Alege fulgul care iti place si afla ce fel de caracter ai

"Sa vii pe lume nu e chiar asa de complicat, dar sa traiesti este un lucru de-acum intelept." – Dimitri Pisarev Poate vă întrebaţi la ce anume mă refer. Cum pot fi oamenii toxici. De când se poate spune despre un om că-i toxic? Cum îl recunoaştem? Cum ne poate schimba viaţa interacţiunea cu un astfel de om? Oamenii toxici sunt mereu (sau în cea mai mare parte a timpului) nervoşi, negativişti, pesimişti, egoişti, invidioşi, posaci, supăraţi pe ei, pe tine, şi pe viaţă în general. Pentru ei nimic nu este posibil, nimic nu este bun, nimic nu străluceşte, nimic nu are valoare. Se plâng tot timpul în legătură cu orice, oricine, oriunde. În viaţa lor nu există speranţă şi dacă vrei să le vorbeşti despre speranţa din viaţa ta, vor încerca să te convingă că speri degeaba. Dacă le vorbeşti despre visele tale, vor încerca să ţi le ucidă, să-ţi aducă argumente pentru care visezi în zadar. Sunt acei oameni care te încarcă cu negativismul lor, îţi dau o stare proastă şi îţi ruinează ziua. Sunt ucigaşi de vise, ale lor şi ale oricărei persoane cu care intră în contact. În viaţă, indiferent de situaţia cu care te confrunţi, ai la dispoziţie 3 opţiuni – să accepţi, să pleci sau să schimbi. Aceşti oameni, o aleg pe a patra, aleg să se plângă şi să nu facă nimic în privinţa a ceea ce îi nemulţumeşte. Mai mult, încearcă să te contamineze şi pe tine. Ţi s-a întâmplat vreodată să vorbeşti cuiva despre vsele tale şi să-ţi spună că nu o să obţii nimic, că şi el a încercat dar nu a reuşit, că nimeni nu reuşeşte cu adevărat? Să-ţi spună că visezi degeaba, nu vei avea nimic din ceea ce speri sau intenţionezi să obţii? Poate că în prima fază vei încerca să îi convingi că lucrurile nu stau aşa cum cred ei, că este important să ai un vis al tău şi să ţi-l urmezi, că este important să crezi în tine şi în faptul că vei reuşi. Tocmai asta te va ajuta să reuşeşti. Va fi în zadar, nu îi vei putea schimba. Pe oameni nu îi poţi schimba. Te poţi schimba doar tu! Oamenii toxici aleg să vadă întotdeauna jumătatea goală a paharului şi ţi-o arată şi ţie până când o vei vedea, la rândul tău. Caută de fiecare dată să se axeze pe lipsuri şi defecte pentru a-şi justifica nefericirea. Sunt mereu nefericiţi, ba de una, ba de alta. Din nefericire, acest gen de oameni sunt peste tot, pot fi prietenii tăi, părinţii tăi, socrii tăi, colegii tăi etc. Este foarte important să îi recunoşti pentru a limita interacţiunea cu ei, altfel te vor intoxica şi pe tine cu negativismul şi posăcia lor. Poate că deja ai renunţat la unele vise sau le-ai amânat, poate că deja aceşti oameni te influenţează în mod constant, fără să realizezi. Poate că nu ştiai cum de uneori, nu ai încredere că vei reuşi, alteori renunţi să visezi, sau să mai crezi că ai putea să-ţi îndeplineşti visul. E timpul să faci curăţenie în viaţa ta, să-ţi dezinfectezi mediul relaţional şi să-i păstrezi lângă tine doar pe acei oameni care îţi împărtăşesc felul în care ai ales să vezi viaţa, să crezi, să speri. În felul acesta nu îţi vei mai consuma energia încercând să te lupţi cu negativismul oamenilor toxici ci vei investi în tine şi visul tău, fără ca nimeni să-ţi pună beţe în vise. "Oamenii se impart in doua categorii: cei care cauta sensul vietii fara sa-l gaseasca si cei care l-au gasit fara sa-l caute. " – Emil Cioran Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Publicitate

Bazandu-se pe teoria formelor si a culorilor, acest test iti spune care sunt trasaturile tale ascunse. Nu trebuie decat sa te uiti la cei sase fulgi, sa analizezi atent formele si culorile si sa-ti alegi preferatul.

Apoi vezi ce spune despre tine aceasta alegere.

Ai ales fulgul nr. 1

Probabil ca te-a atras culoarea albastra, culoarea celor care gandesc mult si profund. Esti o persoana plina de imaginatie si creativitate. Chiar daca nu lucrezi intr-un domeniu in care sa-ti folosesti creativitatea, cu siguranta ai o anumita usurinta in rezolvarea problemelor de orice fel si reusesti sa gasesti solutii la care altii nu s-ar gandi niciodata. De asemenea esti o persoana perfectionista si ai tendinta sa te framanti cam mult atunci cand ceva nu iese asa cum ai vrea.

Ai ales fulgul nr. 2.

