Va veni o vreme cand nu o vei mai avea langa tine si o vei cauta …. Pretuieste-ti mama!

Unul dintre cele mai tainice principii initiatice spune ca „energia urmeaza atentia”. In consecinta, acolo unde iti este atentia, iti este si energia. Daca privim fiinta umana din acest unghi, din unghiul fascinant al „atentiei”, o putem vedea ca pe un investitor. Constient sau inconstient, fiinta umana investeste energia sa in orice lucru caruia ii da atentie. Se intampla de la sine, este un dat, este un har sau o nefericire, este ceva ce se intampla, fie ca vrei sau nu, fie ca stii sau nu, fie ca esti constient sau inconstient. Natura ne-a conceput investitori, dar – pentru ca nu intelegem prea bine harul nostru – se intampla sa-l folosim distructiv. O femeie ii da mare atentie frumusetii sale exterioare. Are in minte trusa de machiaj, manichiurista, coaforul, rochiile, parfumurile, bijuteriile si, peste toate, banii. Ea investeste energie in actiunea de infrumusetare exterioara pe masura ce investeste atentie si invers. Ce se intampla in acest timp in Eul femeii? Ce se intampla in mintea sa, in sentimentele sale, in trairi, in preocupari, in comportamente, in viata de zi cu zi? Energia investita prinde viata pana acolo unde toate resorturile psihologice imprumuta vibratia preocuparii pentru frumusetea exterioara. Preocuparea predominanta a femeii devine ea insasi, devine Eul sau. Daca intr-o zi femeia ar incepe sa fie atenta la filozofie, de exemplu, si filozofia ar intra in centrul atentiei sale, atunci si activitatile de zi cu zi, si gandurile, si sentimentele, si toata fiinta sa ar suferi o schimbare radicala. Mai mult, s-ar modifica anturajul in viata de zi cu zi, preocuparile sociale si, inainte de toate, structura Eului acestei persoane. Ceea ce vreau sa spun este faptul ca noi devenim ceea ce ne intereseaza in mod esential. Eul nostru se transforma de la sine sub puterea atentiei, a dorintei, a convingerii, a preferintei pentru ceva anume. Daca energia urmeaza atentia noastra, ce si cine devenim noi atunci cand privim intens si cu patima raul din lume? Cine si ce devine omul care priveste doar starea conturilor, doar ineficienta orandui­rilor sociale, doar vremea rea si doar nefericita experienta omeneasca? Pe de alta parte, daca ne transformam pro­fund si inconstient in ceea ce pri­vim, ce am simti daca intr-o buna zi ne-ar preocupa stelele si frumusetea universului? Ce Eu s-ar crea in noi daca am face din propriile minti niste faruri capabile sa vada departe, in adancurile fiintei, si nu doar la un centimetru de scara blocului sau de poarta casei? Daca „ce sunt eu” depinde de „ce privesc profund, ce ma intereseaza in mod special, ce vad in existenta”, atunci cand ma simt rau, cand sunt deprimat, cand pare ca alunec si imi pierd echilibrul, cand actionez impotriva existentei si, poate, chiar impotriva firii sau a vietii mele n-as putea sa ma vindec incepand sa privesc in alta directie? Sa-mi dau seama ca privesc un tsunami si, prin aceasta, investesc energie in existenta lui? N-as putea sa aduc schimbari in Eul meu, in ceea ce am crezut ca sunt Eu, cautand o preocupare de suflet, dar atat de puternica, atat de atractiva si de fenomenala, incat sa ma poata extrage, pur si simplu, din vechile metehne, sa pot evada din vechiul Eu, din vechiul fel de a fi si, mai ales, din suferinta care l-a acompaniat? S-ar putea raspunde „da” acestor intrebari! O sincopa existentiala se poate anunta printr-o deprimare persistenta, printr-un blocaj sau perceptia unui blocaj. Se poate ca nimic sa nu te mai multumeasca. Se poate sa devii din cale afara de suspicios si conflictual in tine insuti. Se poate ca ceea ce vezi in lume sa te deranjeze continuu. Ar fi doar semnul distinct al faptului ca ai fost atent in mod constant, mult timp, poate si ani, intr-o directie care te-a transformat in nemultumitul, depresivul, suspiciosul sau derutatul ce esti. Ai investit energie in aceste stari, iar acum – in loc sa lupti cu ele, in loc sa doresti uciderea lor, ar trebui doar sa-ti indrepti atentia catre altceva. Daca te atrag stelele, daca iubesti muzica, daca o lectura anume te poate acapara, daca ceva iti rasuceste bucuria inlauntru ca pe-un bisturiu vindecator, atunci fii atent acolo. Cauta tot mai mult si mai mult sa fii prins, sa fii captivat, sa te inchizi in aceasta noua lume a predominantei tale preocupari, caci pe masura ce preocuparea te absoarbe, tu devii lucrul de care esti preocupat. Eul tau capata substanta, robustetea si lumina oricarui subiect care-ti atrage atentia. Gandurile, sentimentele, emotiile se infrumuseteaza pe masura ce privesti lucruri, situatii, subiecte si fiinte care-ti plac. De aceea se poate spune ca „Esti ceea ce privesti (aici «a privi» nu inseamna doar a vedea cu ochii fizici, cat mai degraba a percepe)”!
Publicitate

Nu trebuie sa uitam niciodata aceasta poveste.

Trecuse aproape un an de cand aceasta fiica nu isi mai vazuse mama; locuia la doar cateva ore distanta de ea, insa era foarte ocupata cu munca, copiii ei si niciodata nu avea timp sa o viziteze. Insa, intr-o seara, chiar de ziua mamei sale si-a dat seama cat de mult greseste… asa ca si-a lasat cele doua fetite in grija sotului sau si a plecat sa ii faca o surpriza batranei sale.

In momentul in care a vazut-o, batranica a inceput sa planga:

“Draga mea, ti-ai amintit de mine!” – a spus ea printre suspine.

Incercand sa fie puternica, fiica a spus:

“Mama, pregateste-te! Vreau sa te scot la cina.”

A avut nevoie de doar cateva minute pentru a fi gata; mandra ca iese cu fata ei la cina, batranica si-a luat cel mai bun costum si cel mai frumos batic.

Cand au ajuns in restaurant, toata lumea isi intorcea privirea dupa ele. S-au asezat la o masa si au comandat de mancare. Din cauza unei probleme de sanatate, cand ducea lingura la gura mana ei tremura toata si aproape ca toata mancarea cadea pe hainutele ei.

Dupa ce au terminat de mancat, fiica si-a ajutat mama sa se ridice de la masa, a sters toate firimiturile de pe costum, i-a aranjat baticul si ochelarii, dupa care a luat-o de mana, indreptandu-se catre iesire.

In timp ce treceau printre mese, toti cei din restaurant se uitau la ele. La un moment dat, un om batran, foarte aranjat s-a ridicat in picioare si a inceput sa aplaude.

“Fata frumoasa, nu crezi ca ai lasat ceva in urma?”

Femeia s-a uitat catre masa; geanta era pe umarul ei, altceva nu mai avea cu ea: “Nu, domnule, nu am uitat nimic.”

Batranul a raspuns: “Ba da, ai lasat. Ai lasat o lectie pentru fiecare copil si o speranta uriasa pentru fiecare parinte.”

Toti cei din restaurant au ramas tacuti. Fiicei i-au dat imediat lacrimile, dandu-si seama ca un gest atat de mic inseamna enorm pentru mama ei.

Morala povestii: Sa ai grija de cei care au avut grija de tine este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care un copil le poate face. Cu totii stim cate sacrificii au facut parintii pentru noi.

Sa ii iubim, sa ii respectam si sa avem grija de ei.


Povestea asta am citit-o undeva si vreau neaparat sa va-o impartasesc. Este povestita de un baiat care zice asa:

„Mama mea avea un singur ochi. Toata copilaria mea am suferit din pricina infatisarii ei; imi era rusine cu ea, orice aparitie a ei pe langa mine era un prilej in care ma simteam umilit si injosit. Mama avea un mic magazin langa piata si acolo vindea ceaiuri si plante; castiga putin, insuficient ca sa avem banii necesari unui trai decent.

Intr-o zi cand eram la scoala primara, mama a venit la scoala, era una din acele zile cand erau chemati parintii sa asiste la diverse activitati ale copiilor lor.Nu imi venea sa cred. Imi era asa de jena si rusine! Cum mi-a putut face una ca asta? ma gandeam eu. “De ce a trebuit sa apara, chiar daca a fost chemata? Nu putea invoca ceva ca sa nu vina, ca altadata?”. M-am uitat cu dusmanie la ea si am luat-o la fuga. A doua zi, copiii la scoala isi bateu joc,comentau si radeau de mine ca mama mea are un singur ochi iar mie imi venea sa intru in pamant de rusine.

Seara insa am prins curaj si i-am zis:“Mama, de ce ai un singur ochi? Ma faci sa rada colegii de mine, chiar nu iti dai seama??Te URASC ca ai un singur ochi” si am plecat.

M-am simtit cam rau pentru ce i-am spus mamei dar in egala masura eram si multumit ca am fost in stare sa ii spun ca imi e rusine cu ea printre colegi din pricina infatisarii ei; speram ca va tine cont de vorbele mele pe viitor. Ea nu m-a pedepsit, de unde am dedus ca nu s-a suparat prea tare pe mine. In noaptea aceea am mers la bucatarie sa beau niste apa si am vazut-o pe mama plangand incet, din singurul ochi pe care il avea, parca sa nu ma deranjeze cu plansetul ei. M-am uitat la ea si am luat-o la fuga.

Anii au trecut, eu am invatat bine mereu si mi-am dorit sa ajung intr-un oras mare din strainatate unde sa am o viata buna, prospera si sa scap de saracia care ne sufoca, pe mine si pe mama mea cu un singur ochi. Am avut oportunitatea de a fi luat de familia unui unchi aflat la mii de kilometri distanta care s-a oferit sa ma tina in gazduire inca de la 12 ani ca sa imi continui studiile, pentru ca era foarte bun, iar mama foarte saraca. Ambitia si determinarea m-au ajutat si am reusit sa intru la Universitatea din Seoul unde am fost unul din cei mai buni studenti, am avut bursa si am inceput sa traiesc mai bine.

Publicitate

Acolo mi-am cunoscut viitoarea sotie, impreuna ne-am gasit de munca joburi foarte bune si bine platite, am facut impreuna doi copii si am cumparat o casa frumoasa cu gradina si loc de joaca pentru copii. Viata mea se afla pe fagasul dorit, intr-o tara departe departe de locul meu natal. Din acest motiv, al departarii, dar si al rusinii cu mama mea, nu m-am mai vazut cu ea ani de zile.

Imi placea noua mea viata si locul unde traiesc pentru ca nu imi aminteste cu nimic de mama mea. Intr-o buna zi insa, cineva suna la usa… Deschidem usa si pe cine vad? … Pe mama mea… Desigur, tot cu un singur ochi. Imbatranita si prezenta la usa mea. In loc sa ma gandesc cum a putut ea sa ajunga aici, eu am simtit ca pica tot cerul peste mine.

Fetita mea s-a speriat de ea si a fugit iar eu am strigat la aceasta femeie, infuriat: “Cine esti tu? Nu te cunosc!! Cum indraznesti sa vii in casa mea si sa imi sperii copilul? Te rog sa pleci, acum!!”.

Iar mama mea imi raspunse: “Oh, va rog sa ma scuzati, cred ca am gresit adresa”.

