Anotimpurile sufletului omului… In sufletul tau ce anotimp este…

Libertatea vine odată cu înțelepciunea, sunt inseparabile, și nicio societate nu dorește ca oamenii să fie liberi. „Nici o societate nu dorește ca tu să devii înțelept! Este împotriva ‘investiției’ oricărei societăți. Dacă oamenii ar fi înțelepți, nu ar mai putea fi exploatați. Dacă sunt inteligenți, nu mai pot fi subjugați. Nu mai pot fi forțați să participe într-o viață ‘mecanică’, ca să trăiască ca niște roboți. Se vor manifesta. Își vor manifesta individualitatea. Vor fi permanent înconjurați de un spectru al rebeliunii. Vor dori să trăiască în libertate. Societatea comunistă, societatea fascistă, societatea capitalistă, cea hindusă, musulmană, creștină, nicio societate nu va dori ca oamenii să-și folosească propria inteligența. Pentru că în momentul în care încep să-și folosească inteligența, vor deveni periculoși. Periculoși pentru sistem, periculoşi pentru cei aflați la putere, periculoși pentru cei care au, periculoși pentru toate tipurile de oprimări, exploatări sau suprimări, periculoși pentru biserică, periculoși pentru stat, periculoși pentru națiuni. De fapt, un om înțelept este precum un foc, precum un leu, o flacără. Nu își va punea vinde viața. Va prefera mai degrabă să moară decât să fie un sclav. Moartea nu va conta prea mult pentru el, dar nu își va putea vinde viața pentru tot felul de stupidități, tot felul de oameni proști. Nu îi va putea servi. De-a lungul secolelor, conducătorii societăților v-au furnizat idei false. Acestea sunt principiile de funcționare ale școlilor, liceelor și facultăților voastre. Aceste ideii nu vă servesc vouă! Luați aminte! Ele servesc trecutului, ele servesc diferitelor interese. Bineînețeles, ele îți vor umfla ego-ul, tot mai mult și mai mult, îți vor da tot mai multe și mai multe diplome. Numele tău va deveni mare și încă și mai mare – tu vei deveni mai mic și tot mai mic. Apoi vine un moment în care vor rămân numai certificatele acestea, iar omul a dispărut. La început omul poartă certificatele, apoi certificatele îl vor purta pe om. Omul este de mult mort. Nu este posibil să devii inteligent cu ajutorul universităţilor. Înțelepciunea are nevoie de o cu totul altă abordare, de o abordare diametral opusă. Cunoașterea este a minții, înțelepciunea nu este o stare a minții. Cunoașterea crează ‘sticla din jurul gâștii’ – o sticlă frumoasă, foarte frumoas desenată, dar este tot o sticlă. Și înăuntru nu poate trăi o gâscă adevărată. Înăuntru sticlei nu poți decât să ai o gâscă îndesată – asta sunt învățații voștri, umplutură de roșii, de cartofi, dar sunt umplutură, umplutură de porcării – sau poți să ai o gâscă vopsită înăuntru. Va părea frumoasă de afară, dar în realitate ce ai este doar o sticlă. Iar această sticlă devine tot mai grea, pentru că cunoașterea are propriul său mod de a se acumula – se reproduce în sine. Cunoașterea nu crede în reproducere controlată deloc. Dacă știi un lucru, asta te aduce către un alt lucru, pentru că, cu fiecare răspuns la o întrebare, apar alte 10 întrebări. Și tot așa se va întâmpla: la 10 răspunsuri la întrebări, vei avea 100 de alte întrebări pregătite pentru tine. Se vor răspândi tot mai mult, vor deveni tot mai multe și mai multe, și vei fi pierdut între ele. De asta ești ignorant: nu ai ieșit încă din iluzia cunoașterii, iluzia minții. Ieși din mintea ta! Mintea este sticla despre care îți vorbeam. În clipa în care renunți la minte… Şi mintea nu este decât ideea ta, nu este o realitate, este o ficțiune, este doar o fantezie. Este făcută din același aluat ca și visele. Poți, pur și simplu, să ieși din ea. În momentul în care ai ieşit din minte, ai ieşit din sticlă”. (Osho) Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

In inima mea au salasluit mereu toate cele patru anotimpuri, doar ca ordinea a fost intotdeauna aleatoare. Iar timpul lor nu s-a impartit niciodata in mod egal. Am simtit in iernile inimii mele iceberguri intregi de gheata de care s-au spart vise si s-au scufundat in adancuri sperante. Vorbele grele mi s-au infipt in inima asemenea sloiurilor gigantice hranite cu ape inghetate si slefuite de viscol nemilos. Pasii facuti in momente de cumpana sau de indoiala au lasat urme adanci in zapada din inima mea, urme diforme si nefiresti, in care nu as mai putea calca nicicand cautand drumul de intoarcere fara sa ma ratacesc pe vecie. Pulsul s-a inclestat agonizant intr-un copac singuratic ce s-a incapatanat sa infrunte solitar vanturi naprasnice flamande sa inghita orice obstacol materializat din nevoia de a opune rezistenta suferintei.

