„Pierderea sinelui” este o stare psihologică în care o persoană întâmpină dificultăți în a-și defini identitatea, valorile, interesele, dorințele și nevoile. Pierderea identității are loc din cauza stresului, traumei, schimbărilor majore în viață, dar și din cauza angajării în scopuri false și convingeri și valori primitive. De obicei, valorile sunt egoiste și infantile.
Pierderea sinelui este o suferință profundă a sufletului, care nu este recunoscută de mulți. De obicei, această stare este descrisă ca fiind oboseală, apatie, depresie, anxietate etc., concepte banale pentru lumea modernă. Deși, în realitate, tulburarea auto-identității este o problemă existențială profundă, adică o problemă a cărei rădăcini sunt în semnificațiile existenței noastre.
Desigur, „pierderea sinelui” este un concept foarte condițional și figurativ. În realitate, „a te pierde pe tine însuți” este imposibil. Poți doar să nu te găsești pe tine însuți, adică să nu formezi un cadru stabil al personalității, o structură psihică de încredere. Și totuși, exclusiv pentru simplitate și romantism, vom folosi obișnuitul „pierderea sinelui”.
Iată, 7 semne ale „pierderii sinelui”:
1. Lipsa obiectivelor, ambițiilor, sarcinilor globale și intereselor. Un sentiment general de goliciune și lipsă de sens a vieții. Persoana poate simți că viața sa nu are însemnătate și întâmpină dificultăți în a găsi sens și scop în propria existență.
2. Lipsa sentimentului de satisfacție: Un sentiment constant de nemulțumire față de propria viață, muncă, relații, în ciuda faptului că, din exterior, totul pare a fi în ordine, poate semnala o pierdere psihologică de sine.
3. Indiferența față de lumea exterioară: Dacă o persoană începe să simtă că nimic nu îi afectează starea sa de spirit sau emoțiile, acesta poate fi un semn al pierderii psihologice a sinelui. Pierderea interesului pentru ceea ce anterior îi aducea bucurie. Persoana poate simți că chiar și cele mai iubite activități au devenit sterile și neimportante.
4. Dependența de aprobare, acceptare, recunoaștere din partea celor din jur. Fără acceptare și manifestări de dragoste din partea oamenilor, persoana se simte nefericită, abandonată și singură.
5. Pierderea sentimentului de apartenență: persoana nu simte apartenența (conexiunea) la propria familie, prieteni, societate, țară.
6. Dorința constantă de a pleca, de a fugi sau de a se ascunde: Persoana visează să scape de tot, să-și schimbe viața sau chiar identitatea, doar pentru a nu fi acolo unde este acum.
7. Neîncrederea în sine, neîncrederea în propriile forțe și posibilități, în abilitatea de a depăși dificultățile; neîncrederea de a găsi propriul drum adevărat, care duce la portul bucuriei și satisfacției.
De ce credeți că o persoană nu se va găsi niciodată? – v-ați putea întreba. Desigur, nu cred asta. Diferite persoane au vieți diferite, destine diferite și posibilități diferite. Mulți se găsesc pe sine, dar, din păcate, nu toți. Există mulți oameni care vor trăi toată viața într-o stare de goliciune interioară și de pierdere. Acesta nu este o tragedie, nici o comedie, așa este structurată lumea umană.
