“Stai departe de oamenii care iti micsoreaza ambitia. Oamenii mici intotdeauna fac asta. Cei cu adevarat mari te fac sa te simti ca si tu poti deveni mare”. Mark Twain
Majoritatea prefera sa-si ascunda adevaratul caracter, adevaratele actiuni sub diverse straturi, masti cum sunt numite in zilele noastre. Ne pregatim parca de dinainte, cele mai intelepte cuvinte, cele mai ales atente fraze, cele mai analizate gesturi, ca nimic sa nu para nelalocul lui. Uneori ne straduim sa fim amuzanti, ne straduim sa fim un bun ascultator, un umar pe care sa se poata plange.
“Ce oameni exceptionali trec pe langa noi, anonimi, si noi admiram prosteste atatia neghiobi, numai pentru ca au vorbit de ei presa si ‘opinia publica’, numai pentru ca le-a popularizat numele politica si literatura”. Mircea Eliade
Si ne indragostim de ceea ce ni se arata, dar pe parcurs, obosim sa fim ceea ce nu suntem si adevaratele noastre culori se astern ca intr-un tablou. Atunci cel de langa tine devine bulversat, trist, neintelegator deoarece actiunile prezentului par cu totul diferite de trecutul plin de visuri si promitator.
Oamenii se ascund pentru ca au temeri inradacinate in fiinta lor. Teama de a nu fi placut, teama de a fi respins, teama de a ramane singur, teama de a ramane singurul fara o familie si un copil la cei treizeci si ceva de ani, teama de ceea ce vor spune cei din familie, si lista temerilor poate continua, deoarece mintea omului e fantastica in nascocirea si instalarea pe termen lung a nesfarsitelor temeri greu de descotorosit din minte.
Cat de des nu ai auzit trecandu-ti pe la ureche fraza: „Nu mai este barbatul sau femeia de care m-am indragostit”? sau poate chiar si tu esti cel care a spus-o, sau a gandit-o cel putin o data, fara a grai. Cand se naste in tine aceasta afirmatie, ar trebui sa incolteasca si intrebarea : ”De ce nu mai este el sau ea, cel sau cea de care m-am indragostit?”
“Exista doua feluri de oameni: cei care ii spun lui Dumnezeu ‘Faca-se voia ta’ si cei carora Dumnezeu le spune: ‘ Bine, actioneaza cum crezi.” Clive Staples Lewis
Prima tendinta a omului este de a-i analiza celuilalt greselile, si de a i le evidentia. Cam aici gresim multi dintre noi, iar aceasta duce de cele mai multe ori la destramarea relatiei, fara sa ne dam seama. Devii un partener agasant, un partener orbit de faptele negative ale celuilalt, ceea ce nu-ti mai permite sa vezi lucrurile bune in cel de langa tine. Devii un om ce subliniaza greseala, si nici macar tu nu iti dai seama ca in incercarea de a-l aduce pe ”calea cea buna” pe cel de langa tine, de fapt ii alimentezi instrainarea fata de tine, ura fata de neputinta sa, iar ca final…decizia de a se indeparta permanent de tine.
Omul nu doreste critica, sublinierea faptelor sale negative, sau ca persoana de langa el sa fie mai mereu in contradictie cu el. Oamenii nu functioneaza asa.
Oamenii functioneaza cu un strop de dragoste, un strop de mangaiere, un strop de apreciere si un strop de recunostinta. Iar critica poate fi acceptata daca este constructiva si daca vine intr-un ”invelis” de intelegere si incurajare nefortata.
Ai grija sa oferi cate putin din toate acestea, caci oamenii tanjesc dupa atentia altor oameni ce pot vedea bunatatea, curajul, puterea, taria, indurarea, puterea de iertare intelepciunea si intelegere din ei. Oamenii isi depasesc limite si fac lucruri de care nici ei nu se stiau capabili daca au o persoana care sa-i sustina constant si sa nu le darame, in mod inconstient, visurile.
Nu incerca sa schimbi oamenii sau actiunile lor, schimba doar atitudinea ta fata de ei, ofera-le un pic mai mult din ceea ce esti, sa vada in tine un model de bunatate si iubire, doar asa se pot schimba, doar prin propria lor vointa.
Nu uita ceea ce esti tu, arata-te asa cum esti, si vei fi privat de multa suferinta!”
“Uneori viata ii desparte pe doi oameni doar pentru ca ei sa inteleaga cat de importanti sunt unul pentru calalalt.” Paulo Coelho
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
