Se intampla uneori ca, desi tu ai decis sa te indepartezi de anumiti oameni, ei sa nu accepte acest lucru si sa continue sa te caute. Bineinteles ca ii ignori, …sau cel putin asa ar fi de preferat, pentru ca efectiv nu ai avea altceva de facut, esti constient ca, daca ai raspunde cautarilor lor, s-ar isca din nou polemici si sufletul ti-a ajuns pana in punctul de saturatie in ceea ce le priveste.
Acesti oameni ar trebui sa inteleaga ca punctul nu este echivalent cu virgula, si ca, daca in trecut ai facut din punct virgula, acum nu se va mai intampla la fel.
Ar trebui sa inteleaga ca nu pot tine langa ei pe nimeni cu forta, folosindu-se de tot felul de victimizari, minciuni sau prin intermediul altora. Greselile se platesc in viata asta, iar cei mai intelepti si dornici de a face din ei cea mai frumoasa versiune a lor, invata din ce au gresit. Dar nu declarativ.
Oamenii de care te-ai indepartat ar trebui sa inteleaga ca odata pierduta increderea, s-a pierdut totul, si ca aceasta nu este asemenea unui puzzle pe care sa-l tot strici si sa-l lipesti la loc.
Ar trebui sa inteleaga ca in viata nu exista numai castiguri, exista si pierderi.
Ar trebui sa inteleaga ca oamenii vin si pleaca si ca pe aceia care vor sa plece, nu trebuie sa ii roage incontinu sa ramana, ci sa le dea aripi pentru a merge pe drumul lor. Iar ei sa faca la fel.
Ar trebui sa inteleaga ca nu au nici cel mai mic drept sa vrea sa mai intre in sufletul celor pe care i-au ranit, odata ce au lasat in urma lor furtuni, indoieli si dezamagiri.
Ar trebui sa se retraga frumos si sa se arate capabili sa infrunte o despartire asa cum se cuvine: civilizat.
Ar trebui sa se concentreze pe ceea ce au ales in viata, pentru ca ce alegi, de aceea vei avea parte.
Si ar trebui sa inceteze sa mai umbreasca linistea sufleteasca a celor despre care spun ca-i iubesc. Cand iubesti, nu faci rau. Respecti, intelegi si dai dreptul la fericire, chiar daca asta inseamna nefericirea ta.
Soarele rasare pe strada fiecaruia. Garantat!
Cu timpul inveti pana la urma sa-ti vezi de drumul tau si sa-i lasi pe altii in urma fara prea mari regrete. Inveti sa te alegi pe tine si sa te respecti indeajuns incat sa nu mai bati la aceeasi usa inchisa la care te incapatanai sa tot bati in speranta ca o sa primesti ceea ce astepti. De fapt, inveti sa nu mai astepti nimic de la nimeni. Oamenii reusesc sa te surprinda placut atunci cand tu nu ai nici o asteptare de la ei. In caz contrar dezamagirea e direct proportionala cu asteptarea.
Inveti sa iei ca atare fiecare persoana din viata ta si sa te indepartezi treptat atunci cand nu te mai regasesti intr-un loc, intr-un om. Inveti sa inlocuiesti mahnirea cu optimismul, gandind ca tot raul e spre bine si ca tristetea pe care o simti astazi e doar preludiul unui maine mai bun. Dar nu e usor sa inveti toate astea. Si nici nu inveti de pe o zi pe alta. Intai suferi ca un nebun dupa fiecare om cu care nu te mai identifici. Dupa un timp ei devin trecut, iar tu inveti treptat sa-i lasi acolo.
Poate ca pe unii oameni m-am incapatanat eu sa-i vad mai buni decat au fost sau cine stie, poate ca eu am purtat vina pentru care ei nu au fost versiunea lor mai buna. Poate ca pe unii nu i-am iubit suficient si i-am determinat sa plece, apoi am suferit dupa ei. Poate ca unii nu s-au regasit in mine, iar prietenia a fost o batalie pierduta din start pe care am tarat-o dupa noi incercand totusi sa o salvam. Nu mai este insa timp sa privesc inapoi. Nu mai are sens. Am invatat ca e inutil sa fortezi lucrurile, agatandu-te cu disperare de oameni ca sa nu te simti singur.
Spuneam candva ca eu nu cred in a doua sansa. Tot nu cred, dar uneori constati cu stupoare ca unii oameni nu o merita nici macar pe prima!
Voiam ca aceste ganduri sa aiba totusi o nota optimista la final, dar vad ca nu prea imi iese. Sunt din nou dezamagita de oameni si necajita pe mine insami ca totusi imi pasa si ca inca mai pot fi dezamagita chiar atunci cand imi spun ca nimic nu ma mai poate surprinde… Dar iata, oamenii nu inceteaza niciodata sa te surprinda in cele mai nebanuite si neasteptate moduri in ambele sensuri – si bun si rau – dar mai ales in cel rau.
