27 de sfaturi pentru o viata implinita

27 de sfaturi pentru o viata implinita

Publicat de Larisa Moldovan pe 13 December 2017 in Dezvoltare PersonalaSfaturi

Sfaturi de viaţă pentru o viaţă împlinită, titlul care mi-a venit în minte după ce în urma inspiraţiei oferită prin cărţi şi articole peste cinsprezece cititori au devenit autori. Unii m-au contactat ca să îmi spună că au căpătat curajul să scrie, citindu-mi experienţele pe care cu bucurie le-am pus la dispoziţia tuturor pe Blog.

Un procent de aproximativ 31% din audienţa care mă citeşte sunt oameni trecuţi de vârsta de cincizeci de ani, iar din acest motiv multora nu le este uşor să accepte sfaturi de viaţă de la un copil, aşa cum m-au numit ei cu recunoştinţă. Lista cu 27 de sfaturi de viaţă este pregătită. Aşadar, să îi dăm drumul!

Sfaturi de viaţă pentru oamenii pragmatici

1). Nu există ruşine în a recunoaşte faptul că în viaţa ta persistă haosul şi că ai nevoie de limpezire. Oamenii care sesizează acest lucru şi care iau măsuri din timp, sunt acei oameni care de cele mai multe ori descoperă că ei sunt sprijinul de care au avut nevoie.

2). Cu cât înaintezi prin viaţă zilele devin din ce în ce mai scurte, anii devin luni şi lunile au devenit acum zile. Săptămânile s-au transformat în ore iar tu ai început să dormi din ce în ce mai puţin.

3). Pe parcurs ce vei creşte vei înţelege că o casă este o clădire, acasă este un sentiment.

4). Copiii sunt frumoşi şi puri. Fă tot ce îţi stă în putere ca lucrurile să rămână astfel.

5). Ceea ce nu accepţi la partenerul tău la început de relaţie va pune capăt relaţiei mai devreme sau mai târziu.

6). Un act sexual poate strica o relaţie de prietenie de o viaţă.

7). Acceptă sfaturi de viaţă de la oamenii ale căror vieţi s-au dovedit a fi un eşec. Contrar aparenţelor aceştia au acumulat o gamă variată de experienţe de viaţă. Astfel, sfaturile lor extrase din experienţele lor îţi pot oferi soluţii eficiente la problemele tale.

8). Orice activitate despre care ai realizat că a încetat să îţi aducă bucurie sau entuziasm, te îngroapă, treptat, adică încet şi sigur. Debarasează-te de ea, fă alte lucruri. Alege diferit ca să fii fericit.

9). Orice ţi-au spus oamenii că trebuie să faci nu trebuie să faci şi orice ai simţit să faci ar fi bine să faci. Nu oamenii sunt responsabili pentru fericirea ta, tu eşti autorul şi personajul principal din povestea vieţii tale.

10). Dacă nu eşti convins că cel pe care îl faci e cel mai bun lucru pe care l-ai putea face, renunţă să îl faci.

11). Dacă ai ceva de spus despre care eşti convins că necesită să fie spus, fă-te auzit, strigă cu voce tare şi nu te feri să îţi scrii pe un blog ideile şi sfaturile ajutătoare. Ele îi vor încuraja pe mulţi.

12). Nu îţi construi o pagină cu autor necunoscut, de teama părerilor prietenilor care te cunosc din copilărie. În felul acesta îţi vei irosi viaţa şi priceperea. Oamenii sunt liberi să creadă ce vor iar părerea fiecăruia reprezintă suma formării pe care a primit-o. Dintre oamenii care te înconjoară (chiar şi oamenii care te iubesc) 97% nu deţin convingeri proprii despre viaţă, despre mistere şi universuri. Ei doar duc mai departe idei care nu le aparţin, pe care minţile lor neputincioase au reuşit să le accepte, chiar dacă nu le-au înţeles sau nu sunt dovedite.

13). Nu accepta ceva ca fiind adevărat doar pentru faptul că ţi-a spus-o o persoană pe care o respecţi ori una căreia îi eşti dator. Eşti liber să îţi colorezi destinul cu propriile nuanţe.

14). Oamenii care nu sunt de acord cu ideile pe care le dezvolt în Cărţi disponibile nu deţin explicaţii mai bune, argumente sau convingeri diferite, ci nu le acceptă din invidie sau din prostie. Ei nu gândesc, nu creează, nici nu inspiră, nu se bucură şi nu deţin realizări. Ei doar urăsc, distrug, dispreţuiesc şi critică, reacţii născute din frustrare şi nemulţumire de sine.

15). Nu te strădui să explici ceva unei persoane care în realitate nu intenţionează să te înţeleagă, ci doar te provoacă, ca să îţi irosească energia şi timpul. Nu ai nevoie să fii pe locul întâi, nimeni nu este.

16). Cineva mi-a spus că scriu prea mult. Am răspuns că nu scriu prea mult, anumiţi oameni citesc prea puţin.

17). Nu citi cât mai mult, citeşte cât mai atent cărţi cât mai bune.

18). Dacă ai nevoie de aprobări din partea oamenilor ca să îmbraci un anumit gen de haine ori să porţi o nouă pereche de încălţăminte, te afli în dificultate, iar personalitatea ta cândva a fost afectată şi vei avea de suferit.

19). Nu căuta să îţi organizezi viaţa exterioară ca să nu ucizi aventura ori misterul din ea. Încearcă în schimb să îţi hrăneşti spiritul. De acolo pleacă haosul care îţi ucide şansele şi îţi dă toate planurile peste cap.

20). Nu încerca să îţi trăieşti viaţa în aşa fel încât să îi mulţumeşti pe toţi în afară de tine. Oamenii sunt din ce în ce mai pretenţioşi şi apreciază din ce în ce mai puţin oamenii. Urmând acest scop, vei rămâne la stadiul de încercare, iar în final te vei îneca.

21). Nu scrie, nu iubi, nici nu trăi pentru bani, cu ajutorul banilor vei reuşi să faci toate acestea. Nu sunt puţini acei oameni care confundă scopul cu uneltele.

22). În lumea aceasta totul este despre tine şi întreaga lume se învârte în jurul tău. Însă nu privi acest adevăr prin prisma egoismului, îmbrăţişând ideea că tu eşti buricul Pământului şi că alţii sunt doar spectatori. Fiecare om este buricul Pământului pentru el şi e spectator pentru alţii, ca să adulmece viaţa pe deplin, ca să crească în cunoştinţă şi în simţăminte aşa cum i-a fost hărăzit.

23). Viaţa nu este o luptă, nici o şcoală şi nici o tragedie, este o călătorie care poate fi trăită cu bucurie.

24). Ceea ce nu te ucide astăzi te face să fii mai puternic până când se va întoarce la tine ca să te ucidă. Te temi de afirmaţia mea? Doar nu ai vrea să trăieşti o mie de ani aici şi aşa, în condiţiile despre care te plângi mai tot timpul.

25). Nu fugi de singurătate ca să nu alerge ea după tine.

26). Fii bun cu oamenii care sunt răi cu tine, iar ei îşi vor aminti că ai fost bun cu ei atunci când vor dori să fie răi cu tine pentru a doua oară şi vor fi buni cu tine pentru prima oară. Orice ai încerca să faci, să te răzbuni şi să fii indiferent sau orice altceva, vine din slăbiciunea ta şi îţi va pricinui neplăceri mai târziu.

27). Nu încerca să îţi faci dreptate în faţa oamenilor cu orice preţ. Părăseşte zonele de conflict ori pe oamenii care ţi-au dovedit în repetate rânduri că nu te agreează.



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!