă era ultima zi de vacanţă. Am senzaţia că fiecare zi de duminică seamănă leit cu 14 septembrie. Suntem din ce în ce mai lipsiţi de umanitate, comunicăm doar pe reţele de socializare şi ne întâlnim cu oamenii la o cafea că să ne uităm împreună la ce spun alţii pe Instagram şi pe Facebook. Am uitat ce este aia discreţie, ne deschidem uşa de la dormitor şi invităm pe toată lumea în el. Nu mai ştim ce este ăla bun simţ, modestia este un termen desuet iar educaţia este ceva facultativ. Ne facem idoli printre oameni de carton şi nu mai ştim ce este ăla un model. Ne trăim viaţa pe Facebook şi ne hrănim din dramele celor din jur. Ne clădim fericirea pe nefericirea altora şi nu mai avem mamă şi tată. Suntem doar nişte vânători plecaţi după pradă. Ştim doar că ne este foame. Aruncăm cu vorbe urâte în stânga şi în dreapta, ne pute tot ce este în jur, ne luăm de toată lumea, ne scuipăm unii pe alţii. Nu avem menajamente, nu avem principii. Nu mai ştim care este ordinea firească, vrem totul acum şi uităm să mai dăruim. Nu ştim să ne mai bucurăm la nimic. Avem senzaţia că ni se cuvine totul. Nu ştim să iertăm şi uităm să mulţumim, să spunem “te rog” să alinăm pe cel de lângă. Uităm să ascultăm. Ştim doar să ne plângem şi să facem din problemele noastre adevărate drame. Ne panicăm de la fiecare fir de aţă şi uităm să ascultăm adevăratele drame ale oamenilor din jur şi să încercăm să îi sprijinim. Ne amintim de oameni doar când pleacă de pe lumea asta şi îi cinstim atunci cu un status pe Facebook. Suntem dispuşi să dărâmăm tot şi uităm să constuim. Nu ştim ce vrem, nu avem motivaţie, nu ştim să facem mare lucru dar avem pretenţii. Ne-am specializat în vorba că “pe banii ăştia mai bine stau acasă”. Ne mutăm viaţa pe reţele de socializare. Ne despărţim pe Facebook şi ne combinăm tot acolo. Ne share-uim vieţile pe Facebook şi aşteptăm cât mai multe like-uri. Cerem compasiune şi poke-uri. Intrăm cu bocancii în vieţile celor de lângă noi. Ne interesează mereu ce fac cei de lângă. Ne arde mai tare să ştim că unul de lângă noi a făcut ceva decât să ne frece grija de filmul nostru, de viaţa noastră, de bucata noastră. Hai să încercăm să ne trăim viaţa aşa cum ştim noi mai bine, hai să nu ne mai uităm la paiul din ochiul celui de lângă. Hai să ne trăim viaţa aşa cum e firesc. Hai să repectăm mai mult oamenii de lângă. Hai să îi înţelegem, hai să fim mai toleranţi, hai să ne repectăm, hai să nu îi dăm în cap primului care iese din mulţime, hai să ne trăim dragostea în dormitoarele noastre, hai să ne punem jaluzele la viaţa noastră privată. Hai să învăţăm să împărtăşim bucuriile noastre doar cu cei care contează. Hai să ne trăim poveştile de dragoste cât mai decent. Să nu facem din viaţa noastră un show Big Brother. Lucrurile care contează în viaţă sunt altele…nu “like”, “poke”, “share”, “mutual friends”. Intreaba-ti parintii. Ei cred ca stiu mai bine. Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Publicitate

“Cel mai bun mod de a te pregăti pentru viață e să începi să trăiești.” — Elbert Hubbard

Chiar dacă pereții duri ai sufletelor celor care au construit fortărețe  în jur sunt reci, e nevoie în continuare de iubire.  Orice zid are crăpătura sa prin care poate crește iarbă sau se poate vedea înăuntru.

Plouă cu vorbe mărunte… Oamenii nu sunt afectaţi de ceea ce li se întâmplă, ci de cum înţeleg ei ceea ce li se întâmplă. Nu renunţi niciodată la ce nu ai avut sau la ce ai avut şi mai vrei, poate. Purtăm viii şi morţii în noi şi le dăm putere. Sunt persoane care te înţeleg dintr-o singură privire şi persoane care nici după mii de cuvinte nu ar fi în stare să o facă. Omul în complexitatea sa este compus din plus şi minus, din soare şi nori. Nu putem lua de la celălalt doar ceea ce ne face comozi. Iubirea implică TOT, altfel nu mai e iubire…

„Cobori” adesea în beciul interior al fiinţei pentru a scoate la lumină ceea ce eşti. La cea mai mică adiere de vânt te clatini sau te dărâmi? Uneori mori de mai multe ori în aceeaşi clipă. Sunt momente în viață când nu există niciun cuvânt dulce pentru alinarea durerii. Pot doar să fiu lângă tine, să plângem împreună… Dumnezeu nu te caută după locul în care ești, ci după strigătul inimii. În altarul sufletului se rezolvă durerile. Hristos nu se îngrețoșează de noi niciodată. Hristos nu este contabilul vieții noastre, ci prieten pe Cale.

Este o nebunie să urăşti toţi trandafirii, pentru că te-ai înţepat într-unul. Să nu crezi în iubire, doar pentru că cineva nu te-a iubit. Să renunţi la visele tale, pentru că celălalt nu s-a împlinit. Câteodată mă doare, câteodată mă amuz foarte tare. Te vei trezi într-o dimineaţă şi vei vedea soarele pentru prima dată. Răbdarea înseamnă să știi că iarba nu crește mai repede dacă tragi de ea.

Publicitate

Poți găsi ceea ce cauți abia când renunți să mai cauți cu disperare și ai liniște cu tine. Iubirea adevărată te prinde deodată. Şi nu ştii de ce şi pentru ce. Te ia pe nepregătite. Iubirea pură apare atunci când nu te aştepţi. Dragostea nu se programează. Nu există garanţii în nimic. Orice se poate strica. Unele se mai repară, altele nu. Şi le schimbăm sau renunţăm definitiv la acel lucru. Gunoiul unora, comoara altuia. Nici să le laşi, nici să le ţii. Mai durează o zi şi vom vedea ce va mai fi.

Sunt greşeli care se plătesc în exterior şi greşeli care se consumă pe interior toată viaţa, în tăcere şi plâns lăuntric. Discret. Cerul pe timp de furtună vrea să ne repare. Suntem pentru ceilalți ceea ce acel „fiecare” este înăuntrul lui. Construiesc cu iubire şi culeg orice bucăţică de inimioară îndoită sau ruptă de cei ce nu au învăţat să preţuiască sensul.

Chiar dacă pereții duri ai sufletelor celor care au construit fortărețe în jur sunt reci, e nevoie în continuare de iubire. Orice zid are crăpătura sa prin care poate crește iarbă sau se poate vedea înăuntru. Viaţa îşi face loc oriunde. Se naşte chiar şi din zidul de piatră. Într-o zi sau într-o seară umbra o să dispară. Şi ultima oară va deveni prima oară. Ceva cusut pe măsura sufletului tău te aşteaptă.

Există dublură la cheia inimii? Iubirea nu uită niciodată…

Bună dimineața sentiment drăgălaș!

de ieromonah Hrisostom Filipescu

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet