Se spune că, copilăria este cea mai frumoasă și fericită perioadă. De unde vine această expresie banală – nu pot să înțeleg. Copilăria este poate cea mai grea perioadă. Și o poate suporta doar un singur popor, numit: COPII.
Poate fi ușor pentru cineva să nu aibă dreptul la păreri?
Sau este ușor pentru cineva să facă încercări infinite (și inutile) de a fi înțeles?
Cine este adesea nevoit să-și exprime nevoile strigând – pentru că altfel pur și simplu nu sunt auzite. Cine în loc de disperare și lacrimi amare primește o lovitură în ceafă: oprește-te! Cine este complet dependent de alte persoane – de deciziile, acțiunile și starea lor.
Și cum este să stai într-o cușcă făcută din bare rigide “nu se poate“? Adaugă la asta ascultarea – singura virtute pe care adulții o consideră. Ascultă – și nu te împotrivi. Ascultă – și supune-te. Ascultă – și nu îndrăzni să-ți exprimi opinia proprie! Ascultă. Ascultă. Ascultă. Uită-te în altă parte. Nu-i ușor, nu-i așa?!
Nu, NU este ușor. Însă copiii trec prin asta cu ușurință. Îți spun, acesta este un popor măreț. Puternic. Rezistent. Și imens de bun.
De unde vine această măreție în copii? Și unde dispare apoi?
Mecanisme psihice de apărare. În copilărie, ele sunt foarte puternice, foarte. Dar violența emoțională și fizică la care fiecare (FIECARE!) copil este supus, distruge aceste mecanisme. Drept rezultat – ceea ce avem, devenind adulți.
Acum citește cu atenție.
Dacă adulții care te-au înconjurat în copilărie au făcut greșeli în interacțiunea cu tine, atunci:
1. Te scuzi în mod constant – pentru tot și în fața tuturor;
2. Analizezi prea des și prea mult comportamentul altora, încercând să previi reacția într-o anumită situație;
3. Îți asumi o sarcină prea grea. De ce? Doar pentru a câștiga aprobare;
4. Nu poți spune “nu”. Deloc. În niciun caz. Spui “da” chiar și atunci când în momentul respectiv îți dai seama că, prin acceptare, îți faci rău;
5. Ești ușor de enervat, de iritat – nu ai altceva de făcut, izbucnești instantaneu;
6. Nu îți permiți să arăți slăbiciune;
7. Datorită nemulțumirii constante de sine, tânjești spre perfecțiune. “Perfecționismul este tot ce am!” – devine deviza ta;
8. Nu știi să pierzi. Eșecurile și înfrângerile le suporti extrem de dureros. Consideri că înfrângerea și umilirea sunt unul și același lucru;
9. Rar ești de acord cu opinia altora. Ai mereu dorința de a contrazice;
10. Sentimentul că nu ești înțeles (și că nu vei fi niciodată), dacă te mai bântuie, este rar și pe termen scurt.
Vrei să primești un sfat?
Lasă-ți copilăria în urmă. Alege doar partea luminoasă, cea bună, iar restul – uită-l de tot. Are sens să-ți amintești greșelile adulților? Îi consideram zei, dar nu erau. Adulții care ne-au crescut erau oameni, a căror dreptul de a greși era sfânt.
Apropo, și noi avem acest drept.
Dar să vedem, oare copiii noștri recunosc asta? Pentru că, în ciuda opiniei lor despre noi, nici noi nu suntem zei, avem și noi dreptul de a greși. Iar acest drept este sfânt.
