30 de sfaturi de viata care te va ajuta sa treci peste perioadele grele din viata

Prima data am auzit acest principiu in direct de la Mike Wilson, un om de afaceri din Statele Unite. Marturisesc ca nu am inteles atunci absolut deloc ce dorea sa spuna. De fapt, mi se parea ca acest principiu se opune foarte puternic cu ideile de stabilire a obiectivelor pe care le cunosteam de ani de zile. Cum sa renunti la exact acel lucru pe care il doresti? Nu are sens. In dezvoltarea personala si profesionala se vorbeste foarte mult de stabilirea obiectivelor si de „tehnologii” de atingere a obiectivelor precum Programarea Neuro-Lingvistica (NLP). Legea atractiei spune ca atragi in viata ta acele lucruri pe care te focalizezi, carora le acorzi atentie si in care investesti emotie. Toate aceste principii la prima vedere se bat cap in cap cu „legea detasarii”, asa cum o numeste Deepak Chopra in „Cele sapte legi spirituale ale succesului”. Deepak Chopra defineste aceasta lege foarte simplu: pentru a dobandi ceva in universul material, este necesar sa renuntam la atasamentul nostru fata de respectivul lucru. Aceasta nu inseamna sa renuntam la intentiile sau dorintele noastre. Singurul element la care trebuie sa renuntam este atasamentul fata de rezultatul lor. Securitate vs Incertitudine Deepak Chopra vorbeste si despre securitate si incertitudine in cartea sa, explicand mai departe legea detasarii. Oamenii se pot imparti in doua categorii: cei care cauta securitatea si cei care accepta incertitudinea, creativitatea si libertatea. Spre exemplu, atasamentul fata de bani este, de fapt, o dovada de incertitudine si de cautare cu disperare a securitatii. Sunt multi oameni care isi spun „cand voi avea, voi face”. Unii oameni spun: „cand voi avea un milion de dolari, voi face X si Y si ma voi simti in siguranta. Voi fi independent financiar si voi avea tot ce-mi doresc.” Acest tip de gandire insa nu duce nicaieri si, mai mult, poate genera mai multa saracie. Cautarea securitatii in sine este o iluzie. In aceasta lume, in afaceri, in viata, in personalitatea umana totul este intr-o continua schimbare. Singura certitudine este schimbarea. Solutia ar fi „incertitudinea”, sursa creativitatii si liberatii reale. Incertitudine nu inseamna risc necontrolat. Nu inseamna sa te arunci inainte fara sa te uiti. Incertitudinea presupune curajul si inspiratia de a patrunde cu incredere intr-o lume plina de oportunitati, posibilitati si creatie continua. Legea atractiei va aduce in viata ta exact acele lucruri pe care te focalizezi. Cand folosesti legea atractiei si legea detasarii impreuna succesul iti este practic garantat. Probabil esti cuprins de confuzie in acest moment, mai ales daca este prima data cand te intalnesti cu legea detasarii. Principiile stabilirii obiectivelor si legea atractiei sunt inca valabile si nu interfereaza cu aceasta noua lege. Imagineaza-ti ca trebuie sa ajungi din A in B. Procesul atingerii unui obiectiv este dat de drumul de la A la B. Iar in acest drum iei o multitudine de decizii. Legea detasarii se refera la felul cum iei aceste decizii: te bazezi pe atasamentul fata de trecut si cauti siguranta… sau iti permiti sa intri cu mult curaj in universul practic infinit al creativitatii si incertitudinii? Securitate vs Diversitate Pentru a intelege mai bine principiul detasarii si diferenta dintre securitate si incertitudine, am sa-ti prezint ce se intampla la nivel de personalitate. Din Analiza Grafologica (analiza personalitatii prin studierea scrisului de mana) stiu ca exista persoane care imbratiseaza schimbarea, care isi asuma riscuri, au incredere de sine foarte buna si isi ating obiectivele pe care si le propun. In schimb, am intalnit si persoane care sunt rezistente la schimbare, care nu accepta riscul si ies foarte greu