Articol scris de Dr. Edith Kadar
Cauza principală a îmbolnăvirii noastre, cunoscută de toți, este stresul.
Dar, oare, cum acționează el asupra noastră că ajunge să producă asemenea schimbări dramatice la nivelul sănătății fizice, psihice, emoționale, spirituale?
Cum poate stresul, care pornește la nivel emoțional, să producă atâtea “daune” fizice?
Cum pot niște trăiri neconștientizate să ducă la scăderea vigorii și energiei noastre, sau chiar la perioade în care suntem scoși pe o linie moartă sau inactivă a căii vieții?
Pot fi aceste trăiri controlate sau controlabile, și de la ce nivel?
De ce unii nu se îmbolnăvesc, chiar dacă trăiesc sau muncesc într-un mediu stresant? Sunt ei “nesimțiți” sau “lipsiți de suflet” așa cum îi cataloghează alții?
De ce un lucru, o situație sau o persoană pot fi stresante pentru unii, dar pentru mulți alții nu?
De ce stresul acționează diferit asupra noastră, în funcție de starea sufletească?
Dar, ce anume ne face pesimiști și deprimați, condiția din care ia naștere orice mugur de boală, și de ce oamenii pozitivi, catalogați de alții drept “nepăsători” ajung să facă rar vreo boală?
Știai că există o mare deosebire între emoții și trăiri?
Ceea ce mă surprinde foarte tare în munca și discuțiile cu oamenii este cât de puțini știu să-și numească emoțiile, să le recunoască, și cât de mulți le confundă cu trăirile.
De exemplu, fiecare ne-am simțit supărați, la un moment dat. Dar supărarea nu este emoție, este un rezultat al unei emoții.
Emoțiile sunt factorii declanșatori ai stresului: FRICA, FURIA, DEZNĂDEJDEA, TRĂDAREA, DISPERAREA, ÎNGRIJORAREA, MÂHNIREA, URA, RANCHIUNA, RESENTIMENTE, UMILINȚĂ, COPLEȘIRE, SPAIMĂ, etc.
Aceste câteva emoții dau trăirile noastre: supărare, depresie, nervozitate, durere sufletească, tristețe, devalorizare.
Frica provoacă depresie, nervozitate, tristețe. Ura poate provoca supărare, nervozitate, etc.
O altă confuzie frecventă este între emoții și aprecierile noastre subiective.
“- Ce e cu tine?
– Sunt nervos!
– Dar ce anume te enervează? Zi-mi emoția.
– Tu nu auzi? Sunt nervos!”
Asta e o constatare, o apreciere subiectivă a rezultatului vreunei emoții. Iar variantele posibile sunt:
“Sunt nervos/nervoasă pentru că X m-a înfuriat prin ce mi-a spus sau a făcut”, sau
“Sunt nervos/nervoasă din cauza fricii că nu mă descurc în viitor, din cauza disperării că nu ajung banii, din cauză că m-am simțit umilit(ă) de atitudinea lui Y, sau din cauza urii pe care o simt față de…Z”.
Fiecare om are trăiri bazate pe emoții, fie că (le) recunoaște, fie nu.
Cei care le neagă, pe motive de educație socială sau religioasă, nu înseamnă că nu le au; ba din contră, la ei sunt mai puternice, tocmai pentru că nu le acceptă, le neagă.Aceștia se află într-un permanent război cu alții, încercând să îi aducă pe calea “cea bună” pe “păcătoșii” ce au propriile lor slăbiciu
Dacă susții că nu urăști pe nimeni, nu înseamnă că este și adevărat.
Dacă te bați cu pumnul în piept că nu ai nicio frică, nu înseamnă că ești zen-ul și Feng-Shui-ul încarnat.
Dacă “urli” neîntrebat(ă) că îi iubești pe toți din toată inima, nu înseamnă că nu ești plin(ă) de ură și de venin.
În exemplele pe care le-am dat în materialul anterior am creionat câteva trăiri bazate pe emoții.
