Ai nevoie de cineva – Cineva langa care sa te trezesti. Cineva cu care sa imparti vremea, apoi cafeaua.

Publicitate

Bucurati-va de acest text superb, o frumoasa declaratie de dragoste venind din partea unui barbat!

Articolul a fost scris de Andy Charrington si a aparut in publicatia Elephant Journal.

Cineva

by Andy Charrington, via Elephant Journal

Cineva langa care sa te trezesti. Cineva cu care sa imparti vremea, apoi cafeaua.

Cineva cu care sa visezi – sa planuiesti, sa proiectezi si apoi cu care sa sarbatoresti.

Cineva cu care sa castigi si cineva cu care sa pierzi.

Cineva de care sa iti pese si pe care sa il protejezi – si cineva pe care sa il lasi sa plece si sa il privesti zburand.

Cineva la care sa te holbezi uimit si sa te gandesti “Aceasta inima o iubeste pe a mea.”

Cineva cu care sa porti conversatii sub cerul instelat in noptile geroase. Cineva cu care sa chicotesti dindaratul fularelor, al manusilor si al caciulilor infundate pe cap. Cineva cu care sa te saruti sub vasc.

Cineva pe care sa il tii. Cineva care sa te tina. Sa fii pretuit de o comoara.

Cineva cu care sa privesti pasarile. Sa surprinzi licariri de albastru si verde si purpuriu si maro – si sa simti entuziasmul micilor minuni care se avanta spre cer. Sa vezi viata asa cum este, nu asa cum pare.

Cineva langa care sa stai si sa privesti copiii, poate chiar ai tai, si sa te bucuri de inocenta lor si sa te simti binecuvantata de cat de norocosi sunteti.

Cineva cu care sa uiti.

Cineva cu care sa gatesti. Cu care sa maturi podeaua. Cineva cu care sa faci magie din cotidian si sa zambesti fiindca este impreuna.

Publicitate

Cineva cu care sa plangi. Cu care sa impartasesti chiar si raurile de durere care nu se vad. Cineva pe care sa il tii strans, pe care sa il imbratisezi, pe care sa il ajuti, pe care sa il vindeci.

Cineva pe care sa il tii de mana. Cineva in ochii caruia sa privesti, iar degetele sa vi se impleteasca pe sub mesele de cafea si inimile sa vi se citeasca in ochi.

Cineva alaturi de care sa stai intins, fara nimic altceva intre voi. Sa fie totul sfant si sa existi intr-un vis. Sufletele sa vi se dezbrace si sa ofere tot ce nu se vede.

Cineva in care sa ai incredere. Caruia sa ii spui cele mai intunecate secrete si sa ii dezvalui frici acaparatoare. Cineva care sa stie tot din tine si sa vrea sa vada mai mult. Cineva ai carui ochi reflecta ce este in ai tai.

Cineva cu care sa te plimbi. Cineva cu care sa calatoresti. Cineva alaturi de care sa gasesti rezervoare de magie in tristetea gri a orasului.

Cineva alaturi de care sa conduci kilometri si kilometri doar pentru acel “kilometru” care este al vostru.

Cineva cu care sa zambesti. Un zambet profund, pe care il cunosti, si care spune “te vad” si “raman”.

Cineva care sa iti lipseasca, chiar si pentru un minunt – pana cand se intoarce si te simti ca si cum ai fi din nou acasa.

Cineva la care sa te holbezi pentru clipe in sir.

Cineva pe care sa il iubesti.

Cineva.

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet

Să-ți ții sufletul curat, așa cum îți este cămașa de duminica

Publicitate

“Să pari slab atunci când ești puternic și puternic atunci când ești slab.” – Sun Tzu

Doi oameni munceau în aceeaşi pădure tăind lemne.Copacii erau mari, puternici şi vânjoşi. Cei doi tăietori de lemne îşi foloseau securile cu aceeaşi măiestrie, dar cu metode diferite:

Primul lovea trunchiul cu o constanţă de neînchipuit, lovitură după lovitură, fără să se oprească decât câteva clipe, pentru a-şi mai trage răsuflarea.

