Cat de daunatoare este posesivitatea intr-o relatie

"Nu există nici fericire, nici nenorocire pe lume; există doar compararea unei stări cu cealaltă si atata tot. Doar cel care a simtit nefericirea cea mai cumplită e in stare sa simta cea mai mare fericire. " - Alexandre Dumas Un om sarac traia cu nevasta sa si cei sase copii intr-o casuta foarte mica, cu o singura camera. Spatiul era mic si se impiedicau mereu unul de celalalt. Omul nu a mai suportat aceasta situatie care devenise absolut insuportabila si disperata pentru ei. A vorbit cu sotia sa si impreuna s-au consultat cu privire la ce e de facut... Sotia l-a sfatuit sa mearga sa ii vorbeasca Rabinului si el asa a facut. Omul sarac i-a spus Rabinului cat de mizerabila era situatia la el acasa, cu sotia si cei sase copii, toti mancand si traind intr-o singura camera. Sarmanul om ii spuse rabinului: „Din aceasta cauza strigam si ne certam unii cu ceilalti. Viata e foarte grea. Sunt disperat si nu stiu ce sa mai fac...” Rabinul s-a gandit foarte profund la problema acestui om amarat si apoi spuse: „Fa exact cum iti spun si lucrurile vor incepe sa fie mai bune pentru tine. Promiti?” „Promit”, a spus omul sarac, punandu-si toata speranta si amaraciunea in grija acestui Rabin cunoscut pentru intelepciunea lui. Apoi Rabinul l-a intrebat: „Tu ai animale?” „Da, am”, a spus barbatul. „Am o vaca, o capra si cativa pui.” "Bine", spuse, Rabinul. "Cand te intorci acasa, ia-ti toate animalele in casa sa locuiasca cu tine". Barbatul a ramas uimit sa auda sfatul Rabinului, dar a promis sa faca precum il sfatuise Rabinul. Asa ca, atunci cand a ajuns acasa si-a luat toate animalele sa locuiasca in casa cu el. A doua zi, barbatul a fugit repede inapoi la rabin ca sa ii spuna: „Ce mi-ai facut, Rabinule?”, s-a plans el. „Este ingrozitor. Am facut ceea ce mi-ai spus, am luat toate animalele in casa, asa cum mi-ai spus si e ingrozitor! Rabine, ajuta-ma!” Rabinul a ascultat si a spus cu calm: ”Acum du-te acasa si scoate puii afara.” Sarmanul barbat a facut asa cum i-a spus rabinul si s-a intors apoi a doua zi: „Am scos puii, rabine! Dar capra, capra strica toata mobila si tot ce ii apare in cale!”, s-a plans el. Bunul Rabin ii spuse: „Du-te acasa si scoate capra si fie ca Dumnezeu sa te binecuvanteze!” Asa incat sarmanul s-a dus acasa si a scos si capra. Dar apoi s-a intors repede la Rabin, milogindu-se si plangand: „In ce cosmar m-ai pus sa traiesc la mine in casa, Rabine! Cu vaca e ca si cand as trai intr-un grajd! Nu se poate ca niste fiinte umane sa traiasca in acest mod!” Rabinul i-a raspuns cu blandete: „Dragul meu, ai dreptate. Domnul sa te binecuvanteze. Mergi acasa si scoate vaca din casa ta.” Omul s-a dus repede acasa si a scos vaca din casa. A doua zi s-a intors intr-un suflet la Rabin: ”Oh, Rabine”, a spus el cu un zambet mare pe fata. „Avem o viata minunata acum. Animalele au fost scoase din casa. Acum avem destul loc si ne intelegem bine.” Din acea zi, omul nostru si familia sa au fost mult mai recunoscatori pentru ceea ce au deja si, treptat, lucrurile au inceput sa mearga mult mai bine pentru toti. De atunci au fost mult mai multumiti cu ceea ce aveau deja, iar starea aceasta de multumire si optimism l-a ajutat pe omul nostru sa isi gaseasca un loc mai bun de munca si incet, incet sa iasa din saracie si sa isi multumeasca familia. Fericirea nu este a avea ceea ce iti doresti. Este a-ti dori ceea ce ai deja. – Rabinul Hayman Schachtel Sursa: grabo.ro Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

De ce oamenii simt nevoia să-şi posede semenii? De ce „te posed” este împachetat într-un ambalaj frumos colorat pe care scrie „te iubesc”? Posesivitatea este strâns legată de ignoranţă. Iată în ce fel. Ce faci atunci când încerci să posezi o altă persoană? Ce faci când încerci să pui stăpânire pe partenerul sau partenera ta?

Te agăţi de ea. Nu-ţi place ce citeşti, nu-i aşa? Aceasta e realitatea. Te agăţi de celălalt, încerci să-l transformi într-un bun personal, deoarece nu ştii cine eşti. Dacă ai şti ce comori deţii înlăuntrul tău, nici prin cap nu ţi-ar trece să încerci să posezi, să controlezi sau să domini o altă persoană. Dar tu nu ştii cine eşti. Crezi că eşti un biet cerşetor care s-a trezit peste noapte cu ceva valoros. De acest ceva ţii cu dinţii. A devenit posesia ta. Nu îi mai dai drumul.

Te agăţi cu disperare deoarece relaţia aceasta te face să te simţi un pic mai bine. Aceasta este iubirea, în opinia ta. Totul este, evident, o iluzie. Iubirea nu ia ostatici. Nu leagă oamenii de piciorul scaunului, şoptindu-le: „Eşti atât de important pentru mine. Te preţuiesc atât de mult.”

A iubi înseamnă a dărui. Când iubeşti îi oferi celuilalt ceea ce ai tu mai bun. Nu îi oferi ceea ce nu ai. Îi oferi ceea ce ai. Ceea ce s-ar putea dovedi satisfăcător pentru el/ea. Sau nu. Asta este o altă problemă. Important este că atunci când iubeşti cu adevărat, oferi ceea ce ai de oferit şi nu ceri nimic în schimb. Desigur, primeşti dacă ţi se oferă. Ar fi o nebunie să refuzi. Dar nu pretinzi. Iubirea nu obligă pe nimeni să facă nimic. În acest sens iubirea este libertate. Acesta e un criteriu cristalin după care poţi şti dacă iubeşti sau nu pe cineva.

Dacă iubeşti o persoană îi respecţi libertatea. Mai mult decât atât. Dacă poţi o ajuţi să-şi extindă libertatea. Hrănită cu iubirea ta, iubita ta devine o persoană din ce în ce mai liberă. Ea se extinde în mai multe direcţii, îşi revelează aspecte noi ale personalităţii, învaţă să-şi protejeze adecvat vulnerabilităţile, transformă ceea ce este grosier. Tu nu iubeşti pentru că ai nevoie de celălalt. Nu eşti un cerşetor. Eşti un împărat! Nu se pune problema să iei ceva, ci să dăruieşti ceva. Repet: poate că şi celălalt are ceva să-ţi dăruiască.

Doi oameni care îşi oferă reciproc ceva din bucuria, calităţile, energia sau timpul lor, fără să ceară nimic în schimb. Orice altceva nu este o relaţie de iubire reală. Este întâlnirea a doi cerşetori, care din când în când poate mai dau câte ceva şi gratuit. Cât de numeroase sunt relaţiile împărăteşti? Relaţiile care să nu fie subtil infiltrate de demonii posesivităţii, geloziei sau controlului sunt puţine. Poate te revoltă afirmaţia aceasta. Cumva te include şi pe tine.

