Când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşază-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu Dumnezeu

N-au profitat de tine niciodată familia, colegii, prietenii, şeful? Când eşti prea dragut, e ca şi cum ar scrie pe fruntea ta că eşti o ţintă uşoară. Aşa că să nu te miri dacă vei ajunge o victimă. Cum îţi dai seama dacă te încadrezi în profilul celui care face mai mult pe placul celorlalti? Simplu. Dacă răspunzi cu “da” la una sau mai multe din următoarele întrebări e clar că ai o doză prea mare de „dragutz” în tine: 1 Ţi-e greu să spui nu, să refuzi pe cineva? 2 Pui nevoile familiei, iubitului, prietenilor mai presus de alte tale? 3 Contează pentru tine dacă ceilalţi te consideră dragutz sau nu? 4 Eşti mereu de acord cu alţii doar ca să fii acceptat? 5 E important pentru tine să fii considerat un om bun? 6 Le faci pe plac celorlalti doar ca să nu îi superi? Bunatatea in exces este daunatoare. Preţul de a fi drăguţ e că renunţi la visele tale, alegerile tale, dorinţele şi libertatea ta. Stresul de a nu spune niciodată “nu”, de a-i face pe toţi fericiţi, te poate îmbolnăvi în mod fizic sau psihic. Cand faci tot timpul in primul rand celorlalti pe plac eşti copleşit, devi epuizat, stresat. Cum crezi că se vor simţi ceilalţi lângă o astfel de persoană? Cat de fericiti vor fi cei care te iubesc? N-ai fi crezut că fiind prea drăguţ răneşti oamenii. Dar când nu setezi nişte limite clare le laşi impresia că eşti disponibil oricând, iar când se întâmplă să îi refuzi, se vor simţi răniţi. Trebuie să înţelegi şi tu şi ei că nu ai cum să fii mereu disponibil pentru alţii, doar Dumnezeu poate face asta. Acest comportament are radacinile din copilarie datorită valorilor insuflate de părinţi sau profesori: fi bun, fi drăguţ, ajută-i pe alţii, împarte cu ei, nu-i supăra, nu-i deranja. Ne-au convins că numai aşa ne vom face prieteni, vom fi iubiţi şi apreciaţi. Ne-au făcut să credem că e în avantajul nostru să fim excesiv de draguti. Este nevoie sa intelegi că a fi dragut sau bun nu presupune să te laşi călcat în picioare, sau să ai obligaţia de a le face mereu pe plac altora. -Fă-ţi un bine şi lucrează pentru un şef care nu-ţi cere să faci ore suplimentare pe gratis -. Alege un soţ care te vrea de soţie, nu servitoare sau alege-ti o sotie care să nu te manipuleze să faci anumite lucruri şi să abia pretenţia să-i faci întotdeauna pe plac ignorând nevoile şi dorinţele tale. Invata sa spui NU atunci cand ceea ce faci nu este inspre binele tau si asteapta-te ca ceilalti sa se supere ca nu mai pot profita de tine. “Nu ştiu care e cheia succesului, dar cheia eşecului e să încerci să mulţumeşti pe toată lumea.” zicea Bill Cosby. Nu-ţi mai fă atâtea griji dacă cineva te place sau nu, că oricum nu îi poţi face pe toţi să te placă. Nevoile tale sunt cele mai importante pentru ca in viata ta tu esti subiectul principal si daca tu nu esti fericit nici cei dragi tie nu vor fi. Când din impuls vrei să spui “DA” mai bine zici ceva precum: .“Lasa-mă să mă gândesc un pic dacă pot”. Îţi va da timp de gândire, să îţi dai seama dacă într-adevăr poţi să ajuţi şi vrei sau e doar un “DA” în spatele căruia se ascunde altceva. Nu spune “da” doar pentru a evita conflictele. Nu fă bine altuia când asta înseamnă să îţi faci ţie rău. Renunta sa mai faci tuturor pe plac,iti vei usura viata si vei avea mai mult timp pentru tine si ceea ce iti doresti! Nu-ţi cere mereu scuze când nu poţi să faci cuiva pe plac. Nu e o obligaţie, e o alegere. Fă pe plac altora numai dacă vrei şi poţi, nu doar pentru că aşa îţi cer ei. Întreabă-te de ce contează atât de mult să îi mulţumeşti pe alţii? Nu intelege gresit ca nu te indemn sa fii bun… Te îndemn doar să fii bun fără să te laşi călcat în picioare.Fa tot ce poti pentru a-i ajuta pe ceilalti dar fara sa te dai pe tine deoparte caci va veni o vreme cand vei mai cere timp pentru visele tale si nu ti se va da….. Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

