Atunci cand nu înțelegi ceva, ai răbdare

"Oamenii trebuie iubiți și lucrurile folosite. Haosul lumii de astăzi este pentru că iubim lucrurile și folosim oamenii." – Dalai Lama Declaratia universala a drepturilor omului (versiunea simplificata!) 1. Toate fiintele umane se nasc libere si egale. Fiecare are propriile ganduri si idei. Toti trebuie sa fim tratati in mod egal. 2. Nu discrimina. Aceste drepturi apartin tuturor, indiferent de diferentele dintre noi. 3. Dreptul la viata. Toti avem dreptul la viata si sa traim in libertate si siguranta 4. NU sclaviei – trecute sau prezente. Nimeni nu are dreptul sa ne faca sclavi. Si nu putem sa facem pe nimeni sclavul nostru. 5. Nu TORTURII. Nimeni nu are dreptul sa ne raneasca sau sa ne tortureze. 6. Avem drepturi oriunde ne-am duce. Sunt o persoana la fel ca tine! 7. Suntem cu totii egali in fata legii. Legea este aceeasi pentru toata lumea. Trebuie sa ne trateze pe toti in mod drept, egal. 8. Drepturile omuluii sunt protejate de Lege. Cu totii putem sa apelam la lege atunci cand nu suntem tratati corect. 9. Nimeni nu poate fi inchis pe nedrept. Nimeni nu are dreptul sa ne trimita in inchisoare fara un motiv bun si sa ne tina acolo sau sa ne trimita in exil, departe de tara noastra. 10. Avem dreptul la un proces echitabil. Daca suntem judecati intr-un process, acesta trebuie sa fie public. Cei care ne judeca nu trebuie sa lase pe nimeni sa le spuna ce sa faca. 11. Esti intotdeauna nevinovat pana la proba contrarie. Nimeni nu poate fi condamnat ca a facut ceva pana cand nu este dovedit. Cand oamenii spun ca am facut un lucru rau, avem dreptul sa le aratam ca nu este adevarat. 12. Dreptul la intimitate. Nimeni nu ar trebui sa incerce sa ne prejudicieze bunul nume. Nimeni nu are dreptul sa vina in casa noastra, sa ne deschida scrisorile sau sa ne deranjeze pe noi si familia noastra fara un motiv bun. 13. Libertatea de a ne muta. Avem cu totii dreptul de a merge oriunde vrem in propria tara si de a calatori dupa cum ne dorim. 14. Dreptul de a cauta un Loc sigur in care sa traiesti. Daca ne este frica sa nu fim tratati rau in propria tara, avem cu totii dreptul de a cauta azil in alta tara. 15. Dreptul la o nationalitate. Avem cu totii dreptul de a apartine unei tari. 16. Casatoria si familia. Fiecare adult are dreptul de a se casatori si de a avea o familie daca vrea acest lucru. Barbatii si femeile au aceleasi drepturi cand sunt casatoriti si cand sunt divortati. 17. Dreptul de a detine lucruri. Fiecare are dreptul de a detine lucruri sau de a le impartasi. Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa. 18. Libertatea Gandirii. Avem dreptul sa credem in ce vrem sa credem, sa avem o religie sau sa o schimbam daca vrem. 19. Libertatea exprimarii. Avem dreptul de a lua hotarari, de a gandi ce vrem, de a spune ce gandim si de a ne impartasi ideile cu alti oameni. 20. Dreptul la libertatea de intrunire. Avem dreptul de a ne intalni cu prietenii nostri si de a munci impreuna in pace pentru a ne apara drepturile. Nimeni nu ne poate obliga sa aderam la un grup daca nu vrem. 21. Dreptul la democratie. Avem cu totii dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale tarii in care traim. Fiecarui adult trebuie sa i se permita sa isi aleaga proprii lideri. 22. Siguranta sociala. Avem cu toti dreptul la o locuinta, la medicamente, educatie, ingrijirea copiilor, suficienti bani incat sa putem trai si ajutor medical daca suntem bolnavi sau batrani. 23. Drepturile celor care muncesc. Fiecare adult are dreptul sa aiba un job si un salariu corect pentru munca pe care o depune. Fiecare are dreptul de a se alatura unui sindicat. 24. Dreptul de a ne juca. Avem cu totii dreptul de a ne odihni dupa munca si de a ne relaxa. 25. Mancare si adapost pentru toti. Avem cu totii dreptul la o viata buna. Mame si copii, batrani, cei care nu sunt angajati sau cei care sufera de un handicap. Toti oamenii au dreptul la servicii de ingrijire. 26. Dreptul la invatatura. Educatia este un drept. Invatamantul elementar si general ar trebui sa fie gratuit. El trebuie sa promoveze intelegerea, toleranta, prietenia intre toate popoarele si toate grupurile rasiale sau religioase, precum si dezvoltarea activitatii Organizatiei Natiunilor Unite pentru mentinerea pacii. Parintii au dreptul de prioritate in alegerea felului de invatamint pentru copiii lor minori. 27. Copyright. Copyright-ul este o lege speciala care protejeaza scrierile si creatiile artistice ale unei persoane; ceilalti nu pot face copii fara permisiune. Avem cu totii dreptul la propriul stil de viata si sa ne bucuram de lucrurile bune pe care arta, stiinta si invatatura le aduc. 28. O lume dreapta si libera. Trebuie sa existe o oranduiala sociala si internationala astfel incat sa ne putem bucura de drepturi si libertati in propria tara si in intreaga lume. 29. Responsabilitate. Avem o datorie fata de alti oameni si trebuie sa le protejam drepturile si libertatile. 30. Nimeni nu poate sa iti ia drepturile tale umane. Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Publicitate