Dar tu ai o relaţie armonioasă. Soţia îţi este credincioasă. Soţul tău îţi este fidel. Nu te hazarda. Demonii stau multă vreme ascunşi prin văgăunile inconştientului, aşteptând o situaţie favorabilă. Ipoteza mea este aceasta: dacă nu te-ai confruntat cu nici o situaţie în care partenerul tău să fie atras de altcineva, sunt aproape sigur că nu ţi-ai depăşit posesivitatea. Spun „aproape” deoarece există şi probabilitatea să fii un sfânt, situiaţie în care mi-ar plăcea să te întâlnesc şi să pun mâna pe tine.

Mai există un criteriu după care poţi recunoaşte iubirea reală. Iubirea reală nu conduce niciodată la suferinţă. Nu ai cum să suferi „din iubire”. Iubirea reala nu presupune niciodată suferinţă. Doar fericire. Când iubeşti cu adevărat te reverşi. Dai pe dinafară. Eşti plin cu energia iubirii şi o împărtăşeşti cu cineva. Este foarte simplu. Iubirea a apărut în tine şi de la tine curge spre altcineva. De aceea nu ceri nimic în schimb. De aceea nu există posesivitate.

Dacă cel spre care curge iubirea ta o respinge, asta nu reprezintă nici un fel de problemă pentru tine. Nu apare nici o suferinţă. O orientezi spre altcineva (nu neapărat o persoană). Eşti exact ca o apă curgătoare în calea căreia a apărut un obstacol. Vei înceta să curgi? Nici pomeneală, o să virezi puţin la stânga sau la dreapta şi asta-i tot. Vei continua să curgi. În acest punct vreau neapărat să fac o menţiune.

Există oameni a căror iubire a fost respinsă şi care au hotărât să nu mai curgă. Unii s-au retras în mănăstiri, închipuidu-şi că dacă n-au putut iubi un alt om, îl vor putea iubi pe Dumnezeu. Alţii s-au retras în ei înşişi. Ei au încercat sau încearcă sa blocheze iubirea. Dar iubirea care nu se exprimă naşte monştri interiori! Energia care nu-şi urmează cursul natural se transformă în contrariul ei. O apă a cărei curgere este blocată ştii ce devine?

Publicitate

O mlaştină. Nu cred că ţi-ar plăcea să conţii o mlaştină în interiorul tău. Dar te-ai analizat suficient ca sa fii sigur de asta? Iubirea care conduce la suferinţă nu este reală. Este ireală! Este o iubire iluzorie. Tu suferi acum (el te-a părăsit) şi eşti convinsă că l-ai iubit. Draga mea, nu l-ai iubit. Doar ţi-ai imaginat asta! E unul din cele mai frumoase lucruri pe care oamenii şi-l pot imagina. Şi oamenii nu ezită deloc. Dacă l-ai fi iubit, acum ai fi preocupată să-i fie bine acolo unde s-a dus, să fie satisfăcut de alegerea lui. Dacă a început o altă relaţie, dorinţa ta ar fi ca el sa fie fericit.

Iubirii adevărate îi pasă de bucuria celuilalt. Iubirii iluzorii îi pasă de Eu. Reţine acest criteriu: dacă iubirea ta te-a condus la suferinţă, a fost o iubire în mare parte imaginată. Iubirea creează libertate şi bucurie. Dacă simţi că ai eşuat în dragoste, te rog, nu acuza iubirea de asta. Fii cât de lucid poţi şi vezi care este responsabilitatea ta. Poate ai avut anumite aşteptări. Anumite pretenţii. Cereri pe care nu le-ai exprimat niciodată. Dorinţe de care nici tu nu erai conştient. Toate acestea îţi aparţin. Nu au nici o legătură cu iubirea. Îţi aminteşti? Iubirea este dăruire, împărtăşire.

În iubire nu există victime. Victimile există doar în luptă. Dacă stai acum şi plângi, acesta nu e semnul ca ai iubit. Este semnul că ai pierdut lupta. Ţi se pare că nu am nici un fel de milă faţă de tine? Intr-un fel, ai dreptate. Nu am nici un fel de milă pentru iluziile tale. Este ca şi cum ai fi dormit, iar eu îţi arunc puţină apă rece pe faţă. Trezeşte-te la realitate! Dacă vei continua să visezi că iubeşti, nu vei experimenta niciodată iubirea reală. Dacă el a plecat sau dacă ea te-a abandont, aceasta nu arată decât că ei aveau nevoie de altceva.

