14 lectii frumoase de iubire! „Iubirea! Este aripa daruita de Dumnezeu sufletului pentru a urca la el.” Michelangelo Buonarotti

“Lumea este plina de cactusi, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne asezam pe ei.” – Will Foley De ce oamenii simt nevoia sa-si posede semenii? De ce „te posed” este impachetat intr-un ambalaj frumos colorat pe care scrie „te iubesc”? Posesivitatea este strans legata de ignoranta. Iata in ce fel. Ce faci atunci cand incerci sa posezi o alta persoana? Ce faci cand incerci sa pui stapanire pe partenerul sau partenera ta? Te agati de ea. Nu-ti place ce citesti, nu-i asa? Aceasta e realitatea. Te agati de celalalt, incerci sa-l transformi intr-un bun personal, deoarece nu stii cine esti. Daca ai sti ce comori detii inlauntrul tau, nici prin cap nu ti-ar trece sa incerci sa posezi, sa controlezi sau sa domini o alta persoana. Dar tu nu stii cine esti. Crezi ca esti un biet cersetor care s-a trezit peste noapte cu ceva valoros. De acest ceva tii cu dintii. A devenit posesia ta. Nu ii mai dai drumul. Te agati cu disperare deoarece relatia aceasta te face sa te simti un pic mai bine. Aceasta este iubirea, in opinia ta. Totul este, evident, o iluzie. Iubirea nu ia ostatici. Nu leaga oamenii de piciorul scaunului, soptindu-le: „Esti atat de important pentru mine. Te pretuiesc atat de mult.” A iubi inseamna a darui. Cand iubesti ii oferi celuilalt ceea ce ai tu mai bun. Nu ii oferi ceea ce nu ai. Ii oferi ceea ce ai. Ceea ce s-ar putea dovedi satisfacator pentru el/ea. Sau nu. Asta este o alta problema. Important este ca atunci cand iubesti cu adevarat, oferi ceea ce ai de oferit si nu ceri nimic in schimb. Desigur, primesti daca ti se ofera. Ar fi o nebunie sa refuzi. Dar nu pretinzi. Iubirea nu obliga pe nimeni sa faca nimic. In acest sens iubirea este libertate. Acesta e un criteriu cristalin dupa care poti sti daca iubesti sau nu pe cineva. Daca iubesti o persoana ii respecti libertatea. Mai mult decat atat. Daca poti o ajuti sa-si extinda libertatea. Hranita cu iubirea ta, iubita ta devine o persoana din ce in ce mai libera. Ea se extinde in mai multe directii, isi reveleaza aspecte noi ale personalitatii, invata sa-si protejeze adecvat vulnerabilitatile, transforma ceea ce este grosier. Tu nu iubesti pentru ca ai nevoie de celalalt. Nu esti un cersetor. Esti un imparat! Nu se pune problema sa iei ceva, ci sa daruiesti ceva. Repet: poate ca si celalalt are ceva sa-ti daruiasca. Doi oameni care isi ofera reciproc ceva din bucuria, calitatile, energia sau timpul lor, fara sa ceara nimic in schimb. Orice altceva nu este o relatie de iubire reala. Este intalnirea a doi cersetori, care din cand in cand poate mai dau cate ceva si gratuit. Cat de numeroase sunt relatiile imparatesti? Relatiile care sa nu fie subtil infiltrate de demonii posesivitatii, geloziei sau controlului sunt putine. Poate te revolta afirmatia aceasta. Cumva te include si pe tine. Dar tu ai o relatie armonioasa. Sotia iti este credincioasa. Sotul tau iti este fidel. Nu te hazarda. Demonii stau multa vreme ascunsi prin vagaunile inconstientului, asteptand o situatie favorabila. Ipoteza mea este aceasta: daca nu te-ai confruntat cu nici o situatie in care partenerul tau sa fie atras de altcineva, sunt aproape sigur ca nu ti-ai depasit posesivitatea. Spun „aproape” deoarece exista si probabilitatea sa fii un sfant, situatie in care mi-ar placea sa te intalnesc si sa pun mana pe tine. Mai exista un criteriu dupa care poti recunoaste iubirea reala. Iubirea reala nu conduce niciodata la suferinta. Nu ai cum sa suferi „din iubire”. Iubirea reala nu presupune niciodata suferinta. Doar fericire. Cand iubesti cu adevarat te reversi. Dai pe dinafara. Esti plin cu energia iubirii si o impartasesti cu cineva. Este foarte simplu. Iubirea a aparut in tine si de la tine curge spre altcineva. De aceea nu ceri nimic in schimb. De aceea nu exista posesivitate. Daca cel spre care curge iubirea ta o respinge, asta nu reprezinta nici un fel de problema pentru tine. Nu apare nici o suferinta. O orientezi spre altcineva (nu neaparat o persoana). Esti exact ca o apa curgatoare in calea careia a aparut un obstacol. Vei inceta sa curgi? Nici pomeneala, o sa virezi putin la stanga sau la dreapta si asta-i tot. Vei continua sa curgi. In acest punct vreau neaparat sa fac o mentiune.
Publicitate

„Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta.” Emanuel Swedenborg

Lectia I  – Umpleti cupa inimii voastre cu iubire si revarsati din ea peste intreaga Creatie Divina, apoi priviti ce se intampla! Daca vedeti ceea ce va place, inseamna ca ati reusit.

Lectia a II-a  – Priviti prin ochiul inimii voastre catre toate fiintele! Daca acestea se opresc cel putin pentru o clipa privindu-va cu blandete, inseamna ca ,cupa inimii voastre este mereu plina si are ce revarsa…

Lectia a III-a  – Aduceti peste altarul inimii voastre pacea mult dorita si cand va veti simti plini de ea, revarsati-o peste cei ce n-o cunosc! Daca locul revarsarii primeste pacea, lectia este invatata cu adevarat.

Lectia a IV-a  – Daca simtiti pacea unui loc, priviti prin ochiul inimilor voastre si vedeti cine o intareste! Descoperirea sa nu va tulbure. Puneti si voi zidirea voastra locului Binecuvantarii; asa pacea se va intari!

Lectia a V-a  – Daca gandul vostru intalneste gandurile celor de langa voi fara sa lase tulburate, pastrati tacerea, dar lasati gandul sa vorbeasca… Comuniunea s-a realizat.

Lectia a VI-a  – Deschideti cai catre cei ce va cauta, primiti ce vi se da, dar folositi-va cuvantul spre implinirea unor fapte! Daca rezultatul este cel dorit, veti multumi pe cei ce v-au gasit.

Lectia a VII-a  – Cinstiti pe cei mici si pe cei mari cu aceeasi masura a iubirii, in orice loc v-ati afla! Cautati esenta trairii lor si veti gasi aceeasi radacina ca a voastra!

Publicitate

Lectia a VIII-a  – Daca simtiti ca izvorul inimii voastre umple cu iubire templul celor ce sterpi sunt prin trairea lor, faceti-o pana ce si acestia vor revarsa iubirea ca si voi!

Lectia a IX-a  – Daca roua diminetii voastre nu aduce rasaritul peste chipurile acelora ce va ies in cale, nu va tulburati. Veni-va ziua rasaritului si-n pasul lor, de roua diminetii voastre va revarsa la fel si pentru ei…

Lectia a X-a  – Daca Lumina cuvantului vostru s-a lasat deja peste locul asteptarii, nu va mai intoarceti la timpul dinaintea hotararii, pentru a reveni! Lasati ce s-a luminat sa ramana timpului sau!

Lectia a XI-a  – Cand pasul vostru simte greutatea urcusului, aduceti peste calea voastra puterea vointei si renuntarea nu va va mai gasi!

Lectia a XII-a  – Daca va aflati in fata unui om plin de pasiuni grosiere si cupa inimii voastre este plina de iubire, chiar de veti simti valul dorintei lui ca va atinge, nu trebuie decat sa revarsati iubirea catre gandul sau si se va linisti.

Lectia a XIII-a  – Gasiti versul cantarii ce nu raneste fapta bunavointei si pacea deschide-va drumul cautarii celor ce vor Lumina!

Lectia a XIV-a  – Intoarce-ti-va prin pasul retrairii la visul fiecarui gand ce trece-n timp si impacati-va cu el; sters sa fie din cartea vietii. Asa doar veti ramane vii!