Cea mai cunoscută povestire relatată de părintele Arsenie Boca are menirea să le aducă alinare celor aflaţi în suferinţă. Pilda ceşcuţei de ceai le arată oamenilor ce pot face „dacă viaţa li se pare grea şi sunt loviţi, bătuţi şi împinşi aproape fără milă, când lumea pare că se învârteşte necontrolat şi când simt că se află într-o suferinţă îngrozitoare”.

Părintele Arsenie Boca (1910-1989) este considerat unul dintre marii duhovnici ai românilor. A lăsat posterităţii o moştenire spirituală impresionantă. Una dintre cele mai frumoase vorbe de duh lăsate de fostul preot prigonit de regimul comunist este povestea ceşcuţei de ceai, o pildă menită să le aducă alinare suferinzilor.

„O familie a plecat într-o excursie în Anglia pentru a cumpăra ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversări de la căsătorie. Şi soţiei şi soţului le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, obiecte ceramice, în special ceştile de ceai. Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat: ‘Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos!’.

În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească:

– Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: ‘Nu face asta!’, ‘Nu-mi place!’, ‘Lasă-mă în pace!’, dar El a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe: ‘Încă nu!’. Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. ‘Opreşte! Ameţesc!

O să-mi fie rău!’, am strigat. Dar Stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit: ‘Încă nu’. M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit şi m-a modelat, până a obţinut forma care i-a convenit, iar apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură! Am strigat, am bătut şi am izbit uşa… ‘Ajutor! Scoate-mă de-aici!’ Puteam să-L văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele Sale, în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: ‘Încă nu’.

Publicitate

Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft… am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! ‘Ei, aşa este mult mai bine’, m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. ‘O, te rog, încetează, încetează!’, am strigat. El doar a dat din cap şi a spus: ‘Încă nu!’ Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. Am plâns… eram convinsă că nu voi scăpa! Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi El m-a scos afară şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat şi am aşteptat, întrebându-mă: ‘Oare ce are de gând să-mi mai facă?’.

O oră mai târziu, mi-a dat o oglindă şi a spus: ‘Acum uită-te la tine!’. Şi m-am uitat. ‘Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu… Este frumoasă. Sunt frumoasă!’ El mi-a vorbit blând: ‘Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat.

Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald şi neplăcut în cuptor, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult, fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine’”.

Morala povestirii, așa cum este dezvăluită de duhovnicul Arsenie Boca:

„Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este Olarul, iar noi suntem argila Lui. El ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare, pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta şi sfânta Sa voie. Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când lumea îţi pare că se învârteşte necontrolat; când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşază-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu Olarul”.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet
Pilde
– Nu toata lumea are parte in viata aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastra? Tine de noi sa traim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu? – Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu exista coincidente. Faptul de a intalni o anumita persoana tine de voia Domnului. Dar felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi. Fiecare persoana care ne iese in cale e un dar de la Dumnezeu si noi trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc omul ala. Ce pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu sa inteleg? Ce folos pot sa trag? Apoi, sa nu confundam indragostirea cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere. Dumnezeu nu e trup si totusi se defineste pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, si componenta asta trupeasca intra in iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primita de sus, o putere care trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Spun eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si atunci iubirea este inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire egoista, intoarsa catre sine, in loc sa fie libera si sa nu ceara nimic in schimb. – Iubirea adevarata e intotdeauna libera? – Da, iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt. Nu incearca sa-l stapaneasca. Aici se greseste cel mai mult in relatii, cand unul incearca sa-l transforme pe celalalt, sa-l ajusteze dupa gustul propriu. Cand iubesti, trebuie sa iesi din tine in sensul de a incerca sa-l traiesti pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi lumea prin ochii lui. Daca ii calci libertatea, apare instinctul de aparare. Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat. Intr-o relatie trebuie sa existe un balans intre apropiere si distanta. Trebuie sa-i pastrezi celuilalt taina, sa n-o spulberi. Sa nu incerci sa cotrobai in toate cotloanele sufletului lui, sa nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, indrazneala distrug misterul celuilalt. Exercitiul acesta al iesirii din noi insine uneori e dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa iesi din confortul felului tau de a fi, adoptand felul celuilalt de a fi. Dar numai asa te poti largi, te poti imbogati si poti transforma iubirea in cale de cunoastere. Daca ramai in tine insuti, esti foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti iti intorc spatele. Te trezesti singur. – Ar trebui atunci sa cultivam toleranta in dragoste? – Ar trebui sa facem exercitiul alteritatii, nu al tolerantei. Toleranta e un fel de ingaduinta fata de ceva ce tie nu-ti convine, presupui ca celalalt are niste defecte pe care tu, din marinimie, le treci cu vederea. Adica toleranta presupune mandria. Or, intr-o relatie de iubire tu nu ai dreptul sa consideri felul tau de a fi mai bun ca al celuilalt, n-ai voie sa ceri celuilalt sa se schimbe, trebuie sa-ti ceri tie sa-l suporti pe celalalt. In iubire, nu trebuie sa te preocupe binele tau, ci trebuie sa te pui pe tine in slujba celuilalt, preocuparea ta sa fie devenirea lui. Scopul lui nu e sa te infrumuseteze pe tine, sa te faca sa te simti mai frumos si mai bun. Iubirea traita drept schimba oricum lucrurile in bine. Faptul ca ma daruiesc total, ca ma arat jertfitor il face si pe celalalt sa se corecteze, sa se simta, il schimba in bine. Parintele Teofil Paraian spunea ca dragostea niciodata nu calculeaza si dragostea totdeauna calculeaza. Cum vine asta? Pai, niciodata nu calculeaza ce daruieste, ca sa-i atraga atentia celuilalt uite, cate am facut pentru tine, acum da-mi si tu la fel. Si in acelasi timp calculeaza mereu cat primeste, ca sa poata da mai mult. Asta e iubirea adevarata. – Cateodata, oricate ai face pentru celalalt, el ramane indiferent si nu-ti intoarce nici o farama de dragoste. Cum stii care e omul pentru care merita sa dai tot? – In ordinea fireasca, important e sa nu te implici intr-o relatie pana nu esti sigur de ea. Potentialul de afectiune, de iubire, trebuie pastrat pana gasesti o persoana cu care te potrivesti cu adevarat, cu care sa ai in primul rand o potrivire sufleteasca, nu trupeasca. Apoi, un om de calitate, daca a intalnit un alt om de calitate si se jertfeste pana la capat, reuseste sa-l invinga pe celalalt prin iubire, chiar daca celalalt iubeste mai putin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate sa salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperari miraculoase de relatii care erau in pragul esecului si au ajuns chiar mai puternice si mai profunde ca inainte. Oamenii trebuie sa invete sa aprecieze crizele. Intrebarea mai are insa si o capcana. Daca te opresti la om, risti sa pierzi tot. Daca il ai in minte mereu si pe Dumnezeu, gasesti in jur suficiente persoane care sa merite sa dai tot, fara sa-ti mai fie teama ca ai putea pierde. Nici un om nu merita in sine sa-i dai tot. Pentru ca omul ala nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. In definitiv, prin om ne daruim, de fapt, lui Dumnezeu. Extras din interviu cu Părintele Pantelimon de la Oașa, Formula AS, nr. 973, anul 2011, sursa: ortodoxia.me Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!