Ceea ce tu aveai de oferit nu era exact ceea ce căutau. De ce să fii supărat pentru asta? Te superi pe cineva care caută o anumită adresă şi nimereşte din greşeală la tine? Şi dacă tot a venit şi aţi petrecut puţin timp împreună, cauţi să îl reţii cu forţa? Şi pe urmă numeşti asta „iubire”?

Iubirea nu este posesivă şi nici calculată. „Poate va rămâne dacă îi promit cutare sau îi ofer cutare lucru”. Îţi spun: este mai bine să nu rămână! Dacă el rămâne pentru că tu îi oferi ceva la schimb, el nu rămâne pentru tine, ci pentru acel ceva. Relaţia voastră poate fi studiată la Ştiinţe Economice. Pentru aşa ceva trebuie plătit impozit la stat. Dacă ai chiar acum o relaţie şi spui „te iubesc”, te invit să te observi foarte atent. Pentru că acest sublim „te iubesc” poate să conţină următorii 2 viruşi:

Îţi aparţin. Sunt al tău.

Îmi aparţii. Te posed.

Dacă acesta e cazul tău, ai nevoie urgentă de medicamente. Aceste medicamente eu le-am strâns sub numele de conştientizare. Afla de ce vrei să devii proprietatea cuiva sau de ce vrei să posezi pe cineva. Ce te nemulţumeşte în asemenea măsura la tine însuţi? În mod clar nu te simţi fericit şi împlinit cu tine însuţi şi ai nevoie de cineva care să-ţi distragă atenţia de la fiinţa ta. Te temi să stai faţă în faţă cu tine însuţi. Te refugiezi într-o relaţie pe care lipeşti eticheta nobilă a iubirii.

O fiinţă care se lasă posedată devine un obiect. Posesivitatea este o expresie a fricii, iar frica se naşte din ignoranţă. Când te simţi împlinit şi fericit, tu iubeşti în mod natural, în acelaşi fel în care respiri. Iubirea este un fel de respiraţie a sufletului tău liber. Nu ai reuşi decât să fii penibil spunând: „Plecaţi de aici. Acesta este aerul meu.” în acelaşi fel eşti penibil crezând că celălalt îţi aparţine şi că tu nu poţi supravieţui fără el. Poţi trăi şi încă foarte bine, dacă ai suficientă răbdare pentru a-ţi identifica şi transforma posesivitatea. Nu, nu am greşit. Posesivitatea poate fi transformată. Un mare posesiv este, pe invers, un mare iubitor.

A poseda se polarizează cu a dărui. A şti să realizezi această transformare este una din cele mai înalte capacităţi umane. Dacă trăieşti posesivitatea până la capăt, fără să o negi sau să o reprimi, ea începe să se transforme. Energia ei începe să urce, înăuntrul fiinţei tale. Nu va deveni imediat iubire, adică nu va urca instantaneu la etajul afectiv. Se poate opri un etaj mai jos, în zona bunei dispoziţii. „Doamne, oare aş fi putut fi mai prost decât atât?” Te amuzi pe seama ta. Libertatea ta a crescut. Dacă ai ajuns să râzi de propria ta prostie, ai făcut un salt extraordinar.

Aceste lucruri par simple când le citeşti într-o carte. La treabă cu tine! Posesivitatea şi sora ei, gelozia, paralizează iubirea. Ocupă-te puţin de ele! A te duce la mănăstire este foarte simplu. Nu te costă decât trenul. Dar a iubi şi a nu fi posesiv, a iubi şi a nu fi gelos, aceasta este o realizare splendidă.

Adrian Nuta – Inchisorile invizibile

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!


Publicitate


Alte Articole