Se spune că la sfârşitul vieţii nu vom regreta un examen picat, un job pe care nu l-am primit, o maşină pe care nu ne-am permis să ne-o cumpărăm sau orice alte lucruri care ne apasă acum.
Dar oare ce vom regreta?
La această întrebare a căutat răspunsul Bronnie Ware, o asistentă medicală din Australia, care şi-a petrecut aproape toată viaţa îngrijind pacienţi bolnavi, aflaţi în ultimele 12 săptămâni ale vieţii lor. Însă, având grijă de ei, Bronnie a avut timp să îi şi asculte, astfel că a aflat de la aceştia care sunt cele 5 regrete pe care le au oamenii înaintea morţii.
Iată care sunt acestea, alături de completări din cartea asistentei:
1. Îmi doresc să fi avut curajul de să-mi fi trăit viaţa cu adevărat pentru mine, în loc să trăiesc viaţa pe care ceilalţi au aşteptat-o de la mine.
“Aceasta este cel mai frecvent regret. Când oamenii îşi dau seama că viaţa le este aproape de sfârşit, pot să o revadă cu claritate. Şi este uşor de văzut cât de multe visuri au rămas neîmplinite. Majoritatea oamenilor nu îşi duc la bun sfârşit nici măcar jumătate dintre visurile. Şi mor ştiind că acest lucru s-a întâmplat din cauza alegerile pe care le au făcut sau nu le-au făcut. Sănătatea aduce cu sine o libertate pe care foarte puţini o conştientizează înainte de a o nu o mai avea.”
2. Îmi doresc să nu fi trudit atât de mult. “Acest regret a venit din partea fiecărui pacient de sex masculin pe care l-am îngrijit.
Este modul lor de a regreta timpul pe care nu l-au petrecut alături de copii atunci când aceştia erau mici şi timpul pe care nu l-au petrecut alături de partenerul de viaţă. Şi de a le fi dor de acest timp. Femeile au vorbit şi ele despre acest regret, însă cum cele mai multe dintre fac parte dintr-o generaţie mai veche, nu ele au fost cele care au întreţinut familia. Toţi bărbaţii pe care i-am îngrijit regretă profund faptul că au petrecut atât de mult timp din viaţă “alergând în câmpul muncii”, ca pe bandă rulantă, pentru a-şi câştiga existenţa.”
3. Îmi doresc să fi avut curajul de a-mi exprima sentimentele.
“Mulţi oameni îşi suprimă sentimentele pentru a nu-i “deranja” pe ceilalţi. Pentru a “face pace” cu ei. Şi, ca urmare, se cufundă într-o existenţă mediocră şi nu devin niciodată ceea ce ar fi fost cu adevărat capabili să devină. Şi mulţi dezvoltă boli cauzate de amărăciunea, frustrarea şi resentimentele pe care, ca rezultat, le poartă cu sine.”
4. Îmi doresc să fi petrecut mai mult timp împreună cu prietenii.
“Adesea, oamenii nu realizează cu adevărat toate beneficiile pe care le aduc prieteniile de durată. Nu până în ultimele lor săptămâni de viaţă. Mulţi deveni atât de prinşi în propriile existenţe încât, de-a lungul anilor, lasă să pălească prieteniile de o viaţă. Au fost multe regrete profunde legate de timpul, atenţia şi efortul care nu a fost acordate prieteniilor. Tuturor le e dor de prieteni atunci când sunt pe moarte.”
5. Îmi doresc să-mi fi dat voie să fiu mai fericit.
“Acesta este un regret surprinzător de des întâlnit. Mulţi oameni realizează doar la finalul vieţilor că fericirea este o alegere. Ei rămân blocaţi în tipare şi obiceiuri vechi . Aşa-numitul “confort” şi aşa-numita “familiaritate” le îneacă atât emoţiile cât şi existenţele. Teama de schimbare îi determină să pretindă faţă de ceilalţi şi faţă de sine că sunt mulţumiţi, când, de fapt. în adâncul sufletelor, tânjesc după o viaţă presărată cu hohote de râs şi plăceri mai mult sau mai puţin vinovate.”
Mă întreb dacă oamenilor acestora, în cazul în care li s-ar mai fi dat încă un pumn de ani de trăit, ar fi făcut lucrurile altfel? Şi-ar fi rezolvat regretele acestea? Cu teama de-a fi puţin cinică, îndrăznesc să cred că nu. Şi asta pentru că suntem puţin bătuţi în cap, setaţi să trăim într-un ritm din care ne e greu să ieşim. Poate citim o astfel de lecţie de la oameni care în amurgul vieţii se uită în urmă cu înţelepciune, iar mâine, viaţa noastră se va scădea la fel. Din nou ne vom trezi că nu mai avem timp de nimic, că suntem stresaţi, că nimic nu merge cum am vrea noi, că, lasă, poate mâine va fi mai bine. Dar azi?
“Azi-ul” în ce buzunar îl mai îndesăm ca pe-o listă de dorinţe, pe care-o boţim în palmă, cu gândul s-o mai păstrăm, că cine ştie? Şi cât vom mai trăi îndesând pe ici, pe colo, cârpindu-ne buzunarele burduşite, că cine ştie, poate mâine. Şi ne crapă sufletul ca o roşie coaptă în zilele care ne storc de orice energie de-a ne îndeplini 5 dorinţe care în final se vor transforma în 5 regrete. Nu ştiu voi, dar mie îmi vine să încep de ieri, zău aşa.
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
