Image

Cand oamenii va multumesc, primiti, asumati-va constributia pe care ati adus-o intr-o situatie! – “Vorbele bune pot fi scurte și repede rostite, dar ecoul lor este nesfârșit.” – Maica Tereza

Publicat de Patricia Esca pe 13 December 2018 in De Suflet

“Nu ai pentru ce” – Asta raspund foarte mult oameni cand le multumesti. Nu ai pentru ce! Si dincolo de “politetea” generoasa intentionat transmisa prin acest raspuns, se afla ceva mai mult mai profund: neincrederea in sine. Raspunsul “nu ai pentru ce” arata, pana la urma, ca nu primesti, ca nu consideri ca cineva are pentru ce sa-ti multumeasca.

Ce faci tu atat de important, ca sa-ti multumeasca cineva? De ce sa primesti recunostinta cuiva? Esti tu valoros? Conteaza cuvintele si gesturile tale?

Acest raspuns poate fi asezat alaturi de raspunsurile pe care oamenii le dau, neincetat, cand li se fac complimente (“ei, nu e chiar asa”, “mai am de invatat”, “nu sunt chiar atat de frumos/bun/inteligent”, “vai, ma faci sa rosesc”, “ieri aratam mai bine, acum sunt cam obosit”, “ti se pare”) sau cand li se ofera un dar (“nu trebuia”). In loc sa multumeasca, se eschiveaza, muta privirea, schimba vorba, sau se indoiesc de ceea ce aud (“chiar crezi?”).

Dragi prieteni, cand oamenii va multumesc, primiti, asumati-va constributia pe care ati adus-o intr-o situatie. Pana la urma, vreti nu vreti, voi faceti parte din vietile altora si, prin gesturi sau cuvinte, aparent nesemnificative, atingeti vieti in fiecare zi. Sa refuzi un “multumesc” e ca si cand ai rupe o floare in fata celui care tocmai ti-a daruit-o. Caci acel “multumesc” este floarea pe car cineva ti-o ofera atunci cand e recunoscator.

Daca tu crezi ca nu e important cine esti, ce spui si ce faci, vei raspunde cu “nu ai pentru ce”. Daca, in schimb, te pretuiesti, dai valoare muncii tale, te iubesti, atunci vei gasi un alt mod de a raspunde. Astfel, vei crea o conexiune stransa si armonioasa intre tine si celalalt. Si cu cat vei face asta mai des, vei deveni tot mai prezent la tine si la respectul si iubirea pe care ti le porti. Pentru ca, de fapt, orice “celalalt” e o oglindire a ta. Ce trimiti catre cei din afara ta, iti trimiti tie. Celalalt e o parte din tine, care iti multumeste pentru a-ti aminti ca esti important, iar ce faci tu conteaza.

Daca raspunsul acesta nu e valabil pentru tine, e posibil sa-l auzi in preajma ta. Il auzi in magazine, la ghisee, in familie, la serviciu, la prieteni, etc. Fa-i prezenti pe acesti oameni, spune-le ca ai pentru ce sa le multumesti, altfel nu ai fi facut-o. Eu, cand mi se raspunde la “multumesc” cu “nu ai/nu aveti pentru ce”, ma uit, zambind, in ochii celui din fata mea, si ii spun: “ba am pentru ce, tocmai m-ati sprijinit cu cutare lucru/informatie”, “am pentru ce, v-ati facut treaba excelent”, “am pentru ce, contributia ta inseamna foarte mult pentru mine”, “am pentru ce, cuvintele tale tocmai mi-au schimbat starea” etc.

Reactia? Unii rosesc si isi gasesc repede ceva de facut, altii se corecteaza pe loc, altii se fac ca nu ma aud, iar altii raman cateva secunde in meditatie, dupa care spun : “cu placere”, “cu drag”, etc.

Oamenii au pentru ce sa-ti multumeasca. Primeste! Bucura-te ca ai putut contribui cu ceva! Tu atingi vieti in fiecare zi, dar cel mai mult o atingi pe a ta.

Sursa: astrocafe.ro

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Facebook Distribuie pe Telefon

Despre Patricia Esca

Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Patricia, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!