Ce ai mai adauga la acest articol? Scrie-ne parerea ta in comentariile de mai jos! Aici invatam impreuna despre viata! Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare articole de la noi, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
Dezvoltare Personala
De ce ne este atât de greu să fim fericiţi? Un sentiment de neîmplinire ni se strecoară uneori în suflet, iar la întrebări despre fericire rămânem în dilemă. Suntem sau nu fericiţi? Uneori se pare că este atât de greu să experimentăm zilnic fericirea, încât renunţăm la căutare şi adoptăm o atitudine pasivă. Care este, de fapt, problema din spatele nefericirii noastre? Deși inconștient, suntem marcaţi de părerea că fericirea este ceva care vine în mod natural, la fel ca ploaia sau ca vântul. Ea vine din exterior şi nu avem nimic altceva de făcut decât să aşteptăm. Alteori, credem că fericirea este într-o strânsă legătură cu ceea ce facem şi ceea ce avem, concepţie care îşi are poate rădăcinile în societatea materialistă în care trăim. Pe stradă sau la muncă, feţe posomorâte îţi spun că așteaptă încă fericirea. Și trec anii peste unii oameni care devin convinși că fericirea e o invenţie a filmelor sau a cărţilor pentru copii. De ce ne e atât de greu să găsim fericirea sau să mai credem că există? În loc să căutăm răspunsurile la nefericire în lipsă și griji, în oameni care ne fac să suferim, în boală sau moarte, mai bine ar fi să le căutăm la un pas de noi. Trebuie să fie ceva care ne scapă mereu și care ne lasă neîmpliniţi. Adevărul e că nu există reţete și soluţii universale, dar, dacă am înţelege măcar puţin motivele care ne determină să fim așa, ne-am oferi libertatea să fim fericiţi. 1. Nu înţelegem corect ce înseamnă fericirea. Fie o asociem cu ceea ce avem sau ce facem, fie o legăm de factori externi. În felul acesta, ne risipim banii, timpul şi energia urmărind anumite ţinte şi obiective. După ce le atingem, le renegăm, pentru că, de fapt, nu ne-au adus fericirea sau cel puţin nu adevărata fericire. Secretul celor care depășesc această problemă e acela că înţeleg fericirea ca pe o alegere și realizează că se construiește prin atitudini, nu din circumstanţe. Primul profesor de psihologie al SUA, William James, spunea că „cea mai mare descoperire a oricărei generaţii este aceea că omul își poate schimba semnificativ viaţa prin schimbarea atitudinii”. 2. Nu ne-am împăcat cu trecutul. O viaţă plină de regrete, de remuşcări şi de simţăminte de vinovăţie ne împiedică să atingem fericirea. Eckhart Tolle, autor al unor cărţi de dezvoltare personală, spunea că originea experienţelor urâte din viaţa noastră nu sunt circumstanţele în care trăim, ci gândurile noastre. Potrivit lui, emoţiile, sentimentele, stările de spirit pe care le avem nu au atât de mult legătură cu ceea ce ni se întâmplă, ci cu interpretarea pe care o oferim acelor lucruri și cu percepţia noastră. Prin urmare, greșelile trebuie lăsate în trecut, mai ales după ce ne-am cerut iertare și nu mai putem repara nimic. 3. Nu folosim ingredientele potrivite. Luăm de atât de multe ori de-a gata ideea de fericire pe care o are societatea, în loc să ne facem timp să medităm și să o căutăm acolo unde trebuie, încât nu ar trebui să ne mire că nouă nu ni se potrivește. Timpul de meditaţie ar trebui să fie unul special în fiecare zi, în care să realizăm ce contează pentru noi cu adevărat. Alt lucru care ne împiedică în căutarea fericirii este comparaţia cu alţii, care dă naştere invidiei şi unui sentiment de amărăciune. Avem impresia că majoritatea sunt mai fericiţi ca noi, dar e posibil ca dincolo de aparenţe și viaţa lor să fie marcată de aceeași lipsă. În felul acesta, minţim și ne minţim. Unul dintre terenurile periculoase în care apar cele mai multe comparaţii sunt reţelele sociale. Tot ce vedem la alţii ni se pare la superlativ. Imediat apare comparaţia, apoi invidia, apoi mânia şi, în final, dezamăgirea și nefericirea. Nu cunoaştem viaţa celor pe care îi urmărim, dar credem copilărește că acea poză ideală sau acel status inteligent demonstrează cât de fericiţi sunt. Dincolo de motive și de toate lucrurile pe care le putem citi despre fericire, niciodată nu va deveni parte din viaţa noastră până nu o învăţăm. Pentru că fericirea se exersează și se învaţă zilnic, se testează și se maturizează împreună cu noi prin atitudinile pe care le avem faţă de oameni, lucruri și împrejurări. Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!