Cel de-al doilea făcea o mică pauză la fiecare oră.

La apus, primul tăietor de lemne era la jumătatea trunchiului. Era lac de sudoare şi n-ar mai fi rezistat nici cinci minute în plus.

Al doilea, să vezi şi să nu crezi, terminase!

Începuseră în acelaşi timp şi cei doi copaci erau la fel!

Primului tăietor de lemne nu-i venea să-şi creadă ochilor!

– Nu mai înţeleg nimic! Cum ai reuşit să termini când te opreai la fiecare oră?

Celălalt zâmbi:

– Tu ai văzut că mă opream după fiecare oră, dar n-ai văzut că profitam de pauză şi pentru a-mi ascuţi securea.

Sufletul tău, omule, e asemenea securii. Nu-l lăsa să se ruginească. Ascute-l câte puţin în fiecare zi :

Oprește-te din când în când din împrăștierea cotidiană și cugetă la Dumnezeu!

Gândește-te mereu la îngerul tău păzitor și la sfântul tău protector! Gândește-te o clipă și la toți cei dragi ai tăi și înalță o rugăciune pentru ei, dar și pentru toată lumea! Îmbrăţişează în fiecare zi persoanele dragi ţie şi spune-le: “Te iubesc!”.

Fii drăguţ cu toţi, inclusiv cu cei din casa ta! Zâmbeşte! Roagă-te! Ajută pe cineva care are nevoie de tine! Uită-te la cer şi privește spre înalt!

O frumoasă poveste , care circulă pe internet, și care merită citită și răscitită de către fiecare dintre noi. “Să-ți ții sufletul curat, așa cum îți este cămașa de duminica” spune o vorbă minunată din străbuni. Câți dintre noi o facem oare cu temeinicie , cu seriozitate și constanță ?

Publicitate

Suntem atenți la tot ce se întâmplă în jurul nostru, la ceea ce facem pe la „slujbă”, la ce nouți mai avem pe la hipermarketuri, la ce a mai făcut vecina,etc., dar oare cum rămâne cu grija/atenția pentru sufletul nostru ?!

Ar fi minunat dacă ,nu mereu , atunci măcar din când în când , să-l mai șlefuim , totul pentru a avea un suflet cât mai curat.

Poetul si tâlharul. Poveste cu tâlc

Undeva, într-o cetate, trăia un poet, care îşi folosea talentul (darul de a scrie versuri), primit de la Dumnezeu, numai în rău, căci scria poezii de prost gust, în care Dumnezeu şi sfinţii erau defăimaţi. De aceea, în vremea lui, puţin îi citeau nesuferitele lui versuri.

Nu departe de poet, într-o pădure, trăia un tâlhar, de care se temea multă lume şi care săvârşise multe fapte rele. Totuşi, pe lângă faptele lui cele rele, a construit şi el, pe drumul care trecea pe lângă pădure, o fântână.

După un timp, când s-a terminat firul vieţii, au murit amândoi şi au fost duşi în iad pentru faptele lor cele rele.

Tâlharul, pentru faptele lui cele rele, avea sub el o flacăra foarte mare, ce-l acoperea aproape tot; poetul avea numai un foc mic care-l ardea.

Cu timpul flacăra de sub tâlhar se micşora pentru faptul că oamenii care treceau pe acel drum, unde se găsea fântâna construită de tâlhar, se bucurau când beau apă şi îl pomeneau pe acela care a construit-o, căci fântâna avea o apă tare bună şi îşi potoleau setea cu ea. Însă flacăra de sub poet se tot mărea, fiindcă oamenii care îi citeau poeziile deveneau necredincioşi şi din cauza lui negau existenţa lui Dumnezeu, pierzându-şi credinta.

În timp ce tâlharul mai avea doar un foc micuţ sub el, flacăra de sub poet se mărea mereu…semn ca tot ceea ce facem pe pamant nu ramane nepedepsit.  Poate parea de necrezut dar oare ce ne costa sa fim buni? Sau macar sa incercam sa fim…

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
Pilde