Bucură-te de viață , aici și acum …asta pentru că nu se face repetiție…

Chiar dacă nu percepem această legătură, activitățile manuale pot fi de mare ajutor când vrem să ne limpezim mintea și să ne facem ordine în gânduri și emoții. Află mai multe din articolul de azi! A-ți elibera mintea de gânduri supărătoare este o sarcină grea. Până la urmă, creierul nu este un sertar pe care poți să-l umpli sau să-l golești oricând ai chef. Există multe emoții care îți pot tulbura liniștea, echilibrul interior și abilitatea de a te concentra asupra lucrurilor cu adevărat importante. De cele mai multe ori, aceste emoții sunt negative. Factori precum anxietatea și stresul prelungit pot provoca frustrare, oboseală și chiar furie vizavi de întreaga lume. Cu toții am trecut prin această situație la un moment dat: ajungi casă și nu poți să te relaxezi pentru că mintea îți este acaparată de o mie de gânduri care nu-ți dau pace, de un vârtej de neliniște, dureri de cap și o stare proastă care nu dispare. Dacă treci prin astfel de episoade epuizante și nu știi cum să le faci față, îți oferim mai jos câteva sfaturi simple pe care poți încerca să le pui în practică pentru a-ți elibera mintea de negativitate. Sunt extrem de utile! Descoperă ce emoții te tulbură Află ce emoții te tulbură pentru a-ți elibera mintea Înainte de a începe exercițiile de mai jos, trebuie să identifici emoția sau emoțiile care stau la baza stării tale negative. De multe ori, poate fi un amalgam de trăiri: puțină anxietate, puțină frică, puțină tristețe, puțină dezamăgire și puțină îngrijorare. Pentru a descâlci acest „ghem emoțional,” trebuie să îți regăsești echilibrul și să te relaxezi. În acest sens, cea mai bună soluție este să începi să meditezi. Deși poate părea ciudat, a învăța să meditezi nu este un lucru deloc ușor, întrucât necesită timp și practică. Astfel, îți recomandăm o serie de opțiuni pentru a stabili un contact cu tine însuți, pentru a afla ce se întâmplă în interiorul tău și ce emoții îți încarcă mintea. Iată despre ce este vorba: Fă o plimbare. Mulți oameni meditează mai ușor în timp ce merg, aleargă sau fac diverse exerciții fizice ușoare. Fă o baie relaxantă. Acesta este cadrul ideal pentru a reflecta. Dedică-ți o oră ție însuți, în tăcere. Ia un jurnal sau o foaie de hârtie și desenează două coloane. În prima coloană scrie „ce simt” și în a doua „ce anume mă face să mă simt așa.” Fă acest exercițiu cu răbdare. Fii sincer cu tine însuți.

Sfaturi pentru a-ți elibera mintea în funcție de emoțiile pe care le descoperi în tine

Desenul este o tehnică pentru a-ți elibera mintea de gânduri negative 1. Simți furie Ia niște hârtie colorată și rupe-o în mai multe fâșii. Fă-o încet, concentrându-ți atenția asupra acestei sarcini. Împletește fâșiile obținute. Puțin câte puțin, vei găsi o soluție pentru furia care te macină. 2. Trebuie să înțelegi un anumit lucru Pictează mandale. În timp ce colorezi formele create, poți intra în contact cu gândurile tale, cu calm, fără grabă. Puțin câte puțin, vei găsi răspunsul. 3. Ești trist Desenează copaci cu rădăcini adânci și ramuri înalte, care ating soarele. 4. Ești neliniștit Fă o păpușă din cârpe. Pe măsură ce creezi fiecare parte, vei găsi o oarecare pace generată de identificarea ta cu această formă umană pe care ai creat-o cu mâinile tale. 5. Ești îngrijorat Dacă ești îngrijorat, o soluție utilă este origami. Această artă delicată constă în a împături bucăți de hârtie doar cu mâinile, fără a folosi foarfecă sau lipici. 6. Ai nevoie să îți amintești ceva Dacă vrei să îți amintești ceva, desenează un labirint. 7. Te simți epuizat psihic Desenează flori. 8. Trebuie să găsești soluția unei probleme Desenează un ocean cu valuri, iar apoi umple conturul cu culorile potrivite. 9. Te simți blocat și nu știi cum să ieși dintr-o anumită situație Dacă treci printr-o perioadă complicată și te simți tensionat, foarte neliniștit și simți că nu ai aproape niciun moment în care să îți limpezești mintea, desenează spirale pentru a te simți mai bine. Este o activitate foarte relaxantă. Desenează un copac pentru a-ți elibera mintea de gânduri negative 10. Trebuie să descoperi ce îți dorești în viață Dacă te afli la o răscruce în viața ta și nu știi ce vrei sau ce așteptări ai de la tine, fă un colaj. Taie imagini care îți plac, lipește-le pe o planșă și gândește-te la ele. 11. Trebuie să îți organizezi ideile În acest caz, o soluție utilă este să desenezi dreptunghiuri. 12. Te simți disperat Cu toții am avut și avem momente în care suntem copleșiți și simțim că ducem în spate toate poverile lumii. Când te simți așa, poate fi foarte cathartic să desenezi cărări. 13. Ești iritat Iritabilitatea nu este la fel de intensă ca furia, însă și cea dintâi este o stare supărătoare, ca un nor deasupra minții noastre care ne umple de senzații negative de care nu putem scăpa. De fiecare dată când ești supărat și nervos, ia niște creioane colorate și desenează linii pe o pagină goală. Încearcă și tu aceste strategii simple pentru a-ți elibera mintea de gânduri și stări negative. Vei vedea că sfaturile noastre îți vor fi de mare ajutor. Sursa: sfaturiutile.info Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

Viața este ca o piesă de teatru: nu contează cât de mult durează, ci cum se desfășoară. O spunea Seneca.

Se povestește că într-o zi din vremuri demult apuse un om a trebuit să facă o călătorie într-o țară îndepărtată, aflată peste mări și țări. În drumul său a întâlnit tot felul de oameni, cu obiceiuri mai mult sau mai puțin asemănătoare. Și-a amintit pentru tot restul vieții de unul dintre acestea.

Era dimineața când a zărit în depărtare turnurile unei cetăți. Până să ajungă în apropierea ei se făcuse deja prânzul și cum în partea dreaptă a drumului se afla un cimitir îngrijit, cu pomi umbroși și flori frumos parfumate, omul s-a hotărât să facă un scurt popas.

Pășind către o bancă pe care o zărise în apropiere, omul a citit ceea ce era scris pe cruci : “A trăit șase ani, trei luni și patru zile”… “A trăit unsprezece ani, două luni și cinci zile”… “A trăit trei ani, patru luni și patru zile”… “A trăit nouă ani, opt luni și două zile”…

S-a întristat crezând că nimerise într-un cimitir pentru copii. Unul dintre locuitorii cetății l-a văzut și a întrebat:

-De ce ești atât de trist, ai pe cineva din familie îngropat aici? Mama, tatăl poate…?

-Cum s-ar putea una ca asta, doar văd că aici sunt îngropați numai copii!

-Nu… doar că, vezi… noi când ne naștem primim fiecare câte un carnețel. La început țin socoteala părinții pentru noi, apoi scriem singuri… de fiecare dată când ne-am bucurat și pentru cât timp… iar când unul dintre noi se duce, familia adună timpul pe care l-a petrecut bucurând-se… și asta este ceea ce vezi tu scris aici.

-Timpul pe care l-ați petrecut bucurându-vă…

-Da, pentru noi doar asta contează!

O frumoasă poveste , demnă de luat în seamă de fiecare dintre noi.

viata-realan

Dacă ar fi fost să ai un astfel de carnețel, tu câți ani, câte luni și câte zile crezi că ai fi adunat în el până acum?

Nu-mi răspunde, fă-o doar pentru tine .

Din partea mea îți doresc tot binele din lumea asta și muuuuuulți ani „garnisiți” cu multă bucurie. Ș-apoi nu-i uita pe cei de prin preajma ta – dăruiește-le și lor bucurie !