Uneori a venit nefiresc toamna peste iarna. Melancolia peste nepasare. Visarea peste somnul adanc al noptilor planse. Iertarea si amanarea peste durere. Frunzele s-au reasezat in copacul dezgolit de iarna iar inima a batut incet, dar ritmat. Stoluri de iluzii au venit si au poposit pret de o clipa, dar au plecat mai departe stiind ca nu e rost de adapost vesnic. E toamna … si inima mea si-a amintit ca frunzele cad si nu le va putea opri oricat se va zbuciuma sa le pastreze mai mult. E un vis prea indraznet pentru o inima sleita de o iarna mult prea lunga.

Dar incolteste intr-un colt de inima, chiar cand nu se asteapta un firicel de speranta. Timida la inceput, apoi isi face loc tot mai hotarata revendicand dreptul la fericire, dreptul la invazia completa. Primavara inimii mele s-a insinuat inopinat. Trupul tresare strabatut de suvoaie de sange galgaind in cascade splendide care hranesc gandul insetat de vise proaspete si de dorinte nerostite. O randunica si-a facut cuib in copacul ce da sa infrunzeasca intr-o simfonie de nuante de verde crud, impletite peste seva exploziva a emotiilor trezite la viata. E vant de primavara, inima se imbata cu miresme amagitoare ale unor inceputuri doar intrevazute. Dar nu-i trebuie mai mult pentru a-si regla ticaitul cu fiorul dulce al crampeiului de iubire incoltit sub o promisiune dintr-un zambet.

Publicitate

Si inima mea se abandoneaza cu totul verii. S-au topit toate zapezile lumii, s-au inaltat spre cer curcubee plamadite din clipe nebune de dragoste. S-au rupt zagazurile barajelor ridicate din minciuni si zile irosite fara rost, nimic nu mai poate opri ca lava de un rosu aprins sa nu arda totul in cale. Sa sape drumuri noi, carari nestiute, sa faca scrum trecutul cu iarna cu tot, cu frunze galbejite si sfartecate din toamnele inimii mele. E cald si e vara. E o vara nebuna. Inima vrea sa se arunce in valuri de mare albastra, sa pluteasca alaturi de alte veri din inimi arse de briza, sa exploreze insule pustii aruncate in oceane nesfarsite cu orizonturi scaldate in rasarituri neasteptate. Vrea sa ridice epave demult uitate – sau macar sa se scufunde pana la ele -, sa gaseasca o urma de adevar sau lovitura fatala care le-a ingropat pentru totdeauna sub ape tulburi si amagitoare …

Inima mea nu ma asculta niciodata. Incerc sa-i reamintesc si de celelalte anotimpuri. Ca vor veni iar, ca va fi iar sloi, ca o vor rani alte vanturi, ca soarele va fi iar plapand si neajutorat candva. Nu ma crede. Nu vrea sa stie de nimic, e deja prea departe in larg ca sa mai asculte indemnuri soptite de pe tarmuri invaluite in teama.

E doar o biata inima. A mea. O simpla inima si patru anotimpuri care se succed fara noima. Fara timpi definiti clar. Fara sa le pot controla. Fara sa pot alege.

Poate as putea macar sa ii promit ca vara viitoare va fi mai lunga, iar toamnei inimii mele sa-i strang frunzele, una cate una, sa le pastrez si sa le daruiesc acelora care inca mai cred ca ceea ce ei au uscat mai poate aduce vreodata o primavara intr-o inima … ca a mea … ca a ta…

