45 de invataturi de la o femeie de 90 de ani

Publicitate

45 de învățături de la o femeie de 90 de ani.

1. Viața nu e corectă, dar totuși e bună.

2. Când ai îndoieli, continuă făcând încă un mic pas.

3. Viața e prea scurtă ca să nu te bucuri de ea.

4. Serviciul nu va avea grijă de tine când vei fi bolnav. Prietenii și familia vor avea grijă.

5. Nu cumpăra lucruri de care nu ai nevoie.

6. Nu trebuie să câștigi fiecare discuție în contradictoriu. Rămâi mereu cinstit cu tine însuți.

7. Când plângi, fă-o alături de cineva. E mult mai sănătos decât să o faci singur.

8. Este în regulă să fii supărat pe Dumnezeu. Poate rezista loviturilor tale.

9. Fă economii pentru lucrurile care contează cu adevărat.

10. Când vine vorba de ciocolată, a i te împotrivi este în zadar.

11. Fă pace cu trecutul tău ca să nu-ți saboteze prezentul.

12. Este în regulă să-ți lași copilul să te vadă plângând.

13. Nu-ți compara viața cu a celorlalți. Nu ai nici o idee despre cum e călătoria lor.

14. Dacă o relație trebuie să fie un secret, nu trebuie să faci parte din aceasta.

15. Totul se poate schimba cât ai clipi. Nu-ți face griji. Dumnezeu nu clipește.

16. Ia o gură mare de aer. Iți liniștește mintea.

17. Scapă de lucrurile care nu-ți sunt folositoare. Dezordinea te trage în jos mai mult decât crezi.

18. Orice nu te ucide, cu adevărat te face mai puternic.

19. Niciodată nu e prea târziu ca să fii fericit. Totuși, asta ține numai de tine și nu de altcineva.

20. Când vine vorba de a face ceea ce iubești în viață, nu lua ”NU” ca pe un răspuns.

21. Arde lumânările, folosește așternuturile frumoase, poartă o lenjerie interesantă. Nu le salva pentru o ocazie specială. Azi e o zi specială!

Publicitate

22. Pregătește-te bine și apoi lasă-te dus de val.

23. Fii excentric acum! Nu aștepta să fii bătrân pentru a purta haine mov.

24. Cel mai important organ sexual este creierul.

25. Nimeni nu este responsabil de fericirea ta înafară de tine.

26. De fiecare dată când ai parte de un așa-zis ”dezastru”, întreabă-te: ”În 5 ani va mai conta chestia asta?”

27. Întotdeauna alege Viața.

28. Iartă, dar nu uita.

29. Ceea ce cred ceilalți oameni despre tine nu este treaba ta.

30. Timpul vindecă aproape orice. Oferă-i timp Timpului.

31. Oricât de bună sau de rea e o situație, se va schimba.

32. Nu te lua prea în serios. Nimeni altcineva nu o face.

33. Crede în miracole.

34. Dumnezeu te iubește pentru ceea ce este El, nu pentru ceea ce ai făcut sau nu ai făcut.

35. Nu analiza viața. Profită de ea acum și fă cât mai bine tot ce faci.

36. Toată lumea îmbătrânește dar nu toată lumea moare tânăr.

37. Copiii tăi au o singură copilărie.

38. Tot ce contează cu adevărat la final este că ai iubit.

39. Ieși afară în fiecare zi. Miracolele te așteaptă pretutindeni.

40. Dacă ne-am putea arunca cu toții, problemele într-o mare grămadă și am vedea problemele celorlalți, probabil că am răsufla ușurați.

41. Invidia este o pierdere de timp. Acceptă ceea ce ai deja, nu ceea ce crezi că ai nevoie.

42. Tot ce e mai bun e pe cale să se întâmple.

43. Indiferent cum te simți, ridică-te, îmbracă-te și du-te!

44. Dă-ți prioritate.

45. Viața nu e legată cu o fundă, dar tot e un cadou.

Acestea au fost cele 45 de învățături ale unei femei de 90 de ani. Care ți-a plăcut cel mai mult?

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
Personalitate
Viata

Cand ai ceva, multumeste-te cu ceea ce ai…

Publicitate

“Nu ravni la prea multe, ca sa te poti bucura de ceea ce ai” – Hrant Avakian. Intotdeaua nu suntem multumiti cu ceea ce avem. Mai mereu vrem mai mult si mai mult daca se poate enorm de mult. Trebuie stiut ca niciodata nu ni se va da in viata, decat atat cat putem sa ducem. Nu ne nastem cu fericirea in sange, ea este o optiune a fiecaruia dintre noi, pentru ca modul in care vede fiecare fericirea, este total diferit de la caz la caz, de la individ la individ. Cat meritam, ne-o spune numai constiinta. Restul este iluzie… „Cat si ce primeste cel caruia i s-a dat” ar putea fi intrebarea constanta. Perspectiva corecta nu tine, insa, de cat si ce primeste, ci de cum si pana cand primeste.

