Cand simti ca oferi totul si nu primesti nimic…

Cand simti ca oferi totul si nu primesti nimic…

Publicat de Larisa Moldovan pe 12 February 2018 in Dezvoltare Personala

“Pentru a obține ceva ce nu ai avut niciodată, trebuie să faci ceva ce nu ai făcut niciodată”, spune o vorbă din popor.  Când oferi totul și nu primești nimic…

Ani la rândul am fost într-o relație care nu m-a făcut fericită. Sunt convinsă că și printre voi sunt astfel de persoane. Nu am simțit că este o relație egală. Întotdeauna am fost cea care a oferit totul, fără să primesc nimic la schimb. O prietenă apropiată m-a întrebat de ce am tolerat această situație. Am găsit câteva scuze, cum ar fi: persoana în cauză trece printr-o perioadă dificilă, am simțit că trebuie să fiu acolo pentru el, am vrut să fiu o persoană mai bună etc.

Am purtat acestă povară ani la rândul. Până într-o zi când am realizat că trebuie să schimb ceva. Și am decis să abordez direct acea persoană, fără răutate sau agresivitate. Când a sosit momentul, am spus ce am avut de spus, fără să aștept să mă înțeleagă sau să își ceară scuze.

Spre surprinderea mea, mi-a cerut iertare. Am realizat cât m-am consumat în zadar și că m-am sacrificat inutil. Din acel moment, relația mea cu acea persoană s-a îmbunătățit considerabil. Ceea ce vreau să spun este că dacă considerați că cineva nu vă tratează cum trebuie, voi sunteți responsabili pentru că îi permiteți să vă trateze așa. Data viitoare când vă simțiți nedreptățit urmați acești pași:

1. Analizează situaţia.

dailywt.comÎnainte de a aborda persoana respectivă analizează situaţia. Ai fost cu adevărat tratată urât? Sau au fost alţi factori care au influenţat situaţia? Ia-ţi un răgaz să îţi înţelegi sentimentele. Dacă încă te simţi nedreptăţită, probabil ceva este în neregulă.

2. Ia în considerare factorii declanşatori.

Ce te deranjează? Ce simţi atunci când te supără cineva? Simţi o apăsare? Este important să analizezi situaţia, întrucât atunci când te confrunţi cu persoana respectivă trebuie să fi pregătită să acţionezi calm şi raţional.

Dacă decizi să spui ceea ce gândeşti când eşti sub influenţa sentimentelor rişti să nu fi foarte vehementă. Nu lăsa emoţiile să te controleze. Cu cât eşti mai calmă cu atât eşti mai puternică.

3. Stabileşte-ţi aşteptări rezonabile.

theyoddhas.blogspot.roÎnainte să abordezi acea persoană, fii pregătită să îţi spui părerea dar ia în calcul şi posibilitatea ca ea să nu fie de acord cu tine. Trebuie să ştii cum să reacţionezi dacă lucrurile nu merg aşa cum te aştepţi şi să îţi asumi consecinţele.

Abordează situaţia cu inima deschisă, cu dorinţa de a comunica clar şi de a găsi o soluţie.

4. Alegeţi cuvintele cu grijă.

Stabileşte dinainte ceea ce vrei să spui. Fii cinstită şi directă. Nu aduce în discuţie incidente anterioare. Nu sunt relevante pentru situaţia de faţă.

Relaţiile cu oamenii pot fi dificile şi pot părea o provocare imposibilă dar ţineţi minte: ori de câte ori ne înfruntăm temerile, dobândim putere, curaj şi încredere în ceea ce facem.



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!