Unde se gasesc icoanele facatoare de minuni din Romania! Ati fost acolo …

Unde se gasesc icoanele facatoare de minuni din Romania! Ati fost acolo …

Publicat de Larisa Moldovan pe 14 December 2019 in Curiozități

V-ati intrebat vreodata cate icoane facatoare de minuni sunt in Romania? Se pare ca numarul icoanelor facatoare de minuni si al moastelor sfinte de la noi depaseste 100. Iata o scurta prezentare a celor mai cunoscute icoane facatoare de minuni din Romania.

Icoana Sfintei Cuvioase Parascheva de la Biserica Sfantul Gheorghe Cel Nou

Icoana pastrata astazi in Biserica Sfantul Gheorghe Nou, din Bucuresti, este o icoana facatoare de minuni mult iubita de credinciosi. Pana la aducerea aici a icoanei, aceasta fusese asezata in Biserica Sfanta Vineri – Hereasca, din Bucuresti, daramata in vremea regimului comunist. Se spune ca, inaintea daramarii Bisericii Sfanta Vineri, icoana Sfintei Parascheva a plans.

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Nicula

Icoana de la Manastirea Nicula, aflata in judetul Cluj, la numai trei kilometri distanta de Gherla, este una dintre cele mai renumite icoane din tara, in jurul acesteia adunandu-se, anual, zeci de mii de pelerini. Acestia inconjoara biserica, mergand in coate si in genunchi, ca jertfa pentru iertarea pacatelor. Icoana este cunoscuta pentru puterile ei tamaduitoare, sunt multe familii care au dobandit prunci dupa ce s-au inchinat la icoana.

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Durau

Icoana de la Manastirea Durau este o icoana facatoare de minuni, asemanatoare multor altora din zona Neamtului, dar si din alte locuri de rugaciune din tara. Inaintea ei, credinciosii vin cu mare credinta si dragoste, avand nadejde puternica in ajutorul si puterea Maicii Domnului.

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Bisericani

Icoana de la Manastirea Bisericani este o icoana facatoare de minuni. Este adevarat ca minunile tin de credinta si rugaciunea credinciosului, iar nu de marimea, vechimea ori calitatea icoanei. Sunt insa unele icoane, special alese de Maica Domnului, prin intermediul carora s-au savarsit minuni deosebite. O astfel de icoana este si cea de la Manastirea Bisericani.

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Dervent

Icoana de la Manastirea Dervent este o icoana facatoare de minuni, mult iubita de credinciosii ce pasesc pragul manastirii dobrogene. Anual mii de pelerini, isi pleaca genunchii in fata chipului zugravit intr-un stil mai putin conventional si trec de trei ori pe sub picioarele Sfintei Icoane, cerand mijlocire catre Domnul Nostru Iisus Hristos, mila, ajutor, iertare de pacate si sanatate. Maica Domnului radiaza bunatate si dragoste revarsand mangaierea harului Duhului Sfant catre cei ce se roaga cu credinta si nadejde.

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Rarau

Icoana de la Manastirea Rarau este o icoana facatoare de minuni mult iubita de credinciosii care passesc pragul bisericutei de lemn. Manastirea Rarau se afla in satul Chiril, comuna Crucea, judetul Suceava, fiind o manastire cu obste de calugari, ctitorita de catre domnitorul Petru Rares, in anul 1538. Manastirea se afla pe Muntele Rarau, la aproximativ 25 de kilometri de asezarea de la poalele acestuia, la ea ajungandu-se din Piatra Neamt sau din Targu Neamt, trecand prin Poiana Teiului, Brosteni si ajungand in satul Chiril.

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Secu

Icoana numita „Cipriota”, o icoana indeobste cunoscuta ca facatoare de minuni, este asezata in biserica cea mare din Manastirea Secu. Aflata la o distanta de numai 4 kilometri de soseaua Targu Neamt – Pipirig, la poalele Muntelui Vasan, avand infatisarea unei cetati medievale, cu ziduri groase si turnuri de aparare, Manastirea Secu este o vatra monahala de intensa traire duhovniceasca a carei vechime se ridica la aproape 500 de ani.

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Namaiesti

Icoana din Manastirea Namaiesti este una dintre cele mai renumite icoane cu Maica Domnului din tara, fiind totodata legata si de intemeierea manastirii in care ea salasluieste. Manastirea Namaiesti este o manastire ortodoxa din judetul Arges, aflata la mica distanta de Campulung, inspre nord-vest.

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Ghiughiu

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul – Siriaca din Manastirea Ghiughiu, renumita ca icoana facatoare de minuni, este o culme a artei sacre siriene, venita din partile crestinilor sirieni, in secolul al XVI-lea. Icoana a ajuns in Romania in anul 1958, ea fiind adusa de catre episcopul Vasilios Samaha si oferita Patriarhului Justinian Marina, in urma unui vis in care Maica Domnului i-a cerut sa ii duca icoana in acest loc. Icoana a fost adusa din Siria si depusa in Catedrala Patriarhala din Bucuresti. Se spune ca Maica Domnului i-a cerut Preafericitului Patriarh, in vis, sa ii duca icoana siriaca la Manastirea Ghighiu.

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Dintr-un Lemn

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de la Manastirea Dintr-un Lemn, judetul Valcea, este una dintre cele mai cinstite icoane din tara, atat pentru vechimea si maiestria cu care este lucrata, cat mai ales pentru nenumaratele minuni savarsite inaintea ei.

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Neamt

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Neamt – Lidianca, este una dintre cele mai vechi si frumoase icoane din tara, renumita ca facatoare de minuni. Aceasta icoana este cunoscuta cu numele de Lidianca pentru ca ar fi o copie dupa o icoana a Maicii Domnului din Lida si pentru ca are chipul Sfantului Gheorghe, originar din Lida.

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Dalhauti

Icoana de la Manastirea Dalhauti, numita si Anufiana, este una dintre cele mai renumite icoane din tara, aceasta fiind recunoscuta drept facatoare de minuni. Manastirea Dalhauti este situata la o departare de 14 kilometri de orasul Focsani, ea apartinand in prezent de Episcopia Buzaului. (Sursa: crestinortodox.ro)



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!