Slava Domnului ca nu m-a recunoscut. Am rasuflat usurat. Mi-am spus ca nu imi va pasa si nu ma voi mai gandi la acest incident pentru restul vietii, atat de tare mi-am dorit sa rup orice legatura cu mama mea cea saraca si cu un singur ochi si sa devin o cu totul alta persoana fara nici o legatura cu ea.

Dupa scurt timp de la acea intamplare, am primit o invitatie de a participa la reuniunea de absolvire a scolii generale din localitatea mea natala. Mi-am mintit sotia ca plec intr-o calatorie de afaceri; imi era rusine sa ii spun unde merg, mai ales ca ei ii spusesem inca de cand am cunoscut-o ca ambii mei parinti murisera si ca nu avea nici un sens sa o duc in tara mea natala, fiind prea departe.

Am ajuns la reuniune iar la plecare a venit spre mine o batrana, am recunoscut-o ca fiind fosta vecina a mamei mele. Ea nu ma mai recunostea caci plecasem demult din localitate insa a intrebat oamenii participanti de mine. Mi-a intins o scrisoare. Mama mea murise si lasase o scrisoare pentru mine.

In ea era scris asa:

“Dragul meu fiu,

Cred ca viata a fost suficient de lunga si de grea pentru mine, asa ca, simtindu-mi sfarsitul aproape, am pus pe hartie gandurile mele pentru tine. Am fost in Seoul sa te caut dar nu ma voi mai duce niciodata. Nu te-am gasit si am ramas cu oful in suflet ca nu ai reusit sa vii sa ma mai vezi deloc de cand ai plecat de acasa.

Imi este asa de dor de tine. Ma gandesc numai la tine… Am auzit ca va fi in curand reuniunea scolii si sper ca poate vei ajunge si tu si atunci te voi vedea, daca mai traiesc pana atunci. Dar nu voi veni la scoala… pentru tine, ca sa nu te pun intr-o situatie jenanta. Imi pare rau ca am un singur ochi si ca am fost mereu subiect de rusine pentru tine in copilaria ta. Vezi tu, cand erai foarte mic, ai fost implicat intr-un accident rutier si ti-ai pierdut un ochi.

Eu, mama ta, nu am suportat gandul ca tu sa ramai doar cu un singur ochi, asa ca ti-am dat, prin operatie, unul din ochii mei. Asa tu urma sa vezi si sa te bucuri de lume cu doi ochi, ca toata lumea, asa cum meritai. Nu am fost niciodata suparata pe tine cat ai fost copil, indiferent ce faceai sau spuneai. Ai fost mandria mea mereu. Stiu ca de cateva ori tu te-ai suparat pe mine. Mi-am spus “pentru ca ma iubeste si ii pasa, de aceea s-a suparat”. Imi este dor de vremurile in care tu erai mic si erai mereu langa mine.

Imi este asa de dor de tine. Te iubesc. Insemni toata lumea pentru mine.”

Toata lumea mea s-a zdruncinat si rasturnat, de parca acum m-am trezit dintr-un vis urat care a durat… toata viata mea. Am plans mult pentru cea care a trait pentru mine si prin mine… mama mea. Nimic si nimeni vreodata nu va putea sterge din sufletul meu vinovatia pe care o simt pentru ca am judecat totul dupa aparente.

Am decis sa impartasesc povestea mea de viata tuturor care vor sa o citeasca, in speranta ca pot ajuta oameni din orice colt de lume sa nu cada in capcana mea, aceea de a judeca pe cei din jur si a nu-i cunoaste cu adevarat niciodata.”

Ce cuvinte cu un mesaj puternic,porunca Lui Dzeu e ferma si nu tine cont de generatii:,,Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, cum ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău, ca să trăiești ani mulți și să-ți fie bine în pământul acela pe care Domnul Dumnezeului tău ți-l dă ție” si este prima Porunca insotita de o fagaduinta.Nu uita asta niciodata,iubeste-i si pretuieste-i cat timp ii mai ai. pentru ca sunt un dar de la Dumnezeu.

Publicitate
Alte Articole
Dezvoltare Personala