Dar, care este mecanismul lor de acțiune?
Cea mai bună modalitate de înțelegere a acestui proces am întâlnit-o în exemplul “rachetei”, primit la un curs pe care l-am urmat (Recall Healing).
Noi suntem compuși din 3 părți distincte, care se influențează una pe cealaltă: psihic, creier și corp fizic.
Voi încerca să-ți vorbesc despre rachetă sub forma unei povești.
1. Avem un psihic (partea de sus a rachetei), care este compus din toate emoțiile, trăirile, gândurile noastre, din normele de trai pe care le-am primit prin educație școlară, religioasă, familială, din condiționări, credințe, și felul în care știm să ne rezolvăm problemele.
Este vorba despre toate gândurile care ne bântuie în fiecare moment al zilei și care se manifestă sub forma acelei voci din capul nostru care nu mai tace. Acea voce este MINTEA care ne…MINTE, adică ne spune ce vrem noi să ni se spună.
Dacă suntem obsedați de riduri, grăsimi sau/și de bătrânețe, când ne uităm în oglindă mintea ne spune exact ce ne este frică: “ce urât(ă) ești!… tu nu te vezi cum arăți?… nu ți-e rușine să fii așa?… mai ai curajul să ieși afară?… toată lume se va uita la tine și va râde de tine!… ești bătrân(ă), ce mai!…”
Acestea sunt gândurile noastre pe care, în loc să le sesizăm pentru că arată temerile noastre profunde, să le conștientizăm și să le rezolvăm, le amplificăm în fiecare zi, le hrănim luând cele mai neinspirate hotărâri generate de disperare: fotografii (selfie-uri) făcute fără număr pentru a “stoca” imaginea noastră înainte de a fi definitiv cotropiți de fricile pe care tot noi le-am amplificat.
Exemplele pot fi date în orice domeniu de activitate, atât personal, cât și profesional.
Mintea, cu gândurile ei, ar trebui să fie strict un barometru care ne ajută să ne înțelegem starea de moment, pentru a o rezolva. Din păcate, educația, principiile, orgoliul și falsele standarde de viață ne împiedică să vedem așa problema.
Exemple:
– “ce urâtă, grasă și buhăită sunt, uită-te la mine, normal că sunt nefericită!”.
Care este, de fapt mesajul, și cum rezolvi problema? Cine sau ce te face să te simți așa? Cine ți-a spus că ești urâtă? De când te simți așa? Din copilărie? După ce te-ai căsătorit? Ești grasă în comparație cu cine? Etalonul tău este, cumva, femeia anorexică ce se plimbă pe podiumuri sau apare la televizor? Crezi că acelea sunt fericite?
Dar ce te face pe tine fericit(ă)? Aaa, nu știi, nu te-ai gândit, dar știi sigur că ești nefericit(ă)?! Îhî, de-a dreptul fascinant! Și atunci ce faci? Te lupți cu morile de vânt?
– “Ce prost sunt, nu sunt în stare de nimic, dezamăgesc pe toată lumea!…”
Mesaj: cui ai permis să te aprecieze și să te încadreze într-un șablon? Gândește-te, nu doar citi întrebările. Cine ți-a spus că nu ești în stare de nimic? De unde știi că îi dezamăgești pe toți? Îți dai seama că acestea sunt aprecieri subiective? Acestea sunt trăiri, dar care sunt emoțiile din spate? Frica de a nu fi respins, de a nu fi marginalizat, de a nu fi izolat? De către cine? Cineva care te iubește cu adevărat nu te condiționează.
Adevărata problemă: ar cam trebui să schimbi mediul, iar dacă vrei sănătate vei găsi soluții. Dacă nu, te vei blinda cu scuze.
Deci, mintea ne pune pe tavă probleme de rezolvat, dar noi le luăm ca stări bătute în cuie, ce nu mai pot fi rezolvate. Care e capcana? TOTUL ESTE ÎN MINTEA NOASTRĂ!!! Nu este realitatea, doar noi o transformăm într-una.
Și mai gândiți-vă că nu avem doar o singură problemă în minte, ci mai multe, în jur de 10 pe zi la o persoană normală, fără prea mult stres.
Pentru minte totul este o problemă care trebuie rezolvată, și totul este la fel de important și de urgent: și pacea mondială și ridul din colțul ochiului stâng.
Și ce face mintea cu aceste probleme ce se cer rezolvate? Merge cu ele la “rabinul” șef, CREIERUL.
Privește din nou, rogu-te, poza rachetei.
2. Creierul este setat să rezolve orice problemă inventată de minte. Doar că el are 3 mari caracteristici:
-a) – Nu are simțul umorului. Fiind programat să găsească soluții pentru a supraviețui, el nu știe să facă deosebirea între real – imaginar – virtual – simbol. Pentru creier totul este real.
“Nu pot să-l înghit pe șeful meu (sau altă persoană sau situație din viața mea)!”
Creierul ia informația ca reală, habar nu are că nu-l înghițim, la propriu, pe om, și crește aciditatea la nivelul stomacului. Așa apar esofagitele de reflux, herniile hiatale, gastritele hiperacide, etc.
-b) – Funcționează ca un computer. Dar dacă – să presupunem că – cel mai performant computer de la ora actuală ar fi de generația a cincea, prin comparație la ce poate face și complexitatea operațiilor, creierul uman este un computer de generația a cincisprezecea!
Este capabil să caute cele mai optime rezolvări a ceea ce mintea consideră problemă, sondând toate datele înmagazinate în subconștient și stocate din momentul conceperii noastre, plus amintirile și trăirile primite “cadou” de la părinți, depozitate în ADN-ul ovulului și spermatozoidului care ne concep.
“Vreau să scap dintr-o situație de viață, să “fug” de o persoană care mă exasperează”.
Creierul crește nivelul zahărului în sânge, necesar pentru hrănirea imediată a mușchilor pentru a ajuta la “fugă”, iar rezultatul este diabetul zaharat.
-c) – În creier se află toți centrii ce răspund de fiecare organ al corpului. Nici un organ nu se îmbolnăvește dacă nu a fost, mai întâi, afectat centrul din creier care răspunde de organul respectiv.
Nu faci criză de colecist (fiere) pentru că ai mâncat sarmale, ci pentru că odată, când ai mâncat sarmale, a venit cineva și te-a jignit, ofensat, înfuriat.
Creierul înregistrează această experiență, iar sarmalele (sau orice alt aliment martor la conflict) vor deveni “martorul” care va avertiza creierul să fie atent pentru a nu mai trăi o situație similară.
Ai intoleranțe multiple? Cum este atmosfera în timpul mesei? Atunci dezbați cu familia problemele stringente ale vieții? Urmărești cu mare emoție știrile pesimiste sau citești ziarul cu catastrofe în timp ce mănânci?
Ce vezi și auzi în timpul mesei, aceea înghiți, aceea este “hrana” ta, de fapt.
Copilul tău are intoleranță la lactoză? Cumva te-ai certat cu cineva în timp ce l-ai alăptat? Și crezi că este un simplu copil tâmpit care nu știe și nu înțelege nimic?
Ai intoleranță la gluten sau malabsorbție intestinală? Cine te-a făcut în toate felurile în timp ce ai mâncat pâine?
Faci alergie la un anumit parfum? Ce conflict a avut loc în prezența acelui parfum?
Ai vrut să te desparți, să te separi de o anumită situație sau persoană, dar ele reapar în viața ta? De când zici că ai psoriazisul?
Acestea sunt cele 3 caracteristici ale creierului.
Și acum te rog să-ți amintești câte astfel de probleme creează mintea în fiecare zi și le “aduce” creierului pentru a le rezolva. Și nu apucă să găsească soluții, că apar noi și noi probleme.
Cum și de ce? Pentru că, de cele mai multe ori, suntem axați să vedem doar problemele, dar nu ne “setăm” să vedem și soluțiile și rezolvările.