Omul afiliat materialitatii si obisnuit cu intrebari lipsite de substanta spirituala, pe care el insusi le-a elaborat si care vor fi devenit, intre timp, criterii de orientare, isi reduce in chip natural orizontul cautarilor doar la cat si la ce, fara a-si pune cel putin o clipa problema ca atat cat-ul cat si ce-ul sunt dimensiuni relative. Totusi, nu exista nimic contractual in aceasta stare, pentru ca nu exista ceva mai real in afara faptului ca primim doar atât cât suntem capabili sa pastram si accedem doar la atât cât suntem apti sa întelegem.

Iluzia lui “a avea” . Dincolo de aceasta evidenta ramanem doar cu iluzia ca posedam ceva. Pentru cat timp? Raspunsul este evident: pret de-o iluzie, aidoma materialei iluzii ca: “time is money”, ca expresie a elaboratei neputinte de a merge mai departe de propriul castel de nisip. Chiar daca ea, iluzia, dureaza ani intregi, nu este, in cele din urma, decat o stare goala de continut, conditionata de propriile noastre fantasme, simpla imagine a ceea ce credem ca suntem. Doar in clipa in care iluzia lui “a avea” isi reveleaza falsitatea in forul interior al constiintei, care descopera fiintei adevaratul nivel la care a ajuns, aflam de ce nu putem avea mai mult decat voim.

Astfel, a merita sau a nu merita ceva este raspunsul pe care-l da constiinta, independent de orice judecata fundamentata pe aparente. Nu meritam sa avem decat ceea ce putem pastra. Atunci, ce poate pastra un om care-si masoara zilele asteptand ceva, ignorind insa ca judecata constiintei ii refuza dreptul de a avea mai mult decat poate intelege? Raspunsul este evident: doar atat cat poate cuprinde din verdictul judecatii propriei constiinte, condus inca de stari iluzorii si prizonier al continuturilor la care nu vrea sa renunte.

Publicitate

Nu din neputinta, ci din refuzul vointei de a face pasul spre intelegere, de a incepe drumul care-i reveleaza ceea ce este. Iluzia bunei situari dispare numai atunci cand, fata-n fata cu propria sa constiinta, persoana inainteaza, plecand de la ceea ce este, pentru a se schimba in ceea ce trebuie sa fie, cand acumuleaza, prin lucrare si constiinta valorica a ceea ce a obtinut, nu pentru a avea pur simplu – ca semn al ramanerii in iluzie, ci pentru a inainta spre chemarea care i-a fost facuta: aceea de a-si intelege chipul pentru a cauta continuu asemanarea cu Dumnezeu.

Neputinta plinatatii de sine. Marea drama a omului modern, total incult din punct de vedere spiritual, consta in faptul ca vrea sa primeasca mai mult decat poate intelege si avea mai mult decat stie sa pastreze. El se situeaza, asadar, intr-o pozitie care-l depaseste prin chiar faptul ca n-a facut efortul necesar s-o merite. Evident, constatand alegerile modernitatii, aceasta situare pare a fi de minima importanta. Trecand, totusi, peste aparente intelegem ca in acest punct de plecare gasim explicatia marilor esecuri, fie ele colective sau personale.

Cine voieste cu orice pret mai mult decat poate duce, se va pastra mereu in limita iluziei ca poseda cunoasterea si ca are, in consecinta, toate drepturile si capacitatea nelimitata de a face orice. Or, tocmai neintelegerea limitei, a momentului in care o persoana trebuie sa se opreasca pentru ca este realmente incapabila sa cuprinda dimensiuni care-o depasesc, se constituie in cauza a teribilelor tragedii umane sau a esecurilor de toate felurile. O societate în care persoanele nu au aflat, inca, ce pot face si ce nu pot face cu adevarat, este pe cale de a esua iremediabil, deoarece aceste persoane pline de sine esueaza ele insele. Esecul colectiv reprezinta, astfel, imaginea imediata a esecului individual.

Se va lua de la noi ceea ce nu ne apartine, pentru ca ni s-a dat numai atat cat vom face efortul sa intelegem. Dincolo de aceasta limita isi fac loc eroarea si esecul. Aceasta nu inseamna ca nu ni se cere sa inaintam spre noi spatii de intelegere! Castigandu-le, ni se da dreptul de a avea ceva in plus, pentru ca vom fi ajuns sa accedem la nivelul necesar pastrarii lor. Insa, o conditie se impune de la sine: le vom pastra numai in masura in care vom face efortul constant de a le merita, fiindca omul nu este un depozit, ci o existenta dinamica ce-si prelungeste posibilitatile de intelegere acumuland, prin cunoastere, noi reflexe care-i sustin inaintarea. Reflectati si voi la ceea ce am scris in acest articol, si dupa aceea mai vedeti care va sunt prioritatile de viitor.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
Dezvoltare Personala