” Lucrul cel mai important este să nu încetezi să pui întrebări. Curiozitatea are propria rațiune de a exista.” – Albert Einstein
De cand te nasti, astepti sa cresti, pentru ca mai apoi sa iti doresti sa fii din nou copil.
La scoala astepti pauza, sa te relaxezi dupa o ora grea. Apoi sa treaca examenele, sa capeti o diploma ca sa poti munci, sa fii liber sa scapi de teme. Abia dupa ce termini scoala, realizezi cat de frumos era sa fii elev sau student si ti-ai mai dori sa retraiesti sentimentele simtite in anii de scoala.
Astepti sa faci bani pentru a fi fericit, pentru ca atunci cand ii ai, sa nu iti ajunga sa iti cumperi sanatatea.
Astepti sa ai o relatie, te indragostesti, iubesti, ai face orice pentru persoana iubita, pentru ca, dupa un timp, sa ajungi sa urasti sau sa nu te mai intelegi cu acea persoana.
Cand esti intr-o relatie te gandesti ce bine te distrai cand erai singur. Pe cand, atunci cand erai singur te gandeai ce bine iti va fi in cuplu.
Cand ai parinti, nu ai timp de ei. Cand esti copil te enerveaza, cand esti matur parca te incurca. Cand nu ii mai ai, regreti ca nu ai facut mai multe pentru ei. Iti pare rau pentru ca realizezi cate ti-au oferit si nu ai apreciat, cate le puteai oferi, dar nu ti-ai gasit timp.
Astepti sa ai copii, sa se faca mari, sa te bucuri de realizarile lor. Iar cand acestia se maresc, descoperi ca nici nu ti-ai dat seama cum a trecut timpul, si parca iti pare rau ca ai cam uitat sa iti traiesti propria viata.
Cand esti bolnav, astepti sa te insanatosesti, iar cand te vindeci iti uiti promisiunile de a te schimba, pe care le faceai cat timp erai bolnav.
Cand lucrezi te gandesti la vacanta, si muncesti un an pentru asta. Vacanta parca trece ca o clipa, nici nu ai apucat sa te relaxezi sau sa faci ce ti-ai propus si te reintorci parca mai obosit la munca.
Cand esti la munca te gandesti la pensie, si cate vei face atunci pentru ca vei avea timp. Cand te pensionezi, descoperi ca ai timp, dar nu ai ce sa faci cu el.
Cand esti nefericit, te gandesti cat de fericit erai odata. Dar atunci nu realizezi cat de fericit esti in acel moment, bucurandu-te de amintirile frumoase si de tot ceea ce ai.
Cand lucrurile nu merg cum ai vrea, iti spui ca va fi bine cand le vei rezolva. Cand le rezolvi, in loc sa te asezi o clipa sa te bucuri, incepi deja sa te gandesti la ce si cate mai ai de rezolvat.
Tot timpul te gandesti la ce bine era odata, sau la ce bine va fi cand… Oare cand vei invata sa spui: ce bine imi este acum!?!
“Singura funcţie a minţii este de a diviza la nesfârşit. Rolul inimii este de a vedea ceea ce uneşte, lucru de care mintea nu este deloc capabilă. Mintea nu poate să înţeleagă ceea ce se află dincolo de cuvinte; ea poate să înţeleagă numai ceea ce este corect din punct de vedere lingvistic, ceea ce este corect din punct de vedere logic. Ea nu este preocupată de existenţă, de viaţă, de realitate. Mintea este, ea însăşi, o ficţiune. Poţi trăi şi fără minte. Însă nu poţi trăi fără inimă. Şi cu cât existenţa ta este mai profundă, cu atât este şi inima ta mai implicată.” – Osho
