Ai avut momente in care ai simtit ca parca te doare sufletul? Iata care este relatia dintre corp si suflet

Ai avut momente in care ai simtit ca parca te doare sufletul? Iata care este relatia dintre corp si suflet

Publicat de Larisa Moldovan pe 26 August 2018 in Spiritualitate

Fiind o punte intre lumea sensibila si cea inteligibila, omul mentine legaturi ontologice, atat cu lumea materiala, cat si cu lumea spirituala.

Desi exista o interdependenta stiuta intre trup si suflet, partea spirituala este superioara celei materiale, deoarece reprezinta chipul lui Dumnezeu in om, pe care Acesta i l-a dat la creatie. Superioritatea sufletului in comparatie cu trupul rezida tocmai in nemurirea celui dintai, fata de efemeritatea celui din urma, care se “intoarce in pamant, cum a fost.”

Incercand sa explice modul unirii dintre trup si suflet, Sfantul Grigorie de Nyssa sustinea ca sufletul nu este prezent doar intr-o parte a trupului, ci in tot trupul, “intr-un mod negrait, unindu-se deopotriva cu fiecare parte a trupului”.

Asupra modului de coexistenta dintre trup si suflet s-au emis numeroase opinii. O expunere riguros stiintifica, dar si profunda in acelasi timp, referitoare la chipul prezentei sufletului in trup a elaborat-o Parintele Dumitru Staniloae, care afirma: “Inserarea spiritului in natura materiala este atat de intima, ca factorul spiritual uman nu poate fi conceput niciodata ca spirit pur, ci trebuie inteles de la inceput ca suflet sau ca spirit intrupat, ca spirit cu ramificarile lui in trup, sau ca trup cu radacini in suflet.”

Iata cu cata sublimitate si spirit de speculatie biologica exprima aceasta realitate teologica marele teolog roman, aratand deopotriva vocatia trupului de a se spiritualiza si, in acelasi timp, tendinta laturii spirituale din om de a deveni materiala prin inactivitate duhovniceasca. Numai in aceasta modalitate cele doua elemente ale naturii umane pot exista indisolubil.

Sfintii Parinti si marii teologi ne arata ca exista o predispozitie atat a sufletului de a deveni material, prin limitarea lui permanenta la tot ceea ce se ancadreaza in sfera palpabilului. In aceeasi masura, trupul se poate transsubstantia, adica poate deveni duhovnicesc. Desi ambele ipoteze pot deveni reale, intreaga invatatura de credinta ortodoxa arata ca numai prin eliberarea de patimi si prin anduhovnicirea trupului se poate dobandi viata vesnica si Imparatia lui Dumnezeu.

Desi alcatuit din pamant, trupul omenesc are o materialitate speciala ce poate fi spiritualizata; el nu se rezuma la o continua stare de materie, ci poarta in sine scanteia vietii.

“Trupul este in intregime un aparat de o sensibilitate nesfarsit de complexa. In el este perceputa in mod nesfarsit de variat toata vibratia lumii, cu formele ei intr-o continua miscare, precum tot prin el se exprima relatia la fel de complexa a persoanei umane cu lumea. Este aparatul unei sensibilitati si expresivitati inepuizabile. Dar sensibilitatea este constienta, iar dezvoltarea acestei expresivitati depinde in mare masura de vointa.

Prin trup, omul se intercaleaza cu factori care intrerup legatura preceselor naturii, stabilind legaturi voite spiritual naturale. Prin senzatii, omul se ridica la sensurile superioare senzatiilor din natura si stabilieste in natura legaturi conforme cu sensurile urmarite. In timp se intalnesc spiritul si lumea, spiritul care modeleaza la nesfarsit trupul, pentru sesizarea lumii, precum si reactia fata de ea. Mai mult prin trup spiritul exprima legatura infinit de complexa a lui, pe de o parte cu ordinea spirituala superioara, pe de alta cu ordinea lumii, legandu-le impreuna. El ridica prin trup lumea in orizontul superior si imprima acel orizont lumii.”

Din aceasta descriere a particularitatilor trupului, care nicidecum nu se limiteaza la materie, anticipam si deducem predispozitia sa genetica de a se regenera, de a se mentine in viata si de a raspunde tratamentului medical. Trupul este o materie inzestrata cu vocatia vietii. In acest sens este semnificativa afirmatia facuta de Mantuitorul si redata de Sfantul Evanghelist Matei, in contextul casatoriei de levirat, unde se lasa a se intelege ca modul de existenta vesnica a trupului este starea de spiritualizare fara apartenenta la un gen barbatesc sau femeiesc.

Chiar daca reprezinta o materie deosebita, trupul are aceste valente deosebite tocmai datorita faptului ca este unit cu trupul in persoana umana. Unirea dintre trup si suflet nu este o anulare a trupului de catre suflet datorita superioritatii acestuia din urma.

Referitor la aceasta problema, Sfantul Grigorie de Nyssa afirma: “Unirea dintre suflet si natura trupeasca este o legatura infailibila si dincolo de orice cugetare: ea nu se face in trup (cum ar putea fi netrupescul in puterea trupului?) Ea nu se realizeaza nici in afara (cum ar putea netrupescul sa contina in sine ceva?). Ci sufletul, intr-un chip mai presus de orice imaginatie si de orice cugetare, apropiindu-se de natura noastra in asa fel incat sa se poata uni cu ea si in trupul ei, fara sa locuiasca in ea si fara sa o inchida in ea.”

Dupa cum reiese din acest fragment, Sfantul Grigorie atrage atentia ca modul unirii dupa trup si suflet este susceptibil de valente paradoxale. Desi este prezent in organele trupului, dupa cum spune Sfantul Parinte, sufletul nu se uneste cu trupul nici in afara trupului si nici in el, cu toate ca prezenta sa activa se observa atat in interiorul cat si in afara lui. Profunzimea gandirii gregoriene, exprimata initial sub forma paradoxului ca mod de exprimare a ideilor, se deosebeste prin interpretarea sensului afirmatiilor sale.

Din consideratia potrivit careia trupul ar fi sfera sufletului trebuie sa se inteleaga faptul ca natura fizica umana, in consecinta cu latura lui spirituala, transcende materialul si se ridica intr-un anume fel, in ordinea spirituala. La polul opus, sufletul isi face simtita prezenta in lume si isi desfasoara activitatea cu ajutorul trupului. In aces mod aparent paradoxal si ilogic a inteles marele teolog capadocian modul in care a trebuit sa redea pe cat posibil cu putinta perceptibil misterul interconditionarii dintre trup si suflet in taina unirii acestora in persoana umana.

Iulian Predescu, crestinortodox.ro

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!