Uneori nu înţelegem cum şi de ce se întâmplă un lucru sau cum de ni se întâmplă tocmai nouă. Sau nu înţelegem ce avem de înţeles de acolo. Şi e atât de mare tentaţia de a intra cu totul în povestea lui „de ce?” încât începem să ne învârtim în jurul acestei întrebări, nu pentru că am vrea să găsim răspunsuri, ci mai ales pentru că dorim să stăm în dramă şi luptă. Există o anumită plăcere în a sta acolo şi e ca o esenţă a vieţii pe care vrem să o extragem din centrul problemei. Poate că de aia ne tot adâncim în ea, şi tot săpăm, chipurile pentru a ajunge la adevăr.

Numai că, ce să vezi, cu cât sapi mai mult, cu atât te îndepărtezi de adevăr, pentru că începi să vânezi, de fapt, doar răspunsurile care se potrivesc în şablonul poveştii tale, în definiţiile pe care le-ai dat experienţei, în judecăţile pe care deja le-ai emis şi continui s-o faci despre tine şi cei implicaţi. Practic, cauţi şi permiţi să ajungă la tine doar răspunsurile care-ţi validează durerea, lupta, încrâncenarea, dreptatea pe care vrei să o ai, tiparul în care vrei să stai.

De aceea, în astfel de situaţii, deşi ne simţim pierduţi (şi pe bună dreptate, pentru că ne pierdem de cine putem fi dincolo de problemă), persistăm în situaţia respectivă, croşetând gânduri, plimbându-ne între o judecată şi alta, între dorinţa declarativă de a înţelege şi dorinţa inconştienţă de a NU înţelege cu adevărat.

Acesta este unul din modurile în care ne lăsăm distraşi din prezent, din starea naturală a fiinţei de uşurinţă şi graţie. Suntem împotriva curentului şi singurul lucru pe îl avem de acceptat poate fi că, în acel moment, singura soluţie sau cea mai potrivită şi benefică este să avem răbdare.

Da, când nu înţelegi ceva, ai răbdare. Nu scotoci, ci aşteaptă. Nu iscodi, ci priveşte. Nu (te) certa, ci îngăduie să fie ce este. Nu forţa, acceptă.

Publicitate

Viaţa are căile ei prin care ne ajută să înţelegem tot ce avem nevoie. Înţelepciunea nu poate fi grăbită. Fiecare experienţă are anotimpurile ei. Fiecare etapă din viaţă poate fi un pas către un nivel mai înalt de conştiinţă. Orice proiect trece prin nişte anotimpuri. Dacă e în anotimpul îngheţului, degeaba îl forţezi să fie în cel al înfloririi. Degeaba grăbeşti o plantă să crească, rişti s-o omori din prea multă „bună intenţie”.

În plus, fiecare cădere este mereu urmată de un salt. Cădere, salt, cădere, salt… nimic nou, nu-i aşa? Diferenţa o face CUM treci PRIN ele. Cât de conştient eşti de importanţa acestora. Şi cât de deschis spre a creşte şi a câştiga înţelepciune prin tot ce apare în viaţa ta.

Până la urmă asta e frumuseţea vieţii, acesta este jocul. Imaginează-ţi, dacă ai avea toate răspunsurile, dacă totul s-ar întâmpla şi crea cât ai pocni din degete, ar mai fi aşa de atractiv/distractiv jocul? Nu şi-ar pierde rostul? Dar dacă toate lucrurile ar arăta instant, exact aşa cum le gândeşti şi le impregnezi cu emoţie? Cum ar arăta viaţa ta? Unii îi mulţumesc Cerului că nu le dă tot ce gândesc şi mai ales după cum gândesc în fiecare moment. Că Universul pare să aibă un delay în a răspunde. De fapt, întârzierea este la noi, ne ia ceva până să ne fie clar. Şi mai ales, ne ia ceva până obosim şi renunţăm la luptă.

Aşadar, când nu înţelegi, ai răbdare! Când te prinzi că ai un „de ce” în cap, sau mai multe, opreşte-te. Ai o cădere? Crezi că ai un blocaj? Aşa, şi?! N-ai mai avut?

Ce altceva e posibil? Cum altfel poţi privi? Ce-ar fi dacă ai aştepta, pur şi simplu, să se aşeze totul? Ce-ar fi dacă ai fi atent cu adevărat şi te-ai extrage din „problemă”? Cum ar fi dacă nu te-ai mai scufunda în drame, mai mult sau mai puţin ale tale? Şi ce ai crea dacă ai alege să te dai jos de pe gânduri şi să recunoşti ce vrei cu adevărat?

Poţi să alegi lupta. Sau poţi să alegi pacea. Nici una, nici cealaltă nu e greşită. Doar că… să ştii, e mereu alegerea ta.

Un articol de Nicoleta Svârlefus gasit pe facebook

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!


Publicitate


Alte Articole