Publicitate

Așadar, bucură-te de viață , aici și acum …asta pentru că nu se face repetiție !

Podul împăcării. Poveste cu tâlc.

Doi fraţi care trăiau în gospodării alăturate au avut un conflict.

Totul a început cu o mică neînţelegere şi a luat amploare până când s-a produs dezbinare între cei doi. Totul a culminat cu un schimb de cuvinte dure, urmate de săptămâni de linişte…

Într-o dimineaţă, cineva a bătut la uşa fratelui mai mare. Când a deschis uşa a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie.

“-Caut de lucru pentru …câteva zile, a zis străinul. Poate aveţi nevoie de mici reparaţii aici, în gospodărie, eu v-aş putea ajuta”.

“-Da, a zis fratele mai mare. Am ceva de lucru pentru dumneata. Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu. Mă rog, de fapt este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard de doi metri înălţime, nu vreau să-l mai văd. Eu plec acum la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata”.

Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie.

Aproape de asfinţit, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fermierul a făcut ochii mari şi a rămas cu gura căscată. Nu era deloc un gard de doi metri. În locul lui era un pod care lega cele două gospodării peste râu.

Tocmai în acel moment vecinul lui, fratele cel mic, venea dinspre casa lui şi, copleşit de ceea ce vedea şi-a îmbrăţişat fratele mai mare şi i-a spus:

“-Eşti un om deosebit, să te gândeşti tu să construieşti un pod aşa de frumos după tot ce ţi-am spus şi ţi-am făcut! Iartă-mă, frate!”

Şi s-au împăcat.

Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu să-şi adune uneltele ca să plece întru ale sale.

“-Aşteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata”.

“-Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit…”

“OAMENII CONSTRUIESC PREA MULTE ZIDURI SI PREA PUTINE PODURI”

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet
Una din cele mai frumoase poezii scrise vreodată. Citeste-o cu inima deschisa si iti va ajunge la sufelt, nu are cum sa nu te miste... Repetabila povară - Adrian Paunescu Strofa 1 Cine are părinţi, pe pământ nu în gând /// Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând /// Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi, /// Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi. Strofa 2 Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc /// De atâţia copii şi de-atât nenoroc /// Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu, /// Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu. Strofa 3 Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei, /// Care ştiu dureros ce e suta de lei.  /// De sunt tineri sau nu, după actele lor,  /// Nu contează deloc, ei albiră de dor /// Să le fie copilul c-o treaptă mai domn, /// Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn! Strofa 4 Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla, /// Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva. /// Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni  /// Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni  /// Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,  /// Dacă nu au murit trişti în casele lor...  /// Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,  /// Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini. Strofa 5 Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,  /// Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.  /// Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii  /// Nu copil de părinţi, ci părinte de fii. Strofa 6 Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns /// Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns. /// Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii? /// Pe pământul de cruci, numai om să nu fii, Strofa 7 Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat, /// Într-un biet orăşel, într-o zare de sat, /// Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi /// Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi, /// Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi  /// Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi. Strofa 8 Cine are părinţi, încă nu e pierdut, /// Cine are părinţi are încă trecut. /// Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci, /// Unde-avem şi noi însine ai noştri copii. /// Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi, /// Şi în genere sunt şi niţel pisălogi. /// Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,  /// Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,  /// Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,  /// Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.  /// Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,  /// Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?  /// Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa  /// Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga... Strofa 9 Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus /// Pe conştiinţă povara acestui apus /// Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,  /// Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.  /// Iar când vom începe şi noi a simţi /// Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,  /// Şi abia într-un trist şi departe târziu,  /// Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,  /// Vom pricepe de ce fiii uită curând,  /// Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,  /// Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,  /// Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,  /// Deşi lumea în care părinţi am ajuns  /// De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.  /// Astazi mi-e dor de parinti... /// In cinstea sau in memoria parintilor nostri. Adrian Paunescu O poiezie minunata care ne-a intrat in suflet si in trairi, speram ca v-a placut. Ce ai mai adauga la acest articol? Scrie-ne parerea ta in comentariile de mai jos! Aici invatam impreuna despre viata! Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare articole de la noi, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!