din zona de confort. Nu au incredere de sine foarte buna, se tem de esec si de respingere si, in consecinta, au probleme cu atingerea obiectivelor. Acum vezi mai clar diferenta dintre securitate si incertitudine? In Analiza Grafologica persoanele care accepta calea incertitudinii sunt flexibile, au nevoie de diversitate, sunt persoane cu multa energie, cu buna imagine de sine si care isi asuma riscuri calculate in viata. In schimb, persoanele care cauta securitatea sunt mai sensibile la critica, puternic incapatanate si inflexibile, de obicei au o imagine de sine medie sau scazuta si au in general frici si insecuritati. Iata ce ironie, exact asa cum spune si Deepak Chopra in cartea sa: persoanele care cauta securitatea sunt de fapt cele mai putin sigure, cele mai tematoare, cele mai putin increzatoare in fortele proprii. Iluzia securitatii se traduce la nivel de personalitate in trasaturi specifice, clare, care se pot identifica prin Analiza Grafologica. Vestea buna ca trasaturile pot fi schimbate prin Grafo-Terapie. Securitate vs Libertate Un domeniu unde legea detasarii se aplica foarte clar si unde se vede limpede diferenta dintre securitate si libertate este cel financiar. Asa cum am spus anterior, atasamentul fata de bani nu aduce securitate, siguranta financiara, ci dimpotriva. Insa lucrurile merg chiar mai departe. Legea atractiei este folosita gresit de cele mai multe persoane. Cei mai multi oameni muncesc din greu pentru a scapa de datorii. Multi uita sa „se plateasca pe ei insisi mai intai”, asa cum spune Robert Kiyosaki, si apoi sa aiba grija de facturi, datorii si alte obligatii financiare. Cei mai multi oameni se focalizeaza pe datorii si cum sa scape de ele. Si nu reusesc niciodata acest lucru pentru ca legea atractiei le aduce in viata lucrurile pe care se focalizeaza: datorii. Ai auzit vreodata expresia din popor „de ce ti-e frica, de aia nu scapi”? Este cat se poate de reala aceasta zicala. Legea atractiei spune ca atragi in viata ta exact lucrurile pe care te focalizezi, carora le dai atentie si in care pui energie emotionala. Cand ai un dialog intern de genul: „iar trebuie sa-mi platesc facturile si ratele la banca, nu stiu ce sa mai fac sa ies din atatea datorii” nu faci decat sa atragi in viata ta mai multe facturi si mai multe datorii. Primul pas este sa te focalizezi pe ceea ce vrei: prosperitate. Iar legea detasarii spune ca trebuie sa renunti la atasamentul tau fata de trecut, fata de securitatea efemera pe care acesta ti-o aduce. In plus, pentru a atinge prosperitatea, ai nevoie sa accepti incertitudinea, schimbarea si sa astepti oportunitatile aduse de viata. Apoi totul devine munca, solutii de gasit, obstacole de trecut. Adu-ti aminte ca succesul este calatoria, nu destinatia. Acceptarea Deepak Chopra ofera si cateva idei concrete despre cum poti aplica legea detasarii in viata ta. Sugestia mea este sa petreci macar cate o zi pentru fiecare din urmatoarele trei idei de aplicare a legii detasarii. Vei putea asadar sa intelegi mai bine aceste principii si vei experimenta ce rezultate aduc aceste schimbari in viata ta personala si profesionala. Asadar, primul pas in aplicarea legii detasarii este acceptarea. Deepak Chopra scrie in carte sa exersezi sa te accepti pe tine asa cum esti. In plus, sa ii accepti pe ceilalti din jur asa cum sunt. Nu trebuie sa impui propriile tale idei, credinte, valori si emotii altora. Participa la viata din jurul tau cu o implicare detasata. Cand ai reusit toate aceste lucruri in mod consecvent, spune-mi si mie cum ai facut. Aventura Al doilea pas in aplicarea legii detasarii este sa te deschizi incertitudinii. Renunta la atasamentul tau emotional fata de trecut, fata de ceea ce stii deja. Nu inseamna sa renunti la lectiile pe care le-ai invatat, ci doar la atasamentul fata de trecut. Ia ceea ce stii si priveste spre viitor cu incredere in creativitatea adusa de incertitudine. Sugestia este sa te astepti ca solutiile sa apara spontan pornind chiar de la problemele create. Ideile cele mai bune provin din detasare, din haos, din incertitudine. Albert Einstein a descoperit ideea ce sta la baza teoriei relativitatii in timp ce statea relaxat la umbra unui copac intr-o zi insorita. Isi imagina cum porneste intr-o calatorie prin Univers cu viteza luminii, stand pe o raza de soare. Incertitudinea este sursa primordiala a creativitatii umane si este calea spre libertate si solutionarea tuturor problemelor. Este doar o chestiune de timp si munca in aplicarea acestor solutii. Asa cum spunea Einstein, nu putem rezolva o problema la acelasi nivel de gandire ca acela prin care am creat problema respectiva. Gandirea „out of the box” („in afara cutiei”) presupune incertiduine, renuntarea la ceea ce stim deja, la ceea ce ne limiteaza imaginatia practic infinita. Alegerea Al treilea pas se refera la optiunile pe care le luam in fiecare zi, in fiecare moment al vietii. Pur si simplu da-ti voie sa alegi, experimenteaza aventura, magia vietii. Distreaza-te… succesul este calatoria, nu destinatia. La fel ca in training si invatare experientiala, daca nu este nostim, distractiv, atunci faci gresit ceva. Legea detasarii este asadar extrem de puternica. Impreuna cu legea atractiei iti poate aduce tot ceea ce iti doresti si iti poate crea viata pe care ai visat-o dintotdeauna. Imaginatia este mai importanta decat cunoasterea, asa cum a spus Einstein. Cunoasterea este trecutul, iar imaginatia este viitorul. “Orice relatie implica actul de a darui si de a primi. Daruirea atrage dupa sine primirea, la fel cum primirea atrage dupa sine daruirea. Ceea ce merge in sus va trebui sa coboare la un moment dat, la fel cum ceea ce pleaca de la noi va trebui sa se intoarca mai devreme sau mai tarziu. De fapt, primirea nu este diferita de daruire, caci daruirea si primirea sunt cele doua fete ale aceleiasi monede: fluxul energiei universale. Daca veti bloca acest flux (in orice directie), nu veti face altceva decat sa va opuneti inteligentei naturii. Orice samanta contine in ea promisiunea a o suta de paduri. Pentru aceasta trebuie ca ea sa nu fie insa depozitata intr-un sac. Este necesar ca inteligenta ei sa fie daruita solului fertil. Prin acest act de daruire, energia ei invizibila incepe sa curga catre manifestarea in planul material. Cu cat veti darui mai mult, cu atat veti primi mai mult, caci bogatia universului va continua sa circule astfel prin viata voastra. De fapt, tot ceea ce este cu adevarat valoros in viata nu face altceva decat sa se multiplice continuu atunci cand este daruit. Daca ceva nu se multiplica prin daruire, atunci nu merita sa fie daruit, nici primit. Daca simtiti ca ati pierdut ceva prin actul daruirii, atunci darul nu a fost sincer, si deci nu va provoca o crestere. Daca daruiti ceva impotriva dorintei voastra reale, actul va fi golit de energie. Altfel spus, intentia care se ascunde in spatele daruirii si primirii are o importanta vitala. Intentia ar trebui sa fie intotdeauna aceea de a da nastere la fericire, deopotriva pentru cel care daruieste si pentru cel care primeste, caci fericirea este sursa vietii, si de aceea ea genereaza crestere. Ceea ce se intoarce inapoi este direct proportional cu intentia neconditionata de a darui din inima. De aceea actul daruirii trebuie sa fie plin de bucurie, iar starea voastra mentala ar trebui sa fie una de continua fericire odata cu fiecare act de daruire. In acest fel, energia care sta la baza daruirii se va amplifica de un numar mare de ori.”(Deepak Chopra, Cele şapte legi spirituale ale succesului) Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

Care sunt cele mai importante lucruri si sfaturi pe care ar fi bine sa le stii si pe care, de obicei, nu ti le spune nimeni? – aceasta a fost intrebarea care a fost adresata pe Quora si ale carei raspunsuri au facut furori pe internet. Publicatia lifehack.org a facut insa o selectie cu 50 dintre cele mai frumoase raspunsuri prezentate pe Quora si care circula online, fiecare in sine putand fi considerata o lectie de viata. Iata 30 dintre acestea:

30 de lucruri importante pe care nu ti le spune nimeni

1. Fa mai mult din ceea ce iubesti, mai putin din ceea ce nu iubesti.

2. A asculta > A vorbi.

3. Casatoreste-te cu cineva care iti este si cel mai bun prieten.

4. Iarba este mai verde doar acolo unde o uzi.

Foto: P. Chinnapong / Shutterstock.com

5. Timpul trece mai repede decat crezi. Acest efect se accelereaza odata cu varsta.

6. Unele lucruri nu pot fi invatate; pot fi doar experimentate.

7. Bogatia este relativ neimportanta.

8. Nu te minti pe tine insuti.

9. Trecutul este ceva din care inveti. Nu este ceva in care sa traiesti.

10. Fa ceva care sa nu fie pentru bani.

11. Fa lucruri pentru tine in tot ceea ce faci; nu trai pentru alti oameni.

Publicitate

12. Oamenii nu sunt singuri atunci cand sunt singuri.

13. Calitatea bate cantitatea.

14. Fii fericit pentru alti oameni care sunt fericiti.

15. Imbratiseaza vulnerabilitatea.

16. Provoaca-te pe tine insuti putin in fiecare zi.

17. Pretuieste oamenii din viata ta.

18. Nu te atasa prea mult de lucrurile materiale.

19. Dragostea nu este “tot” ceea ce iti trebuie, insa daca nu o ai intr-o forma sau alta, viata ta va fi goala.

20. Nimeni nu a inteles TOT.

21. Nu e nicio rusine in a spune “nu stiu”.

22. Ia-o incetisor.

23. Lasa mandria deoparte si cere-ti scuze.

24. A trai o viata buna este cea mai buna cale posibila de a convinge oamenii.

25. Foloseste lotiune de protectie solara.

26. Fa greseli – si chiar MULTE.

27. Nu poti multumi pe toata lumea.

28. Inceteaza sa te mai gandesti atat de mult si actioneaza in schimb.

29. Viata este de un million de ori mai usoara cand te concentrezi pe lucrurile frumoase din oameni, si nu pe cele rele.

30. Nu stii ce ai avut pana cand nu il mai ai.

Daca ti-au placut aceste sfaturi, distribuie si pentru prietenii tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
Dezvoltare Personala
Sfaturi
Coco Chanel este una dintre cele mai mari creatoare de modă. Este considerată una dintre cele mai influente femei, iar stilul său este cunoscut în istorie ca fiind sinonim cu eleganța, rafinamentul și modernitatea, combinate cu confortul. Pe lângă toate aceste calități a fost și o femeie puternică cu gânduri înțelepte care pot avea un rol important pentru femeile de azi și le pot ajuta să se descopere. Vă prezentăm cele mai frumoase, motivaționale, dar și controversate citate spuse de acest idol al modei. [caption id="attachment_10039" align="aligncenter" width="940"] Gabrielle Chanel, 1931[/caption] – Mâinile reprezintă cartea de vizită a femeii. Gâtul – este buletinul, iar sânii – pașaportul! – Atenție! Nu vi se va da o a doua șansă pentru a produce o „primă impresie”! – Vârsta nu este cel mai important lucru pentru o femeie: poți fi superbă, la 20 de ani, fermecătoare – la 40 , dar poți rămâne unică până la sfârșitul vieții tale. – Iată un paradox: cu cât bărbatul este mai prost și mai ratat, cu atât pretențiile lui față de femeie sunt mai mari! – Bărbatul care este predispus în a face gesturi frumoase, este condamnat să fie iubit. – Dacă o femeie v-a fermecat cu frumusețea sa, dar nu vă puteți aminti cu ce a fost îmbrăcată, înseamnă că ținuta ei a fost perfectă. – Accesoriul ideal pentru orice femeie – este un bărbat frumos. – Nimic nu îmbătrânește mai tare o femeie, decât o ținută prea sofisticată. – Adevărata mărinimie este atunci când ierți oamenii nerecunoscători. – Pentru libertate, nicio sumă de bani nu este exagerat de mare. – Există oameni care au bani și există oameni bogați. – Totul se află în mâinile noastre , de aceea nu avem voie să-i dăm drumul! Sursa: femeide10.ro Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Mesajul Juliei Roberts pentru toate femeile: Stiti cat sunteti de frumoase?

In aceasta perioada circula pe retelele de social media o postare a Juliei Roberts dedicata femeilor. Actrita vorbeste deschis despre ce inseamna pentru ea frumusetea si feminitatea. Mesajul Juliei Roberts trebuie citit de fiecare femeie ce se respecta. Julia Roberts este una dintre putinele staruri care este foarte precauta cand vine vorba despre viata ei privata. Nu are cont nici de Instagram si nici de Facebook si face tot posibilul sa stea departe de ochii vigilenti ai fotografilor. Roberts le sfatuieste pe femei sa renunte la goana dupa perfectiune si sa se concentreze, mai degraba, pe lucrurile cu adevarat importante din viata lor. Nu lasati ca societatea sa va spuna cat de frumoase sunteti. Incercam sa reparam ceva…dar nu poti repara ceea ce nu se poate vedea. SUFLETUL este cel care are nevoie de o interventie chirugicala. Este timpul sa luam atitudine. Este timpul sa fim cu adevarat noi. Cum ne putem astepta ca cineva sa ne iubeasca daca nici macar noi nu ne iubim? Ne uitam in oglinda si vedem doar imperfectiunile. Trebuie sa fim fericite cu noi. Nu conteaza cum aratam pe dinafara, conteaza ceea ce este in interior. Vreau ca si voi sa fiti femei, sa va iubiti si sa va acceptati… pentru ca voi contati! Stiti cat sunteti de frumoase?” "Perfectiunea este maladia acestei natiuni. Ajungem sa ne acoperim fetele cu tonuri de machiaj. Tot mai des ne injectam cu botox si chiar ne infometam pentru a ajunge la acea dimensiune perfecta. Incercam sa corectam ceea ce nu este absolut necesar sa corectam. Insa nu poti repara ceva ce nu poti vedea. Este momentul sa spunem STOP. Cum te poti astepta ca cineva sa te iubeasca daca tu nu te iubesti? Invata sa fii fericit cu tine, sa fii multumit de cine esti. Astazi, vreau sa pun o fotografie cu mine fara pic de machiaj. Stiu ca am riduri, dar astazi vreau sa vedeti dincolo de asta. Vreau sa va arat cum sunt eu in realitate. Nu conteaza cum arati la exterior daca in interior esti gol. Astazi vreau sa renunt la machiaj. Nu mai vreau sa ma machiez pentru ca am obosit sa port fete straine mie. A venit momentul sa imi scot mastile si sa le arunc. Vreau sa imbratisez cine sunt cu adevarat si vreau sa imbratisezi si tu cine esti. Sa te iubesti pentru ceea ce esti. Asa sunt eu in realitate. Aceasta este fata mea adevarata. Si imi doresc nespus de mult sa ma acceptati asa cum sunt." Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!