Cat de important este sa ierti si sa elimini otrava din suflet

Publicitate

A nu fi dispus sa ierti este un lucru ingrozitor pe care ti-l faci tie insuti. Amaraciunea este ca si cum ai inghiti o lingurita de otrava in fiecare zi. Se acumuleaza si iti face rau. Este imposibil sa fii sanatos si liber cand te tii legat de trecut.

A ierta este dificil pentru atat de multi oameni. Toti trebuie sa depunem efort ca sa putem ierta. Oricine are o problema in a se iubi pe el insusi este blocat in aceasta zona. Iertarea iti deschide inima catre iubirea de sine. Multi dintre noi poarta ranchiuna pentru ani si ani.

Suntem convinsi ca avem dreptate din cauza a ceea ce ne-au facut. Suntem de fapt blocati in inchisoarea resentimentului de a avea numai noi dreptate. Ajungem sa avem dreptate. Nu ajungem insa niciodata sa fim fericiti.

Aproape ca te pot auzi spunand: “Dar nu stii ce mi-au facut, este de neiertat”. A nu fi dispus sa ierti este un lucru ingrozitor pe care ti-l faci tie insuti. Amaraciunea este ca si cum ai inghiti o lingurita de otrava in fiecare zi. Se acumuleaza si iti face rau. Este imposibil sa fii sanatos si liber cand te tii legat de trecut. Incidentul a trecut de mult si este incheiat. Da, este adevarat ca nu s-au purtat bine. Oricum, s-a terminat. Poate simti ca daca il ierti pe cel care ti-a facut rau este ca si cum ai spune ca ceea ce a facut a fost ok.

Una din marile noastre lectii spirituale este de a intelege ca fiecare face ce poate mai bine in orice moment dat. Oamenii pot face atat de multe cu intelegerea, constientizarea si cunoasterea pe care o au.

Publicitate

Fara exceptie, oricine se poarta urat cu cineva a experimentat acelasi lucru in copilarie: altcineva s-a purtat urat cu el. Cu cat mai mare violenta, cu atat mai mare durerea interioara si cu atat mai mult se poarta urat. Acest lucru nu inseamna ca acest comportament al lor este acceptabil sau scuzabil. Oricum, pentru propria evolutie spirituala, trebuie sa intelegi durerea lor.

Incidentul a trecut. Poate de mult timp. Elibereaza-te de el. Permite-ti sa fii liber. Iesi din inchisoare si paseste in lumina vietii. Daca incidentul inca continua, atunci intreaba-te de ce ai o parere atat de proasta despre tine incat sa accepti asta. De ce stai intr-o astfel de situatie? Nu iti irosi timpul incercand sa reglezi conturile. Nu functioneaza.

Ceea ce degaji intotdeauna vine inapoi la tine. Asa ca renunta la trecut si fa un efort pentru a te iubi pe tine insuti in prezent. Atunci o sa ai un viitor minunat. Acea persoana pe care iti vine cel mai greu sa o ierti este cea care te poate invata cele mai mari lectii. Cand te iubesti pe tine suficient de mult incat sa te ridici deasupra vechii situatii, atunci iti va fi mult mai usor sa intelegi si sa ierti. si vei fi liber, scrie garbo.

Iata cateva exemple de afirmatii pe care le poti spune pentru a ierta:

– Acum sunt in siguranta sa ma eliberez de toate traumele copilariei mele si sa ma mut in dragoste.

De ce este important sa poti ierta chiar daca ti s-a greșit enorm?

– stiu ca nu pot sa imi asum responsabilitatea pentru alti oameni. Suntem cu totii sub legea propriei constiinte.

– Iert pe toata lumea din trecutul meu pentru toate greselile percepute. Ma eliberez de ele cu dragoste.

Publicitate
Alte Articole
Dezvoltare Personala

Probabil fiecare dintre noi s-a intrebat la un moment dat, “de ce permite Dumnezeu ca oamenii sa faca rau?”

Publicitate

Iată o întrebare care frământă pe mulţi: de ce permite Dumnezeu răul? Pus în faţa ei, însuşi Papa Francisc n-a răspuns. Nu pentru că n-a ştiut, ci pentru că n-a vrut sau n-a fost cazul. A fost o tăcere pedagogică sau o întrebare retorică. Răspunsul ar fi oare greu de înţeles şi de acceptat în lumea de azi? Asta e adevărata întrebare.

Preambul. Dumnezeu nu vrea răul

Problema nu e deci răspunsul în sine, ci contextul în care vine. Avem o lume cu mari dezechilibre între libertăţi şi responsabilităţi, între bogaţi şi săraci, între conducători şi conduşi etc. Toate aceste dezechilibre ne pot încurca în pătrunderea răspunsului. Cum? Pentru că ele provoacă răul. Nu Dumnezeu.

Modul de a raţiona al omului contemporan este unul părtinitor, subiectiv, uneori egoist, departe de Dumnezeu. Asta generează răul şi înţelegerea cu dificultate a răspunsului. De aceea, un preambul necesar ar fi să înţelegem corect această situaţie şi să transfigurăm modul de a gândi: „Că sfaturile Mele nu sunt ca sfaturile voastre, nici căile Mele precum căile voastre” (Isaia 55,8). Altfel spus, cu cât mintea noastră intră mai mult în mintea lui Dumnezeu, cu atât vom înţelege mai bine de ce permite Dumnezeu răul.

De ce permite Dumnezeu răul?

Răspunsul este simplu şi divin. Putem să-l formulăm chiar în două versiuni.

1.Dumnezeu nu se poate contrazice pe Sine. Din moment ce a dat omului liberul arbitru, nu i-l poate anula. Dacă omul decide să săvârşească răul, Dumnezeu nu-i poate anula decizia. Dumnezeu permite răul, pentru că omul îl doreşte.

E drept că, din iubire pentru om, a făcut tot posibilul pentru a-l face să înţeleagă că alegerea răului nu e benefică. Ne-a dat raţiune, legi, judecători, prooroci, pilde, avertizări, penitenţă. N-a fost suficient.

Când El însuşi a venit la noi, n-a scăpat nici măcar El de rău, cu toată-i Atotputernicia. Ura umană L-a Răstignit fără vină. Iar Crucea a devenit o formă de educaţie prin suferinţă. A acceptat această răutate şi pentru ca răsplata să fie dreaptă, nu în necunoştinţă de cauză. Căci cei răi, rău vor ajunge. Îndelunga-Răbdare a lui Dumnezeu are totuşi limite. Mai devreme sau mai târziu va fi o Dreaptă Judecată.

Până atunci însă Dumnezeu ne cheamă să fim asemenea Lui. Un om înţelept, sfânt, ar face la fel faţă de semenul său cel rău. L-ar iubi chiar şi când l-ar judeca şi l-ar pune la penitenţă, pentru a-l îndrepta. Iar când va vedea că acesta vrea să se autodistrugă, ar face orice să-l împiedice. Dar n-ar avea cum să-i impună.

A doua variantă de răspuns îmbracă o formă civică.

2.Dumnezeu este democraţie absolută. El iubeşte şi respectă liberul arbitru al fiecăruia dintre noi, în mod egal. Asta generează în societate un echilibru democratic ideal: libertatea mea se termină unde începe libertatea altuia, iar drepturile mele fundamentale sunt fix egale cu drepturile fundamentale ale celuilalt.

Publicitate

Dezechilibrul apare când omul rupe acest echilibru. Aşa apare „răul”, care nu este dorit de Dumnezeu, ci este dorit şi produs de către om. Şi care ar trebui să fie îndreptat tot de către om. Societatea, în ansamblul ei, are datoria sfântă de a păstra ea însăşi echilibrul democratic, prin reguli şi principii specifice.

Dacă Dumnezeu ar interveni, suprimând liberul arbitru, ar însemna să afecteze iremediabil însăşi societatea, pentru că s-ar întâmpla una din două:

a) societatea nu ar mai putea păstra echilibrul democratic din proprie iniţiativă, ci fiind obligată, ceea ce înseamnă că nu s-ar mai justifica libertatea şi scopul ei. S-ar ajunge la dictatură divină.

b) societatea nu ar mai putea practica îndreptarea răului, deci nu şi-ar mai recăpăta echilibrul. S-ar ajunge la autodistrugere.

Prin urmare, este logic-necesar ca Dumnezeu să NU intervină, tocmai pentru a da societăţii posibilitatea de a-şi recăpăta echilibrul şi armonia, desăvârşind ceea ce a primit de Sus: liberul arbitru. Vom învinge răul nu prin evitare la nesfârşit, ci prin auto-control şi stăpânire de sine.

Lucrurile se văd şi mai bine în relaţia părinte-copil. Dacă părintele ar interveni tot timpul peste copilul său, obligându-l şi suprimându-i libertatea, în ce măsură acel copil se mai poate bucura de rezultatele propriilor alegeri, în fond de propria sa viaţă? Căci viaţa nu-i o piesă de teatru, ci este o sumă de alegeri. Dumnezeu nu vrea deloc să fim nişte roboţi, ci oameni liberi. „Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi”.(Ioan 8,32) Adevărata libertate este cea de a face binele,nu răul

Răul este un rău necesar?

Dacă înţelegem corect cele de mai sus, ajungem la proverbul înţelept „tot răul spre bine”. Căci răul poate avea o valoare pedagogică. Nu înseamnă însă că e necesar sau de dorit. Se poate trăi şi fără el. Dar, inevitabil, apare şi, din fericire, se poate îndrepta. Mai mult, înţeleptul învaţă şi din rău câte ceva. De pildă, motivele pentru care apare şi cum să nu-l mai repete.

Într-o concluzie mai filosofică, Dumnezeu permite răul, pentru că omul nu ascultă de Dumnezeu. Şi atunci, trebuie lăsat să vadă ce i se întâmplă. Ca să se înveţe minte.

Sigur, se poate filosofa mai adânc dacă victimele merită aceasta. Nu merită, dar este un efect logic al interconectării dintre noi. Faptele fiecăruia nu se răsfrâng doar asupra propriei personae, ci şi asupra celor din jur. Aşa cum binele unora se răsfrânge şi asupra celorlalţi (şi e de dorit asta) tot aşa şi răul unora se răsfrânge asupra celorlalţi. De aceea, conştientizarea propriilor fapte este tot o formă de grijă faţă de cel de lângă noi.

De ce avem libertate?

Mai rămâne de lămurit o întrebare colaterală: dacă Dumnezeu ştie că omul poate greşi, de ce i-a mai dat libertatea? Din două motive:

1. Pentru că binele (ca şi iubirea) nu se poate impune, ci trebuie săvârşit din proprie iniţiativă. Doar când poţi fi liber să alegi, te bucuri de alegere şi de roadele ei.

2. Pentru că are încredere că putem reuşi. Dacă vrem.

Preluare: adevarul.ro / Autor: Eugen Tănăsescu

Publicitate
Alte Articole
De Suflet