Combinatia de culori sugereaza ca esti genul de persoana care se adapteaza rapid si care isi foloseste logica si ratiunea in orice situatie. Tu nu te lasi dusa de val, nu iei decizii dintr-un impuls de moment, ci gandesti totul indelung inainte de a face un pas important. Ai tendinta sa fii un pic singuratica, tocmai pentru ca analizezi atat de mult orice si pe oricine si gasesti la toti defecte care te resping.

Ai ales fulgul nr. 3

Publicitate

Aceasta alegere denota ca esti o persoana introvertita sau chiar timida, care evita compania celorlalti si se simte cel mai bune in singuratate. Nu vorbesti foarte mult despre tine si gandurile tale si numai cei foarte apropiati stiu cine esti cu adevarat. Pari serioasa si rece, dar in sufletul tau se ascunde un copil care iubeste viata. Cei care au ocazia sa-l cunoasca sunt foaret norocosi. Esti un om foarte bun, dar ar trebui sa o arati mai des.

Ai ales fulgul nr. 4

Ai ales o combinatie de culori inedita, care denota o personalitate aparte, usor excentrica, ar zi unii. Nu iti plac regulile, nu iti pasa de parerea lumii si nu asculti sfaturile nimanui. Nu suporti barfele si esti genul care le-o reteaza scurt celor care vorbesc pe la spate. Sunt multi oameni care nu te plac, tocmai pentru ca esti atat de directa si sincera. Dar cei apropiati apreciaza foarte mult franchetea ta. De obicei esti cea la care oamenii merg ca sa ceara sfaturi.

Ai ales fulgul nr. 5

Culoarea aleasa sugereaza in principal teama. Traiesti cu teama ca vei gresi, ca vei esua in ceea ce ti-ai propus si ca ceilalti te vor judeca. Esti o perfectionista si toata lumea o stie. Verifici un lucru de mai multe ori, iti alegi cu grija cuvintele atunci cand vorbesti si rareori iti dai voie sa fii tu insati. Ai o personalitate foarte placuta, dar din pacate sunt putini cei care o cunoscu cu adevarat.

Ai ales fulgul nr. 6

Aceasta alegere spune despre tine ca esti o persoana ”cuminte”, calma, care nu vrea sa iasa in evidenta. Ai un mare respect pentru legi si reguli, cel mai probabil ai fost un elev silitor si un copil ascultator. Ca adult, ai toate sansele sa reusesti in viata pentru ca esti disciplinata, manierata si foarte educata. Nu iti place sa risti si asta s-ar putea sa iti faca rau pe termen lung. Trebuie sa inveti ca cine nu risca nu castiga. Uneori e bine sa lasi deoparte munca si sa te distrezi mai mult.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
Sfaturi
Teste de Personalitate
14 reguli vestimentare care trebuie învățate o dată și pentru totdeauna “Când ești îmbrăcat bine, cei din jur te observă pe tine; când ești îmbrăcat rău – îți observă hainele” – spunea celebra Coco Chanel. Și e greu să nu cazi de acord cu ea, căci vestimentația este o componentă esențială a ținutei noastre. O greșeală în această privință poate avea consecințe nedorite, mai ales dacă e vorba de o întâlnire romantică sau de negocieri și afaceri. Redacția noastră vă reamintește regulile de bază care vă vor permite să arătați mereu impecabil. 1. Nasturele mijlociu al sacoului se încheie mereu, cel de sus – la dorință, cel de jos – niciodată 2. La o cămașă sau bluză se pot descheia cel mult primii doi nasturi 3. Combinați cerceii cu brățara, iar colierul cu inelul. 3 sau 4 piese de bijuterie purtate concomitent este un evident exces de zel 4. Vârful cravatei trebuie să ajungă până la nivelul centurii sau chiar puțin să o acopere 5. Sau mini, sau decolteu. Îmbinarea celor două în aceeași ținută exprimă vulgaritate 6. Dacă îmbrăcați cămașă fără sacou, nu aveți nevoie de cravată 7. Gulerul bluzei de birou trebuie să fie adânc de cel mult 10 cm de la nivelul umerilor 8. Dacă purtați cămașa în pantaloni, trebuie neapărat să aveți și centură 9. Între blugi și o bluză scurtă niciodată nu trebuie să se vadă pielea, asta ar fi o ținută lipsită de gust 10. Culoarea centurii trebuie să se potrivească cu cea a pantofilor 11. Orice etichete vizibile trebuie înlăturate 12. Nu faceți exces de zel în ce privește imprimeurile. Puteți asorta două imprimeuri de aceeași culoare, dar imagini diferite, sau viceversa: aceeași imagine de culori diferite 13. Ciorapii trebuie să fie suficient de lungi pentru a nu se vedea pielea picioarelor atunci când sunteți așezat 14. Bluza de birou trebuie neapărat să acopere umerii Recomandați-le și prietenilor dvs. aceste sfaturi! Ele sunt foarte utile dacă aveți în curând o întâlnire importantă, un interviu sau o seară romantică alături de persoana dragă. Vă dorim să arătați mereu ireproșabil! Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!