De exemplu, ne plângem non-stop de lipsa banilor, dar nu ne mai oprim să găsim soluții pentru a depăși starea, pentru că mintea nu aude nimic, și zice “da, dar….”. Recunoști situațiile?
Și așa, încetul cu încetul, creierul devine “sufocat” de probleme și nu mai are când și cum să găsească o soluție.
Și totuși trebuie să facă ceva pentru a nu face scurtcircuit pe motiv de supraîncărcare.
Atunci creierul “zice”: “uite, eu acum nu te pot ajuta, nu știu ce soluție să găsesc, dar “descarc” această problemă undeva, într-un depozit și pun o alarmă să-mi reamintească de ea”.
Unde descarcă creierul problema până ce găsește soluții?…
3. – …în corpul fizic. Sub ce formă? Sub formă de BOALĂ, iar simptomele sunt acel beculeț roșu menit să reamintească creierului că încă nu a rezolvat problema.
Deci, boala este cea mai bună soluție de moment a creierului pentru a nu face el scurtcircuit din cauza prea multor gânduri care ne invadează și pe care nu le mai controlăm, ci ajung ca ele să ne controleze pe noi.
De aceea, imaginea rachetei, condusă de psihic, mi se pare cea mai bună pentru a ne ajuta să înțelegem calea prin care stresul – generat de discrepanța dintre gânduri și fapte, dintre așteptări și realitate – ajunge să lase amprente mari în corpul fizic, afectând mai departe starea emoțională, psihică, energetică.
Dar, dacă ne uităm atent la poza “rachetei”, vom vedea că în vârf există o antenă ce poate ghida ansamblul spre rezolvare și liniște. Acela este spiritul, lumina, Dumnezeu, sau cum vrea fiecare să numească acel aspect ce se află dincolo de corpul fizic.
Prin exerciții de meditație, relaxare sau/și prin rugăciunea aceea reală, din suflet, se ajunge ca mintea, acea voce din cap să tacă, dând astfel posibilitatea creierului să rezolve problemele existente. Și pe măsură ce le rezolvă, bolile nu mai sunt necesare și dispar.
Așa se explică vindecările celor care își amintesc și își reîntorc fața către divinitate (sau cum vrei să o numești)
Acesta este modul în care sintagma “stresul este cauza numărul unu a îmbolnăvirilor la orice nivel” devine realitate.
Ce face un om pesimist sau optimist? Felul în care abordează problemele vieții.
Optimiștii își ajută creierul să găsească soluții, nelăsându-se copleșiți de probleme.
Pentru pesimiști există doar probleme, dar nicio rezolvare.
Ce ar trebui să faci tu pentru a ieși din starea în care te afli?
În primul rând, să nu-ți mai plângi de milă. Nu toate ți se întâmplă numai ție, cu dedicație specială din partea Universului și a unei divinități iute de mânie.
Dacă ești convins(ă) că viața actuală este rezultatul “bătăii de Dumnezeu” și că tu nu ai avut niciodată nicio vină, biată victimă, nu vei găsi nicio soluție, iar creierul va face scurtcircuit, ajungându-se la come, paralizii, accidente vasculare cerebrale sau moarte.
Dacă crezi că e prea târziu și nu mai ai nicio șansă, îți reamintesc că dacă așa ai hotărât, creierul nu poate decât să te creadă, și nu va mai găsi soluții, pentru că așa i-ai spus, așa a sunat “comanda”.
Vezi ce-ți dorești, că s-ar putea împlini.
Dorește-ți sănătate, bunăstare, echilibru, și s-ar putea să ai o surpriză frumoasă.
Ce ai de pierdut? Frici?
Nu vrei să te recâștigi pe tine?
Incearca!
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Articolele de pe revistasufletului.net sunt destinate doar scopurilor informative și educative și nu înlocuiesc consultările medicale profesionale, diagnosticul sau tratamentul. Consultați întotdeauna medicul cu privire la orice întrebări care pot apărea legate de starea dumneavoastră de sănătate.