Publicitate
Alte Articole
De Suflet
„Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara, care ai trait in inima mea…”, scria Regina Maria in testamentul ei. Dupa moarte, i-a lasat inima ei Romaniei, sa fie pastrata la Balcic. Dorinta i-a fost indeplinita cu pietate, dar istoria a nesocotit vointa reginei. O casatorie providentiala Putine fete regale au jucat un rol atat de important si de complex in istoria tarii, precum Regina Maria. Nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii si fiica tarului Alexandru al-II-lea, Maria Alexandra Victoria s-a logodit la numai 16 ani cu Printul Ferdinand de Hohenzollern, mostenitorul tronului Romaniei. Logodna lor a fost celebrata la Postdam, in 1892, printr-o petrecere la care marele absent a fost tatal printesei, ducele Alfred de Saxa Coburg Gotha, care nu privea cu ochi buni casatoria celor doi tineri. In pofida opozitiei sale, casatoria s-a incheiat pe 29 decembrie 1892, iar perechea regala a plecat imediat spre Romania si a traversat Transilvania la adapostul noptii. Abia cand a ajuns la Predeal, romanii au avut prilejul sa o cunoasca pe viitoarea lor regina, despre care se spunea ca era deosebit de frumoasa. Diplomatul Unirii Reginei Maria i se dusese vestea despre frumusetea si delicatetea ei, despre cultura si inteligenta fina. Familia Regala a Romaniei a capatat un aliat redutabil prin casatoria ei cu Ferdinand, in vremurile tulburi ale Primului Razboi Mondial. In timpul Conferintei de Pace de la Paris, din ianuarie 1919, Regina Maria a pledat cauza romanilor si a reusit, prin interventia sa, sa obtina sprijinul statelor puternice pentru faurirea Romaniei Mari, in 1918. Pe 15 octombrie 1922, Regele Ferdinand si Regina Maria au fost incoronati la Alba Iulia ca regi ai Romaniei Mari. Poporul ii iubea, iar regina isi castigase un loc aparte in inima soldatilor. Era numita „Mama ranitilor” sau „Regina soldat”, pentru atitudinea ei brava din timpul razboiului, cand a fost alaturi de asistente si de medici in spitalele de pe front. Refugiul din cuibul linistit Sfetnic al Regelui Ferdinand si figura marcanta a politicii romanesti dupa razboi, Regina Maria este indepartata din viata politica de catre fiul ei, Carol al II-lea. Ea isi petrece tot mai mult timpul departe de Bucuresti, la Bran si la Balcic, in cele doua castele care i-au fost atat de dragi si care au inflorit datorita pasiunii sale pentru arta si cultura. „Balcicul si Branul sunt casele mele de vis, inima mea”, spunea Regina Maria. „Cuibul linistit” din Balcic, cum il botezase regina, a fost infrumusetat de la un an la altul cu specii de plante si arbusti exotici, cu alei de promenada si ateliere in care artistii erau chemati sa creeze. In acest loc, in care sufletul ei a gasit alinare si refugiu, a dorit regina sa ii fie depusa inima dupa moarte. S-a stins din viata la varsta de 62 de ani, dupa o lunga suferinta provocata de un cancer la ficat. Alungata din loc in loc Trupul Reginei Maria odihneste la Manastirea Curtea de Arges, dar inima ei nu si-a gasit linistea! Inchisa intr-o caseta de argint, incuiata la randul ei intr-o caseta de argint aurit cu pietre pretioase, inima reginei a fost depusa cu onoruri militare in capela Stella Maris din Balcic, in 1938. Doi ani mai tarziu, Romania pierdea Cadrilaterul si Balcicul, iar singurul lucru pe care l-a recuperat a fost caseta cu inima reginei. Ulterior, a fost depusa intr-o cripta sapata in stanca, la castelul Bran. Principesa Ileana a construit, langa castel, o capela identica cu Stella Maris, pentru inima mamei sale. Dar abdicarea fortata a Regelui Mihai, in 1948, a alungat familia regala in strainatate. Capela a fost vandalizata, iar caseta a ramas in cripta de la Bran pana in 1958, cand a fost scoasa din sarcofagul de piatra si inchisa in casa de bani a Muzeului Bran. PENTRU ETERNITATE… IN CARTON Caseta cu inima regala a ajuns, in 1971, la Muzeul National de Istorie din Capitala, unde a fost deschisa pentru prima data, dupa 33 de ani. Inima imbalsamata sta astazi intr-o cutie de carton, sub paza, in timp ce casetele de argint sunt afisate in sala Tezaurului. Casa Regala a Romaniei a cerut restituirea inimii in anul 2008, in timp ce oficialitatile din Bran au incercat in cateva randuri sa recupereze relicva pretioasa si sa o aduca la castel. Soarta ei este amanata de la un an la altul, fara nicio solutie. TRADITIA INIMILOR REGALE Nu putine au fost capetele incoronate care au ales locuri dragi pentru inimile lor dupa moarte. Mostenitorul ultimului imparat al Austriei, Otto von Habsburg, a murit in 2011 si si-a exprimat dorinta ca inima sa sa fie depusa la abatia benedictina Pannonhalma, din Ungaria. El a respectat astfel o traditie veche a Casei de Habsburg, inspirata de un obicei regal al Evului Mediu.