Dezvoltare Personala

Ai grija cum ii consideri pe oamenii din viata ta! Vei întâlni 3 tipuri de oameni: cei care te vor ajuta, cei care te vor trage în jos şi cei cărora nu le va păsa!

Publicitate

Vreau să împărtăşesc cu voi un lucru pe care îl ştiu de o grămadă de vreme, dar pe care l-am înţeles abia recent.

Am înţeles că nu toţi oamenii intră în viaţa ta pentru a te ajuta, pentru a te învăţa ceva sau pentru că au nevoie de ajutorul tău. Mulţi oameni apar pentru a te testa. Aceştia nu au un scop precis, ci apar doar ca decor, dar de care te împiedici pentru că le dai importanţă mai mult decât ar trebui. Nu te complica, sunt oameni cărora nu le pasă de alţii. Dacă ai ajuns la ei pentru un sfat sau să îţi descarci inima, atunci Dumnezeu cu mila…

Există oameni care te vor ajuta într-un fel sau altul. Nu vorbesc de ajutorul fizic sau despre bani atunci când ai nevoie, ci de dezvoltarea ta personală. Adevăratul ajutor va veni de la cei care sunt suficient de deschişi cât să îţi spună direct unde greşeşti, cărora le pasă de tine şi care îţi deschid ochii către nişte lucruri evidente pentru toţi, mai puţin pentru tine. Pe aceşti oameni te vei supăra la început pentru sinceritate, dar la final vei ajunge să le mulţumeşti! Totuşi, ai grijă la răutăţi.

Există şi oameni care consideră că le ştiu pe toate, care sunt dispuşi să îţi bage pe gât propriile lor opinii doar ca să îţi dovedească cât sunt de înţelepţi. Ei apelează la exemplul propriu într-un mod excesiv, spunându-ţi cât de bine le este şi cât bine fac pentru alţii. Fugi! Nu asculta prostiile astea, ai încredere în propria gândire şi acceptă criticile când le simţi şi le conştientizezi. O persoană cu o părere extrem de bună despre ea însăşi nu este o influenţă pe care să o vrei în viaţa ta pentru că tot ce vei învăţa este să judeci.

Acceptă-te aşa cum eşti, gândeşte pentru tine şi lasă-i pe cei care au cu adevărat ceva de spus să vorbească.

Publicitate

Când vine vorba de oamenii care te trag în jos, lucrurile stau destul de simplu. Imaginează-ţi că stai pe un munte şi la baza acestuia este cineva care nu poate urca singur. Cum este mai uşor să ajungeţi la acelaşi nivel? Să îl tragi tu lângă tine cu toată forţa, să îl ajuţi să urce…sau să cobori la nivelul lui şi să rămâneţi amândoi acolo? Gravitaţia te va ajuta să ajungi jos, precum va face şi cel de la baza muntelui. Vei fi „ajutat” să cazi de cei care nu pot să ajungă la nivelul tău, pentru că sunt atât de doritori să te depăşească.

Aceşti oameni de cele mai multe ori văd viaţa ca pe o cursă şi nu se sfiesc să te accidenteze pentru a te depăşi dacă nu pot ţine pasul cu ritmul tău. Cred că nu are rost să îţi spun că valorezi mult şi că trebuie să nu te laşi târât pe o pantă. Vei întâlni asemenea oameni cu siguranţă, dar învaţă de la ei să te fereşti, nu îi lua în seamă când încearcă să îţi spulbere planurile!

Trăim în comunitate, înconjuraţi de oameni. Oricât de mult am încerca să ne descurcăm singuri, la un moment dat va trebui să intrăm în contact cu ei. Ascultă-i pe cei care au ceva bun de împărtăşit cu tine şi pe cei care nu îţi aduc nimic bun lasă-i să vorbească degeaba.

De asemenea, vei fi şi tu pus în postura de a ajuta. Dacă ai decis să o faci, fă-o cu toată inima, dă un sfat doar dacă poţi să schimbi ceva în bine prin el. Cel mai important, nu aştepta răsplată şi nu ajuta pentru a cere mai târziu ceva de la persoana respectivă. Dacă ajuţi cu toată inima, cel mai probabil nu vei primi nimic, dar abia atunci vei fi ajutat cu adevărat. Nu aştepta apreciere şi nu fi dezamăgit dacă persoana pe care ai ajutat-o cândva a uitat de existenţa ta. Mergi mai departe şi intră în vieţile oamenilor ca să le faci un bine, nu pentru a primi ceva, nici măcar recunoştinţă.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate