Înainte de moartea sa, sultanul Suleiman l-a chemat pe comandantul-șef al armatei și i-a exprimat cele trei dorințe:
El a cerut ca sicriul său să fie purtat în mâinile celor mai buni vindecători ai Imperiului Otoman la acea vreme.
A doua lui dorință a fost ca monede din aur și pietrele prețioase să fie împrăștiate pe tot drumul de-a lungul căruia este purtat sicriul său.
El a cerut ca mâinile să iasă din sicriu și să fie vizibile pentru toată lumea.
Când comandantul-șef al armatei, confuz din ceea ce auzise, l-a întrebat motivul unor astfel de dorințe, Suleyman Kanuni a explicat totul astfel:
Lasă-i pe cei mai buni vindecători să-mi poarte sicriul și să vadă toată lumea că până și cei mai buni vindecători sunt neputincioși în fața morții.
Împrăștiați aurul pe care l-am adunat de-a lungul vieții, lăsați pe toți să vadă că bogăția pe care o strângem în această viață rămâne în această lume.
Vreau să vadă toată lumea mâinile și să înțeleagă că până și Padișahul întregii lumi, sultanul Suleyman Kanuni, a plecat din această viață cu mâinile goale.
„Venim în această lume cu mâinile goale, adunăm multă avere în viață, dar plecăm fără nimic.”
Indiferent cât de mulți bani, bijuterii, case sau haine am aduna în timpul vieții noastre, în momentul morții, toate acestea nu vor avea absolut nicio valoare. Când murim, plecăm cu mâinile goale.
Nici cel mai mic obiect material nu poate fi luat cu tine. Corpul nostru fizic va fi lăsat în urmă. Corpul și mintea se separă, iar mintea își continuă singură călătoria. Deci, nu numai că plecăm cu mâinile goale, dar suntem forțați să ne despărțim și de corpul fizic care este atât de aproape de noi.
Învățați să iubiți și să apreciați lucrurile mici din viața asta, să vă bucurați de micile momente alături de oamenii pe care îi iubiți, cât timp sunt în viață, căci va veni momentul în care toată truda noastră pentru averi și bogății nu va mai însemna nimic.
